Istorii întretăiate

Aș reține și comenta aici un fragment care îl privește pe fotograful Aurel Bauh, pentru că istoria aceasta se înnoadă imprevizibil cu o alta. ?Fotograf de excepție - cum precizează Sanda Golopenția - cu care tatăl ei a lucrat pe teren ori de câte ori a avut nevoie de imagini de calitate?, Aurel Bauh avusese un atelier foto pe strada Popa Rusu nr. 7 din București, până prin anii ?49, cum menționează Securitatea. În același an îl vizitase Anton Golopenția pentru a recupera câteva fotografii de teren. ?Fotografii ale lui au devenit de mai multe ori, pe vremea când Anton Golopenția era redactor la Sociologie românească (ne spune Sanda Golopenția), coperte ale revistei. Sunt sensibile, cadrate atent, simbolice de fiecare dată. În spatele lor se ascunde meditația și empatia unui om care a știut de fiecare dată ce conta cu adevărat?. În declarațiile date sub anchetă, Anton Golopenția face referire la relațiile sale cu Bauh, invocând un episod care arată că legătura lor nu era doar profesională, ci și una de mare prietenie și încredere, din moment ce, în 1943, prin februarie, Bauh îl roagă să ducă ?o sumă mai mare evreilor din ghettoul de la Golta, printre care se găsea cumnatul său? (citat din Ultima carte, p. 329 la p.156 din Viața noastră cea de toate zilele).

Anton Golopenția se afla pe teren în acea zonă, pentru a participa la inventarierea familiilor de români de la Bug. Misiunea încredințată de Bauh, deosebit de periculoasă într-o perioadă de război, a fost îndeplinită cu succes, dar și cu neașteptate și dureroase consecințe pentru cea care avea să preia banii și scrisorile trimise de la București. Era vorba de Sonia Palty, născută Follender, fiica cumnatului lui Aurel Bauh. În tulburătoarea ei carte-mărturie, publicată în mai multe ediții la Editura Dacia, Evrei, treceți Nistrul !, aceasta relatează episodul, fără să știe că mesagerul era Anton Golopenția. Avea să descopere acest lucru, mai târziu, când avea să citească, oarecum întâmplător, Ultima carte și avea să îi scrie Sandei Golopenția o impresionantă scrisoare, publicată de aceasta în Anton Golopenția, Românii de la Est de Bug (după ce apăruse în Viața noastră, la Tel Aviv).
Memoria a funcționat în acest caz pe principiul vaselor comunicante, iar portretul lui Anton Golopenția se completează neașteptat și recuperator pentru fiica sa, care și-a dedicat o mare parte din energii pentru a face ceea ce acesta, dispărut tragic și nedrept (implicat în procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu), nu a apucat să facă. Găsim în Viața noastră cea de toate zilele pagini în care aflăm de proiectele lăsate în lucru, pe care Golopenția le găsea necesare în devenirea României de după război: împărțirea în patru regiuni economice a teritoriului țării, măsuri speciale pentru promovarea regiunilor nevoiașe și înapoiate, pentru îmbunătățirea educației și a situației sanitare, consultarea cetățenilor în legătură cu felul cum ar dori să evolueze localitățile în care trăiesc etc. (vezi Anexa volumului).