În noiembrie 2012 am petrecut câteva zile în casa lui Miki şi Galy, pe o colină din Haifa. Dimineaţa ne întâlneam în bucătărie. Miki punea masa cu gesturi măsurate, Galy, cu părul roşu vâlvoi şi un papagal pestriţ pe umăr, pregătea micul dejun. Papagalul ciugulea din bolul lui Galy şi fura din farfuria lui Miki, pe când pisica, sătulă, se plimba în jurul nostru. Discutau despre programul zilei: Miki va continua lucrul la construirea avionului său (sic), Galy merge la un curs de fototerapie la Tel Aviv, apoi la gimnastică, a doua zi la centrul de reabilitare, unde lucrează ca voluntar. Fetele, Michal şi Taly, vin în vizită, nepoţii trebuie aduşi de la grădiniţă, de Şabat vine Yochay, fiul lor.
De mai bine de 48 de ani în Israel, Miki (Nicolae Wächter) îşi aminteşte de primii 21 de ani de viaţă, petrecuţi în România.
 
 
M-am născut în 1943, eram al doilea copil, sora mea e cu patru ani mai mare. Primele amintiri le am de pe la vârsta de un an şi jumătate. Eram acasă într-un ţarc, bunicul îmi dădea hârtie brună de împachetat, coli din alea enorme, şi o mulţime de creioane. Fircăleam cu un creion în mâna dreaptă şi unul în mâna stângă, deodată cu amândouă. Şi dacă îmi dădea prăjituri, tot cu două mâini mâncam.
Când am avut 5 ani, ne-am mutat pe Tudor Vladimirescu, într-o locuinţă primită de tata ca o favoare, pentru că era membru de partid şi activist. Acolo am mers la grădiniţa din curtea sinagogii în cartierul Elisabetin. Majoritatea erau copii evrei, pentru că locuiau mulţi evrei în cartier. S-a format un grup de băieţi şi fete care a rămas împreună din prima zi de grădiniţă până în ultima zi de şcoală.
Locuinţa de pe Tudor Vladimirescu era, la început, toată a noastră, apoi, treptat, s-au rechiziţionat camere. Stăteam foarte aproape de fratele lui tata, Pista, unchiul meu, tatăl lui Tibi şi Gabi. Tata era foarte ocupat, pentru că, prin ’48-’50, a primit funcţia de director comercial la Magazinul de Stat de lângă Operă. Acolo era centrala, dar mai erau încă aproape 40 de filiale.
 
Avea o poziţie de conducere. Unde a mers la şcoală?
Tata terminase la Zsidlic. A făcut Liceul Comercial şi apoi a obţinut un certificat de contabil. În sufletul lui, tata era ziarist. Bunicul era croitor, a fost, cel puţin noi spuneam aşa, cel mai mare croitor din Timişoara, cu un atelier cu 15 angajaţi. A avut patru fii. Tata, Sanyi, era cel mai mare, Pista, tatăl lui Tibi şi Gabi, era fratele cel mai mic. Ceilalţi doi au emigrat în Israel mult înaintea celorlalţi, prin ’39.
Tata nu avea nicio înclinaţie pentru croitorie. La vreo 20 de ani s-a hotărât să meargă la Bucureşti. A găsit 6 ziare care i-au dat acreditare să fie corespondentul lor la Bucureşti, unde locuia la o pensiune. A venit odată Clara Fischmann de la Oradea în vizită la proprietara pensionului. Seara se făceau dansuri şi, la un dans, Sanyi i-a spus Clarei: „Eu m-aş căsători cu tine”. Iar mama i-a răspuns: ,,Şi cine te împiedică?” S-au căsătorit şi s-au stabilit la Timişoara.