G.G. :  În opinia dumneavoastră ce efecte negative a avut ?Tratatul cu Ucraina?, ratificat de fostul președinte Constantinescu din partea României, pentru românii din Bucovina de Nord, și în ce masură credeți că s-ar bucura românii din regiune dacă acest tratat ar fii declarat nul și neavenit de către administrația prezentă, sau de către una viitoare de la București?

I.P. :Tratatul, după câte știu, a fost ratificat de către Parlamentele României și Ucrainei, fiind semnate de către Președinții E. Constantinescu și L.Kucima. Nu cred în posibilitatea că vre-un parlament (român sau ucrainean) să fie în stare să-l declare nul. Conjunctura geopolitică și realitățile actuale nu permit așa ceva.

În realitate însemnătate are nu declararea ? nulității ? ci respectarea cu strictețe, cel puțin, a art.13 care se referă la drepturile minorităților din aceste zone...

Ce am așteptat, în zadar, noi, românii din Ucraina de la ? alcătuirea ? acestui Tratat, -dacă totuși ? puterile mari ale acestei lumi ? cereau încheerea unui  Tratat dintre cele două țări vecine-, și ce s-a întamplat este altceva...

Ne vom referi doar la aspirațiile noastre, pe care, în zadar, am sperat să le vedem reflectate în "Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare între Ucraina și România"(1997), deoarece la nivelul legislației interne prin eforturile noastre comune (ale românilor din Ucraina, dar și ale celorlalte minorități) deja erau posibile pentru a fi reflectate în Tratat, și anume: 1- să fim recunoscuți oficial și nominalizați legal ca având un statut de populație autohtonă băștinașă (art.11 al Constituției recunoaște existența alături de ucraineni și a altor popoare și minorități băștinașe); 2- să fim recunoscuți oficial în calitate de populație, care a fost expusă deportărilor din motive etnice (așa cum au fost recunoscuți tătarii din Crimeea, germanii, armenii, bulgarii, polonii etc.) și acuzarea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov: deportări masive din râdurile populației pașnice, masacrele de la Lunca și Fântâna-Albă, dispariția satelor întregi  Frunza, Albovăț etc., 3- schimbarea toponimelor și denumirilor geografice etc. (deoarece Ucraina este moștenitoare de drept a Uniunii Sovietice - Hotărârea Congresului Deputaților Poporului din U.R.S.S. din 24 decembrie 1989 permitea acest lucru); 4-  să ni se garanteze reprezentanță în Parlament (după principiul parității - așa cum sunt reprezentanți ucrainenii în România); 5- să ni se garanteze redeschiderea Universității românești la Cernăuți; 6- să se re-deschidă Mitropolia Bucovinei; 7- să ni se retrocedeze imobilul, care până în perioada sovietică aparținea comunității și organizațiilor naționale românești etc.

Toate aceste lucruri nu s-au întâmplat, paradoxal tocmai că prin semnarea acestui tratat fără ca să fie monitorizat ulterior, ucrainienii arătau bine și pe hârtie și puteau să se ascundă și în spatele tratatului oricând erau acuzați de persecutare a drepturilor minoritare (gen: ?Cum ne acuzați că nu respectăm drepturile românilor/moldovenilor din Ucraina dacă România a semnat cu noi acest tratat de ?bună-vecinătate ??).

G.G. :   În România, atât în timpul comunismului cât și după 1989, minoritatea ucraineană s-a bucurat de drepturi și de către protecția statului. În ce măsură au fost tratați românii din Ucraina (mai ales Bucovina de Nord) de către ruși în URSS și mai apoi de către Ucraina? Care-i situația în prezent?

I.P.: Masacrele și deportările, divizarea în două etnii (români și moldoveni) după anexarea din 1940, dar și interzicerea pe parcursul întrgii periode sovietice a funcționării ?limbii române?, ?procesul de moldovenizare? și slavizare (ucrainizare la sate și rusificare la orașe) au făcut ca la nici un recensământ postbelic populația românească din regiune să nu mai depășească oficial cota de 20%.

Nu se mai admitea recunoașterea autohtoniei băștinașilor ? urmași ai dacilor romanizați, locuitori ai acestor meleaguri încă înainte de sosirea slavilor.

Populația românească se transforma treptat în acestă zonă pur și simplu într-o minoritate națională cu toate consecințele de rigoare.

Analiza detaliată din punct de vedere etnodemografic și sociolingvistic a ?întregilor perioade de înstrăinare? ne-a permis să pregătim baza pentru o monitorizare solidă a realităților contemporane, să tragem concluzii obiective, să înțelegem adecvat situația populației românești din această zonă în perioada actuală și să trasăm obiectivele pentru viitor.

Cei care cu răbdare și atenție au parcurs paginile acestor rânduri au avut posibilitatea să aprecieze procesele etnolingvistice ce au avut loc în această regiune și, sperăm, că au înțeles ?de ce românii din Țara Fagilor au fost tratați în conformitate cu legea lui Murphy: Adevărul învinge întotdeauna - în trei din șapte cazuri?!?.