La 19 iulie 1931, fostul colonel aviator Adamovici îi adresa o ampla scrisoare din Tighina lui Octavian Goga. "Va reamintesc - scria colonelul Adamovici - de un act, care a ramas cunoscut pâna azi numai de trei persoane: de dv., de Pelivan si de mine, act care ne-a legat o clipa pe toti trei, exclusiv în scopul de a ajuta pe poetul neamului si cântaretul suferintelor lui sa scape din Tara, daca nu din cauza riscului la care se expunea din partea dusmanilor!, atunci pentru apararea în Franta a intereselor mari ale Tarii, cotropite de dusmani..."

Un fals patriotic

"Ma duc cu gândul, d-le Goga, si va rog a ma însoti si dv. la 1918. Era prin luna iunie sau iulie. Eu, prefect la Tighina. Pelivan bolnav la Chisinau. Noaptea la ora 2 sunt chemat la telefon si rugat de Pelivan sa vin negresit la ora 6 dim.[ineata]. Sosind, Pelivan îmi tine urmatorul discurs:

- Adamovici, este vorba de o persoana (nu-mi spusese de la început numele, se ferea) carei[a] trebuie cu orice pret [sa-i fie] înlesnita fuga din Tara. Este vorba de un act patriotic, care implica oarecare rizic pentru d-ta. Esti în stare, ai curajul sa-l faci?

I-am raspuns întrerupându-l:

- Trecutul meu de basarabean, care la vârsta de 17 ani a trecut Prutul orientându-se spre Iasi-Bucuresti, în timp ce alti frati s-au orientat spre Petrograd; apoi trecutul meu de soldat (eram maior aviator) care am dat dovada în doua razboaie ca stiu sa înfrunt orice primejdie, când e vorba de o idee; în sfârsit, prezentul meu de reîntors în Basarabia noastra, renuntând la o cariera în care ma distinsesem -, cred, d-le Pelivan, ca toate acestea ma dispenseaza de alte garantii, pentru a fi capabil de orice, atunci când spui ca este vorba de un act patriotic. Si, te rog, nu mai lungi discutia - spune repede ce este de facut.

Imi reamintesc si acuma ochii umezi ai lui Pelivan, îi simt si acuma îmbratisarea sa. Sunt 13 ani de atunci.

- Du-te la cofetaria Manikoff - îmi spune Pelivan -, acolo, în camera din stânga, vei gasi la ora 9 o persoana blonda, mic de statura, cu ochelari fumurii, cu o urma de barbison, neras. Este Octavian Goga, poetul nostru - îl cunosti? Sa vorbesti cu el...

Venind la cofetaria Manikoff, v-am gasit într-un colt asteptând. Nu m-ati recunoscut. Apropiindu-ma de dv., am spus cine sunt si ca vin de la Pelivan.

- Ce este?, v-am întrebat; sunt la dispozitia dv.

Mi-ati raspuns:

- Trebuie sa parasesc Tara, trebuie sa plec în Franta. Nu pot obtine pasaport pe numele meu. Generalul Nicoreanu, prefectul de politie din Iasi, mi l-a refuzat.

V-am întrebat daca aveti vreun act oarecare.

- Am o foaie matricola a unui soldat din fosta legiune ardeleana, Ion Gheorghe sau Grigore Ion (nu-mi aduc aminte bine).

- Bine, zic eu, plecati cu primul tren la Tighina si veniti la prefectura fara sa stie cineva ca ne cunoastem. Vorbiti cu mine în calitate de fost soldat din legiunea ardeleana si cereti pasaport pentru a pleca în Rusia, sa cautati pe fratele dv. ramas prizonier acolo.

A doua zi ati venit la Tighina. Pasapoartele se eliberau la prefectura de Vladimir Trofimov (mai târziu deputat averescan în prima guvernare), care-mi spune ordinul ca nu avem dreptul a elibera pasapoarte celor care nu sunt din judetul Tighina. Ii ordon sa faca pasaport pe raspunderea mea, îl semnez eu, invocând ca trebuie sa ajutam un soldat ardelean sa se duca sa-si faca ultima datorie fata de fratele sau, care poate e mort si nu are macar o cruce pe mormânt etc.

