Sfârșitul

Ce făcea Anton Golopenția, conform filatorilor, în ultimele două săptămâni înainte de arestarea din 16 ianuarie 1950? Iată câteva dintre consemnări: iese de acasă împreună cu copiii, îi plimbă într-una din zile cu sania (6 ianuarie), pune o scrisoare la cutia de scrisori de la Podul Elefterie, ia tramvaiul nr. 14 din stația dr. Victor Babeș, merge la chioșcul de pâine și la Aprolacta cu o plasă și o sticlă în mână (se întoarce cu ele goale, negăsind nici lapte, nici pâine), se plimbă 10 minute pe str. Plevnei cu o individă ?care îi dă un plic mare de culoare albă, plicul era plin? (sublinierea aparține filatorului și întâlnirea se repetă în altă zi, când cu aceeași ?individă? face schimb de hârtii dintr-o mapă), cumpără timbre și scrie scrisori, merge la Biblioteca Academiei (în 4 ianuarie, de pildă, intră la ora 11,15, iese la ora 20 și merge pe jos acasă), cumpără carne de la Comcar sau flori din Piața Nicolae Bălcescu, stă la coadă pentru unt sau altădată pentru o lămâie, ia un ziar de la debit, merge la mesagerie la Gara Filaret de unde ridică o lădiță cu mere trimisă de la Cluj de Valer Butură (se bucură de mere, nu se știe însă dacă a apucat să le mănânce), face câteva scurte vizite, cumpără două maculatoare, își plătește abonamentul de telefon (pe care nu l-a dorit și prin care îi sunt urmărite convorbirile), se întâlnește la restaurantul din apropierea locuinței cu ?doi indivizi? deja identificați (sunt Retegan și Ștefănescu, cum va explica sub anchetă). În 3, în 12 ianuarie și în preziua arestării (15 ianuarie) nu iese deloc din casă. În sfârșit, această cronică a unei ?arestări anunțate? se încheie în data de 16 ianuarie cu mențiunea că la ora 19,55 când Anton Golopenția iese de la Biblioteca Academiei, unde intrase la ora 14,25, ?este dat în primire tovarășilor de la Secția a II-a?.

Urmează în contrapunct comentariul Sandei Golopenția: ?Noi nu știm nimic, ne e luat, dispare, cu servietă, cu palton. Ca un făcut, nota de supraveghere nu descrie îmbrăcămintea cu care a plecat de acasă, pentru todeauna, tata. Va fi fost, probail, paltonul gri închis, fularul în multe culori și pălăria maro; o vestă de tweed verzui sau costumul. Le-a purtat în celulă, în timpul anchetei, cu paltonul s-a învelit, până când s-a ros, zdrențuit, topit? (p. 286). Așa se dispărea în acei ani de acasă, de pe stradă, de la serviciu. Un inventar al obiectelor rămase în urma decesului ?lui A. Galopenția(!!!) și predate de serg. major Luca Andreev din MAI Serviciul Închisori, locotenentului Constantin Toma din MAI serviciul ?C?? (reprodus după Ultima carte, pp. 653?654) dă o imagine mai completă asupra celor găsite asupra obiectivului Galop în momentul arestării. La 6 noiembrie 1954, Ștefania Cristescu primește aceste obiecte de la o persoană necunoscută, cu excepția buletinului de identitate, ?a câtorva notițe? și a livretului militar.

Din memoriul ei, din 1968, știm că în seara arestării a urmat și o percheziție acasă în str. Lister nr. 7. Ce avea să se petreacă mai apoi aflăm printr-o scurtă frază ca o cădere de cortină: ?Cu timpul, sfâșierea crește, nu scade?.

Se pare că, după memorii și mărturii, e vremea dosarelor de Securitate - accesibile prin intermediul CNSAS și a deschiderii arhivelor ? să ne dezvăluie partea tăcută, cenzurată, a unui trecut care vorbește dureros prin ele. Dar care ne învață și cum funcționa instituția represivă cea mai importantă a statului comunist. Recentul manual Învățând istoria prin experiențele trecutului (conținând și mărturii ale celor care și-au văzut dosarul de urmărire individuală), un reader editat de Virgiliu Țârău și echipa sa de tineri cercetători de la CNSAS, cărțile editate de Cristina Anisescu, Ultimii șapte ani de acasă, cartea lui N.C. Munteanu (redactor tot Doina Jela, la Curtea Veche) mi se par a fi, în acest sens, dintre cele mai izbutite de până acum.

Viața noastră cea de toate zilele are însă un surplus de densitate, combinând o rigoare lipsită de orice emfază cu o vibrație sfâșietoare, pusă în surdină.