Figura de referință, centrul în jurul căruia palpită întregul volum e tatăl: în dubla sa ipostază de intelectual de elită și om obișnuit. El se simte responsabil de toți și de toate. Fidelitatea față de proiectele sale de cercetător și nevoia de a se ști util, chiar atunci când e lăsat fără slujba de la Institutul Central de Statistică (unde îi succedase pentru câteva luni, ca director, lui Sabin Manuilă), sunt chestiuni vitale. Vremurile sunt profund tulburate, dar el încearcă să țină pasul cu ele, să nu se lase abătut de la lecturi, de la studiu, de la scris (muncește enorm), în ciuda arestărilor, în ciuda emigrărilor unora dintre colegii lui care știau deja că anii pe care îi traversau reprezentau începutul sfârșitului, și nu un nou început. E greu de spus, în cazul unui om pentru care o astfel de conduită reprezintă un stil de viață, în ce măsură febrilitatea cu care se dedică acestor îndeletniciri e legată de presimțirea a ceea ce va urma sau nu. Se ocupă de copii, le organizează timpul duminical, încearcă să-i protejeze, să îi educe și cultive, să stea cât mai mult cu ei. Știe sau simte că e urmărit și, văzând că foștii colegi din Școala monografică sau de la Institutul de Statistică sunt pe rând ridicați, are motive să creadă că e și el în pericol, chiar dacă nu se știe cu nimic vinovat?

Urmăritorii nu își pun astfel de întrebări. Traseul pe care îl urmează ?obiectivul? Galop (Anton Golopenția) e mai degrabă unul monoton. Merge cel mai adesea la Biblioteca Academiei, traversează Calea Victoriei sau trece prin Cișmigiu, se oprește prin anticariate, răsfoiește cărți, cumpără timbre, pune plicuri la poștă (conținutul lor fiind de mare interes pentru supraveghetorii care le cântăresc cu privirea), merge cu copiii la un cismar sau la pădurea Băneasa, cumpără gaz, pâine sau lapte, merge la cules de struguri într-un sat din suburbie, se întâlnește cu prietenii, rudele, cu foști colegi, pentru a primi de la ei sau a le duce înapoi documente la care nu mai are acces, dar de care are absolută nevoie pentru a lucra. De un An Nou îl vizitează pe Dimitrie Gusti, mentorul și figura numărul unu a Școlii de Sociologie (monografice) de la București. Acesta își va pierde curând vila în care locuia, i se refuză orice ieșire la congresele internaționale la care e invitat. Sunt încă multe consemnările de acest fel, punctate ca de un laitmotiv de ora când Galop s-a întors seara acasă și de mențiunea că ?nu a părăsit domiciliul său în timpul nopții? sau ?nu s-a întâmplat nimic deosebit? până dimineața, când totul va fi luat de la capăt.