Tata a zis : ? eu nu plec ?. Și Noica zice :? dacă el nu pleca, cum era să plecăm noi ? ?

____

Când ajungeam acolo, chit că era beznă, că era zbârnâitoarea aia care îți aducea bagajele într-un hal fără de hal?eu ? simțeam o cădură clandestină,  în aer era ceva ce aici n-aveam deloc?

____

S.V. In primul rând sunt uluită că sunt aici pentru că am continuat să trăiesc ani de zile cu amintirile prezenței lui din România.  Sora mea, Măriuca, a spus într-un interviu un lucru de care am fost puțin geloasă pentru că așa l-aș fi spus și eu dacă aș fi găsit cuvintele : ? Am avut un tată ca o duminică ?.  Acest lucru m-a impresionat și pentru că duminicile pe care le-am petrecut cu tata au fost adevărate sărbători. Mi-aduc aminte, ne citea din Cocteau, din Eminescu, Arghezi și alții, tot felul de lucruri grele pentru copii și mama îi spunea: ?ce le citești copiilor lucruri din astea acum ?!?, el spunea: ?lasă, că poate le rămâne ceva.?  Era o fire atât de veselă, de luminoasă.  Totul era în joacă și tata nu se dădea înapoi de la nimic. Ajunsesem la un moment dat să jucăm un joc, duminica, el ne citea poezii de poeți care erau la modă atunci, și noi ne făcusem urechea în așa fel încât recunoșteam de cine era scrisă.  Sau, când eram copil mic de tot, mă lua pe genunchi și mă-nvăța câte o frază celebră din câte un filozof. Așa învățasem că  ? totul curge ? iar eu îmi imaginam că la Heraclit în casă toate robinetele erau stricate.  Si recita atât de frumos, cu atâta suflet și simplitate, incât mi-au rămas toată viața în memorie poeziile lui preferate.  Tata nu ne-a învățat numai poezii, ci ne-a învățat să ne coasem nasturii, el gătea, și ne învăța să facem prajituri, să măturăm prin casă. Pe cât știa de multe pe atât era de simplu. Si era de o veselie contagioasă, unde apărea el parcă oamenii deveneau mai buni. Aș fi vrut ca toți prietenii mei să-l cunoască pentru că aveam senzația că era ? un grădinar de suflete ?. Mai târziu mi-am dat seama că un om ca el nu am mai întâlnit niciodată.

Rep : Si apoi a căzut deodată acea cortină de fier care v-a ghilotinat intimitatea familială și care nu s-a mai ridicat niciodată, arestarea și moartea în închisoare a tatălui dvs. In ce condiții a fost condamnat ?

SV. Tata a fost chemat de la Datoria Publică, unde era director, pentru a deveni Subsecretar de Stat la Finanțe în guvernul Antonescu.  In ?44, când a căzut guvernul Antonescu,   și-a reluat postul la Datoria Publică. Lucra acolo când l-au arestat, în mai 1946, împreună cu mai mulți foști Subsecretari de Stat și alți miniștri. A fost dus la Arsenal unde a stat 10 zile și și-a scris jurnalul care a apărut printre altele în revista ?Memoria?.  A fost cercetat de un procuror, Ionescu. Mi se pare că cercetarea începuse înainte de arestare.  Tata i-a prezentat activitatea lui timp de patru ani. Și acest procuror l-a găsit absolut nevinovat și a dat ordonanță de scoatere de sub urmărire. Tata a fost eliberat și s-a întors la postul lui de la Datoria Publică.  În noaptea de 30 august 1946,  a fost ridicat și dus din nou, întâi la Arsenal, dacă nu chiar direct la Văcărești. A început procesul, în care vroiau să-l pună tot pe procurorul acela să semneze, dar el a refuzat. A spus că un lucru o dată judecat de o anumită instanță nu poate fi rejudecat de aceeași instanță. Are autoritatea lucrului judecat. El l-a achitat. Până la urmă,  guvernul Dr. Petru Groza a găsit totuși pe cineva care a semnat actele de dare în judecată.  Tot acel lot de 16 oameni în care era și tata a fost arestat fără mandat de arestare. Am avut posibilitatea să asistăm la tot procesul. Eu am făcut clasa a 6-a la liceu particular, ca să pot să fiu dimineața la proces.