Trofimov nici pâna azi nu stie, cum nu stie nimeni de falsul pasaport eliberat de prefectul sau, care era si ofiter în activitate! E drept ca a fost un fals patriotic si de aceea nu regret ca l-am facut. Dimpotriva, ma mândresc cu actul meu în tacere - 13 ani!

Ati trecut în Rusia prin Cetatea Alba, azi Ovidiopol, asa cum v-am sfatuit, caci la Tighina era riscant. La Cetatea Alba era prefect de politie Stefu. Când m-am întâlnit cu el dupa câtiva ani, el îmi spune:

- Sunt obsedat de o idee... Am dat drumul la Cetatea Alba unui individ în 1918, sa treaca în Rusia si pe care îl cunosteam, dar îmi era peste putinta sa precizez cine este. Insa semnatura de pe pasaport fiind a d-tale, l-am facut scapat.

- Bine ai facut Stefule, i-am raspuns, ai dat drumul unui om mare si care a ajutat mult Tara trecând în Franta!

Dupa plecarea dv. în Franta, s-a aflat falsul meu. Au urmat anchete etc. Am avut de suferit consecinte. Ma opresc aici".

"Bolsevicul" Guiu

Evenimentul a fost înregistrat si de Onisifor Ghibu, care în memoriile sale vorbeste despre plecarea lui Goga spre Paris, însotit de Sever Bocu, traversând Rusia revolutionara. Ca sa nu fie recunoscut, îsi procurase pasaport pe alt nume si îsi lasase barba. Pasaportul era pe numele de George Oprescu, comerciant din Iasi. Ruta pe care s-au deplasat: Rusia-Finlanda-Norvegia-Scotia- Anglia-Franta. Si aceasta, printr-o Rusie în plina revolutie si o Europa în plin razboi. A fost un adevarat tur de forta! Cum a reusit acest lucru avea sa povesteasca mai apoi Sever Bocu în cartea sa Drumuri si rascruci, vol. I, Timisoara, 1939. O face cu lux de amanunte, explicând contextul în care s-a produs aceasta senzationala calatorie.

"O hotarâre temerara: de a pleca pe Frontul Occidental, cu orice pret, prin orice primejdii, prin infernul bolsevic si prin armatele austro-germane, cari ocupasera Ucraina!" Asa îsi începe el relatarea. Si ne mai furnizeaza un amanunt important: "Facusem încercarea supt generalul Averescu de a transporta pe Frontul Occidental întreg Corpul nostru de voluntari [ardeleni], compus din 12 000 de soldati, cantonat la Hârlau. Misiunea franceza luase asupra-si cheltuielile. Generalul Averescu ne dase aprobarea si noi ne împachetaseram la Hârlau si stam, gata de plecare. Intre timp se iscalira preliminariile pacii de la Buftea si tot generalul Averescu fu [cel] care se contramanda, singur, ordonând dezarmarea noastra".

In aceste conditii, Sever Bocu si Octavian Goga s-au hotarât sa plece "ca un fel de soli", stiind ca aveau de traversat Ucraina (ocupata de austro-ungari si germani si plina de o "droaie de detectivi si spioni"), iar apoi a strabate "tot haosul bolsevic". Cale de întors nu era însa "atât eu cât si tovarasul meu de aventura - precizeaza Bocu - eram condamnati la moarte de unguri. Sentinta noastra publicata în foaia oficiala din Budapesta suna asa ca fiecare are dreptul sa ne prinda si sa ne aduca vii sau morti".

Si a mai existat si un alt element care i-a facut sa creada ca vor reusi: "Ca sa fiu drept - marturiseste Bocu -, trebuie sa mai recunosc ceva care ne-a determinat. Am amintit ca o seama de voluntari [ardeleni] au luat-o, la intrarea germanilor în Kiev, spre Moscova si, acolo, s-au facut bolsevici de ocazie. Unul din ei, Çbolsevicul? Guiu, a reusit sa se reîntoarca la Iasi. El ne-a înfatisat escapada de posibila si s-a angajat sa se reîntoarca cu noi si sa ne calauzeasca. Toata reusita noastra se întemeia deci pe Guiu, în mâinile caruia noi ne-am abandonat toata soarta, viata noastra. Guiu, pe cum se va vedea, s-a achitat brav de însarcinarea ce si-a luat, nu fara primejdii si pentru el".

