După alegerile din 1946, care nu s-au desfășurat chiar legal, ci dimpotrivă cu multe falsificări, partidul a luat puterea și a trebuit să organizeze toate domeniile politice și administrative și să le ocupe cu cele mai competente cadre.

Aș vrea să spun câteva lucruri despre un domeniu economic important, și anume comerțul exterior, în care eu însumi am activat. În această fază partidul nu avea altă posibilitate decât să recurgă la un specialist cadru evreu. Comerțul exterior era o mare comunitate evreiască. Această afirmație e bineînțeles de pus doar între ghilimele. Statului nu-i convenea că apăreau nume evreiești ca și conducători ai unor întreprinderi importante de stat. Nu persoanele trebuiau schimbate, ci numele acestora. Astfel s-a ajuns la Lungu din Lang, la Anghel din Engel, la Coman din Kaufmann, și așa mai departe. Această soluție se încadra în politica generală de stat a dezinformării.

Aici trebuie amintit că înainte de 23 august 1944, în România, mai degrabă minoritățile ?evrei, unguri, sârbi și un mic număr de germani ? s-au încadrat în lupta democrată și antifascistă. Prea puțini români au participat. De aici la început lipsa, în aproape toate domeniile, de cadre calificate. Chiar și conducerea cea mai înaltă a partidului consta la început din Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu. Ana Pauker era evreică, Vasile Luca (Luka Laszlo) era maghiar.

După această introducere e evident că și eu am fost însărcinat cu misiuni în acest domeniu. Ljuba Chischinewsky (soția lui Josif Chischinewsky) care tocmai se ocupa cu organizarea la Timișoara, m-a luat cu mașina la întoarcerea ei în București. În București exista ?iarăși trebuie să spun ?la început?- o singură mare firmă de comerț exterior, numită ?Sincomin?, mai târziu i s-a schimbat denumirea în ?Românoexport?. Comerțul exterior era monopol de stat. Firma citată trebuia să cuprindă toate domeniile comerțului exterior, atât materia primă ?de exemplu petrol, precum și legume, grâne, fructe și alte produse,atât privind importul cât și exportul, pe care nu le mai enumăr. Pentru fiecare domeniu exista un serviciu cu conducători de serviciu și câțiva colaboratori. Pe mine m-au repartizat la serviciul de fructe și trebuia să devin ?specialist? într-o branșă de care nu aveam habar. Cel mai important articol de export erau merele. Un as în acest domeniu era un anume David Kischinewsky cu cei doi fii. Cu el am fost trimis pe cele două mari regiuni de meri: la Baia Mare  și la Bistrița. Cineva din afară nu ar crede că trebuie să fii foarte  priceput pentru a face cu adevărat comerț cu mere și fructe în general. Fructele (merele) de pe unele plantații mai mari se cumpărau, prin contract, încă de când erau pomii înfloriți. În afara de asta, în vremea recoltei existau locuri unde erau colectate, erau cumpărate de la țărani, apoi sortate și pregătite pentru export. Restul,de fructe de valoare inferioară, era destinat pentru consumul în țară. În Baia Mare producătorii erau în majoritate evrei, în Bistrița erau sași și turci. Dacă ajungeai în locurile acelea nu exista altă temă de discuție în afară de mere. Apoi oamenii erau încadrați și evaluați în funcție de câți meri posedau.

Am învățat meseria, în sfârșit. Trebuia să fac lucrul acesta, nu era altă cale. Când exportul fructelor și legumelor a crescut ca volum, din serviciul pentru fructe și legume de la Românoexport s-a înființat o societate nouă, numită ?Fructexport?.

În această firmă am ajuns până la funcția de locțiitor de șef de serviciu. Șeful de serviciu era un român destul de primitiv care era în același timp și secretar de partid și care se dedica în special acestei funcții. Conducerea serviciului mi-a fost încredințată.  Acest lucru a mers până în 1972 când s-a considerat că se poate reuși și fără evrei.Evreii au fost scoși din comerțul exterior, nu numai de la Fructexport, ci în general, apoi transferați în domenii mai ?neutre?.

Dacă reflectez asupra celor 25 de ani pe care i-am petrecut în comerțul exterior și că, doar din întâmplare am scăpat întreg, îmi vine în gând poezia ?Der Reiter am Bodensee? de Gustav Schwab, unde acesta descrie un călăreț, care iarna a trecut călare lacul înghețat Bodensee fără să știe în ce primejdie se afla. Aflînd prin ce miracol a trecut, a primit un atac de inima și a căzut mort de pe cal. Și eu am văzut mai târziu din ce pericol am scăpat, totuși eu am ales varianta ?supraviețuirii?.

Am avut însă și timpuri frumoase în cei 25 de ani la Fructexport. Am luat parte la tratativele cu partenerii străini, am stabilit cu ei condițiile contractuale, având și mai multe delegații în străinătate, la care voi mai reveni.

Contractele erau concepute în limba germană. În cazul în care apăreau diferende între partenerii contractuali se mergea la arbitrajul Camerei de comerț care trebuia să decidă. Am fost mândru, și mai sunt și azi, de câștigarea unui proces cu un partener din RDG, datorită unei virgule așezate la locul potrivit. Prin această virgulă propoziția respectivă  nu putea fi  înțeleasă decât în versiunea noastră și nu așa cum pretindeau partenerii din RDG. Acesta a fost un blam pentru ?germanii? din RDG.

Deja în 1950 am fost trimis la Viena la Reprezentanța comercială. Am rămas acolo aproape un an. Îl aveam ca șef pe inginerul Iosif Petroianu, care deseori mă lua la tratativele sale și din afara Vienei prezentându-mă drept ?colaboratorul? său. M-am înțeles minunat cu el și nu am întrerupt nicicând legătura. Evident, el nu mai trăiește. Soția sa, Evelyn m-a ajutat la cumpărarea celei mai bune stofe pentru un palton de iarnă. Trebuia să fie cel mai bun. La sfatul ei a fost cusut la cel mai bun croitor, la ?Graben?. Când, în 1980, în Ungaria l-am dus la întors, croitorul s-a mirat de lucrătura excepțională. Mai port și astăzi paltonul, atunci când  vremea o cere.