Iată doar un fragment din articol, pe care nu îl putem prelua în întregime înainte de a obține dreptul de la publicația unde a apărut:

”... unul din ei vorbea cel mai mult, explicînd celorlalţi nu atît Memorialul, pe care înţelegeam că îl cunoştea bine, cît atitudinea şi sentimentele sale faţă de întregul complex de la Sighet. Frenetic, fără reţineri sau ezitări, discursul lui se debita cu o viteză şi cu o logică imbatabile, lovind cu violenţa clişeelor celor mai negre şi mai îmbîcsite ale imaginarului identitar românesc, insistînd în nostalgia după vremurile de alt’dat, invocînd comploturi şi conspiraţii antiromâneşti, opunînd fiecărei componente a Memorialului cîte un topos definitoriu pentru fiinţa lui, de român verde. L-aş fi înregistrat, să pot; am căutat să notez fluxul de argumente „patriotice”, „lemnoase” şi „inebranlabile”, convinsă că asistam la o ciocnire exemplară între două moduri de a asuma și de a povesti Istoria: cel al Memorialului, şi cel al lumii care născuse, perpetuase şi tolerase ororile de la închisoarea din Sighet. Această lume, aveam dovada, nu murise. Iar faptul că totul se petrecea în a treia zi de Paști adăuga întregii scene o lumină aparte, „pe moarte călcînd…”.
  
Pentru a citi articolul în întregime, vizitați pagina LaPunkt, unde puteți contribui direct și la comentarii.