Bocu spune ca a obtinut pasaport prin "Legatia franceza [din Iasi], prin d. Saint-Aulaire, care îsi avea organizat un perfect serviciu de spionaj. Pasaportul meu pe numele sergiu Bogdan a purtat pecetea prefecturii si iscalitura generalului Nicoleanu... Eram negustor din Iasi care plecam în Christiania [Oslo] pentru a urmari niste marfuri din statele neutre ce trebuiau sa-mi soseasca acolo". Cei doi s-au îmbracat "în haine de Çbolsevici?, de demobilizati, rusi, de pe front". "Pâna în ziua de 17 august am stat la Budachi... In dimineata zilei de 17 august, cu o lotca în care mai luara loc si o doamna si doua domnisoare, traversaram limanul Achermanului. Vroiam sa derutam organele vamale, de cari aveam mare teama, fiindca erau compuse din austrieci si unguri, cu o droaie de agenti secreti, carora vroiam sa le lasam impresia ca suntem niste plaisiristi cari venim numai pentru doua zile la Odessa si apoi ne întoarcem..."

Asa au ajuns la Odessa, de unde, dupa doua zile, au putut gasi loc "într-un tren ce pleca la Kiev, trenuri pe cari germanii se sileau sa le organizeze. Am ajuns la Kiev în dimineata zilei de 20 august 1918. Aici trebuia sa-mi vizez pasaportul pentru Rusia sovietica... Am stat în Kiev o zi si o noapte..."

Banateanul de la Legatia Suediei

Din Kiev, Sever Bocu a luat cu el si ziarul România Mare, pe care avea sa-l continue apoi la Paris, ca "Foaie a voluntarilor si soldatilor români în Franta si Italia". Pentru ca în timp ce Bocu si Goga orbecaiau prin imensitatea atât de nesigura a spatiului rusesc, la Paris, românii aflati acolo încercau sa se organizeze.

Dar sa urmarim în continuare peripetiile celor doi:

"Din Kiev, cu un tren militar, încarcat cu ofiteri germani, m-au dus pâna la granita... Seara pe la sase am fost varsati de germani Rusiei sovietice, la o mica statie Vorosba. Aici, în câmp, erau mii de care ce stationau nu stiu pentru ce. Un rus ne primise în un car unde ne frânsesem cu Guiu din doua pâini pe care le cumparasem la Kiev si ne consumam cina, pe paie, în car, sub cerul înstelat...

Venise un comisar din Moscova, cu o locomotiva si vreo trei-patru vagoane în cari erau încarcati pazitorii trenului, soldati sovietici, iar pentru domnul comisar un vagon imperial al lui Nicolae al II-lea. Guiu era bun prieten cu [comisarul] Schwarz si pe mine ma prezinta aseminea de Çtovaras? care ma duc la Moscova, pentru legiunile rosii românesti...

Am ajuns în ziua Sfintei Marii Mari, în ziua aniversara a intrarii noastre în razboi, la 6.30 ore seara în Moscova. Guiu ne-a condus direct la edificiul în care se aflau încazarmati ofiterii nostri, acum toti ofiteri sovietici sub comanda lui Béla Kun. Aici cu ei se afla si Bojinca al nostru din Timisoara..."

Români orbiti de propaganda bolsevica, strânsi în jurul unor comunisti, precum M. Gh. Bujor, Cristian Rakovski si alti câtiva, fugiti în Rusia, au încercat sa constituie subunitati de voluntari care sa lupte alaturi de bolsevici. Numerosi alti români aflati în zonele controlate de bolsevici au ramas însa credinciosi patriei lor si au încercat s-o serveasca, colaborând strâns cu autoritatile române. Ei au reusit, în multe cazuri, sa se infiltreze destul de adânc în aparatul politic si militar bolsevic si, în ciuda unor riscuri imense, s-au implicat în actiuni de aparare a intereselor românesti.

