Mărturii
În dreapta puteți selecta categoria care vă intersează. Când căutați un nume specific, folosiți funcția de căutare.
DIN SECȚIUNEA "DUPA 1989"
Bibliografie suplimentară: Istoricul Camelia Pop scrie despre trecutul comunist și-și preg...
Articol preluat de pe blogul Cameliei Pop, http://cameliaantoanetapop.wordpress.com/2010/11/14/interviu-foaia-transilvana/
Citește mai multExpozitie despre Memorialul Sighet, la Augsburg, in Germania
Expozitie despre Memorialul Sighet, la Augsburg, in Germania A avut loc la "Bukowina-Institut" din Augsburg, distins oras universitar din Bavaria, deschiderea unei expozitii despre Memorialul Sighet, organizata de Centrul International de Studii asupra Comunismului din Bucuresti. Expozitia, care are deja o vechime de mai mult de trei ani in diferite orase ale Germaniei, a fost deschisa in decembrie 1999 la Centrul Cultural al Palatului Yalta din Frankfurt si inaugurata festiv in prezenta fostului sef al Biroului de cercetare a dosarelor Stasi, dr. Joachim Gauk, printr-o discutie cu Ana Blandiana, moderata de Werner Adam, redactorul-sef al Sectiei politica externa de la "Frankfurter Allgemeine Zeitung". De la Frankfurt expozitia a trecut la Tübingen, in salile Catedrei de Romanistica a Universitatii, apoi in "Casa Estului", la München, la "Institutul Roman" din Berlin, la Hamburg, in timpul "Zilelor Europei" din 2001, apoi mai departe la Freiburg, Düsseldorf si Dortmund. Augsburg este a opta statie a expozitiei si sunt planificate altele in continuare.
Conducatorul "Institutului Bukowina", dr. Linus Föster, i-a salutat pe cei aproximativ 100 de oaspeti din sala festiva. Multumiri au fost adresate lui Luzian Geier, fost jurnalist la ziarul timisorean "Banater Zeitung", gazda a actualei expozitii de la Augsburg, precum si scriitorului münchenez originar din Brasov Hans Bergel, care, pe langa organizarea expozitiei, a tinut si un referat pe tema "Spirit dupa gratii".
Cuvintele de bun-venit ale initiatorilor proiectului si ale presedintei Fundatiei Memorialului Sighet, Ana Blandiana, au fost prezentate de Katharine Kilzer, ziarist la FAZ. Ana Blandiana a subliniat in mesajul trimis importanta memoriei pentru munca de stapanire si prelucrare a trecutului in Romania. "De ce este memoria atat de importanta? De fapt, importanta memoriei poate fi masurata dupa eforturile facute de dictatori pentru distrugerea ei. Prima operatie in procesul de formare a omului nou era aceea de a-i distruge omului normal memoria, de a-l face sa nu mai stie ca a existat, ce a fost, ce a avut si ce a facut el inainte de comunism... Pentru ca memoria este scheletul societatii omenesti si, in masura in care ea e distrusa (si comunismul aproape a reusit asta), societatea devine un fel de monstru moale, dezarticulat, remodelabil de orice fantezie criminala. Churchill spunea: ?Ma uit in trecut sa am perspectiva drumului pe care il am de urmat?". Hans Bergel a vorbit despre importanta Memorialului Sighet pentru lamurirea atrocitatilor comuniste din Romania, dar si din alte tari est-europene. El s-a referit la diferite publicatii ale fostilor detinuti si a descris chiar din experienta propriei detentii grozaviile nedreptului regim dintre 1945-1989.
Dupa prezentari, oaspetii au vizitat expozitia, care cuprinde peste 50 de portrete de detinuti politici, printre care marii luptatori pentru libertate, de la sefii partidelor de opozitie anticomunista Iuliu Maniu, Bratianu, Mihalache etc. si pana la martori ai timpului, ca Doina Cornea, Hans Bergel s.a.m.d. Fostul student timisorean Jakob Stein, el insusi detinut (10 ani pentru activitati anticomuniste), incepand din 1951, cand a impartit la Timisoara foi de protest contra deportarilor ilegale in Baragan, a fost si el prezent in sala. Seara s-a incheiat cu vizionarea unui scurt episod din serialul "Memorialul Durerii" al Luciei Hossu-Longin si cu invitarea pentru participanti de a vizita la sursa Memorialul Sighet.
Gerhard Kneip
Frankfurt
- STUMBLEUPON
Despre acest articol
Autor: Gerhard Kneip
Editura: Romania Libera, 31 ianuarie
Anul publicării: 2003
Sursa: Trimis prin email de Ioan Berindei, Boston, 3 februarie 2003
Index tematic: Expozitie, Memorialul durerii din Sighet
Categorii: Dupa 1989, Maramureș, Evenimente (Expoziții, conferințe, lansări de carte, film)
Cărți. Ultimele apariții
Blog-uri: articolul săptămânii
Orlando Figes: „REVOLUŢIA RUSĂ 1891-1924. TRAGEDIA UNUI POPOR”
Constantin Vasilescu
constantinvasilescu.wordpress.com
Colectibile
Împărtășește-ți experiența
Cei care doresc să își publice memoriile sau să își împărtașească experiența o pot face trimțându-ne memoriile în formă electronică la editor@memoria.ro sau folosind mesajele, cu condiția de a respecta regulile adoptate de editorii sit-ului.
De asemenea, puteți folosi adresele de mai sus pentru a ne semnala articole/site-uri web din domeniul istoriei orale pe care ați dori să le includem in site-ul memoria.ro, evident odată obținut acordul autorilor/publiciștilor originali.