Sa revenim la Moscova, lasându-l pe Sever Bocu sa-si continue relatarea peripetiilor: "A doua zi am plecat pe la 8 pe la Legatia Suediei. Am întâlnit ca portar un banatean din partile Oravitei... S-a oferit sa ne dea el adapost pentru o noapte, caci sta în subsolul unei case mari, la care el era portar... Ne-a tinut acolo închisi ca sa nu dea nimeni de noi, pâna la plecarea trenului spre Petrograd, tren în care plecam a doua zi împreuna cu Bojinca. Ne-am luat ramas bun de la Guiu, în care credeam.

Ajunsi la 27 august în Petrograd, am tras la Hotel Dagmar... Teroarea era în culme... Noapte de noapte eram sculati din culcusuri, perchezitionati, legitimati... Cu groaza vedeam cum se fac tot mai putine [sumele de bani] si cari ne trebuiau nu numai pentru hrana, pe care ne decisesem sa o reducem la o singura masa pe zi, ci si la platirea bolsevicilor, ca sa ne scapam viata. Altadata veneau sa ne duca sa sapam gropi la cimitir. In Petrograd bântuie cu furie holera si pe straini îi duceau sa sape gropi la holerici... Ne-am dus la legatia noastra. Acolo nu mai gasisem decât pe un însarcinat cu afaceri, care-si facea si el bagajele. Ministrul Diamandi plecase de mult, abia putându-si salva viata, cu ajutor englez...

Dupa zece zile de chinuri în care în fiecare dimineata te întrebai daca vei mai ajunge seara, iar seara daca vei mai ajunge dimineata, a dat Dumnezeu de s-a deschis granita. Frica intrase însa în noi si pâna în ultimul minut aveam teama sa nu ne împuste în momentul când ne vor da drumul din tara. Le-am dat ultimele ruble soldatilor care ne duceau si am luat-o înainte fara a îndrazni a mai întoarce macar capul îndarat...

In Finlanda erau nemtii. Trenurile mergeau si mai regulat. Dupa 24 de ore am ajuns la Torneo, Haparanda. Aici ne asteptau dispozitii de la Paris si Stockholm sa ni se puna la dispozitie bani. La 10 septembrie, traversând tara lacurilor, am ajuns la Stockholm. Ministrul plenipotentiar aici, era Derussi, care ne-a facut o primire calduroasa. El a fost primul care ne-a povestit de certele dintre românii din Paris. Am plecat dupa o odihna de trei zile, în care ne-am înnoit hainele, albiturile, ne-am barbierit, curatit, ne-am redat civilizatiei".

Amprente la Stockholm

In acest ragaz de trei zile, la 14 septembrie 1918, O. Goga (semnând cu numele Titu Pella) a expediat o carte postala ilustrata pe adresa Veturiei Triteanu. "Stockholm, 14 sept. 1918. Am asistat ieri la Aida în opera de aici si m-am gândit ca în acest centru muzical vocea dumitale ar avea ecoul meritat... E frumos aici, dar clima nordului ma îndeamna sa plec. Am fost bolnav, dar am intrat în convalescenta si acum mi se pare ca reîntineresc pe zi ce merge. La revedere - saruta mâna Titu Pella". Exista si o alta amprenta lasata de Goga la Stockholm. La 27 aprilie 1973, prof. Paul Turcanu din Sighisoara îi scria Veturiei Goga: "Stimata Doamna, la 14 sept. 1918 poetul Octavian Goga se afla la Stockholm.

La plecare, a lasat o fotografie a sa, ca omagiu, pentru ambasadorul [de fapt consilier de legatie] României din vremea aceea, prof. Augustin Paul. Pe verso fotografiei scrie urmatoarele: Draga Paul, nu voi uita niciodata clipele mele de întâlnire cu tine aici, în neutralitatea ploioasa a nordului... Cred, ca tine, ca va rasari soarele. Al tau, Octavian Goga.

Soarele a rasarit. Sa ne bucuram de caldura si lumina lui. Asa sa fie. Fotografia se afla la preotul pensionar Augustin Paul din com. Letca, judetul Salaj" (nepotul diplomatului).