Nu-i venea nimanui în gând atunci, indiferent de fluxul refugiatilor, ca un guvern în exil sau un Comitet National s-ar putea constitui prin consultarea acestei informe si firave populatii migrante, cu desavârsire nereprezentative. Alte criterii ne apareau firesti: bunaoara reprezentarea partidelor "istorice", de care se stia ca avusesera o majoritate zdrobitoare la alegerile din 1946, în ciuda rezultatelor masluite de comunisti. Grigore Niculescu-Buzesti iesise din tara purtator al unei scrisori iscalite de Maniu, Dinu Bratianu si Titel Petrescu (am vazut-o cu ochii mei), prin care era însarcinat sa organizeze rezistenta în strainatate.

Alegerea persoanei sale putea stârni nedumeriri. Diplomat de cariera, înca foarte tânar în momentul loviturii de la 23 August 1944 (cred a-mi aminti ca avea 34 de ani), era director al Cifrului si Cabinetului la Ministerul de Externe, cu grad doar de consilier de legatie. Fusese numit ministru de Externe în guvernul generalului Sanatescu în dramatica improvizatie din noaptea de 23 catre 24 August 1944. Datora aceasta neasteptata promovare încrederii pe care i-o inspira lui Maniu si rolului-cheie pe care-l jucase în negocierile secrete pentru iesirea din razboi, împreuna cu adjunctul sau, Victor Radulescu-Pogoneanu. Data fiind imensa admiratie pe care am avut-o pentru acesta din urma - care mi-a fost sef direct, zi de zi, timp de 14 luni - n-am putut evalua niciodata, în mintea mea, care a fost partea fiecaruia în urmarirea negocierilor cu anglo-americanii si sovieticii. Cert este ca a domnit între ei o întelegere perfecta, si Buzesti, a carui inteligenta si spirit de hota-râre îl cucerisera pe Maniu, tinuse sa asocieze pe Pogoneanu la cele mai tainice întruniri. (Tin minte de unele plecari de la minister în plina noapte, catre Palatul Stirbei de la Buftea, unde se întruneau "complotistii": Maniu, Bratianu, oamenii regelui. Pogoneanu, atins de câtiva ani de o paralizie progresiva, se strecura cu greutate, cu cele doua cârje ale lui, în minusculul sau DKW, condus de un sofer de încredere de la minister.)

Dozaj, nu algoritm

Buzesti, de statura mijlocie, par de culoare deschisa si cam rar de timpuriu, foarte palid la fata (oare preludiu la leucemia ce avea sa-l rapuna cu putini ani mai târziu?), nu avea, dupa mine, o înfatisare atragatoare si nici o fizionomie care sa îmbie la simpatie. Dar, cum e bine stiut, gustul femeilor nu se potriveste cu al barbatilor privitor la sexul opus - astfel încât una din fiicele lui Barbu Stirbei, Ecaterina, divortata de alt diplomat, Dinu Hiottu, îl placuse si-l luase de barbat cu putin înainte de evenimentele din August â44 - astfel încât, ca în romane, o intriga de alcov se înnodase odata cu intriga politica. (Când am întrebat pe colegi de unde-i venea dublul nume, mi s-a povestit ca n-avea nimic de a face cu vreo comuna Buzesti si mai putin cu fostii boieri Buzesti, ci cu simpla întâmplare ca se aflase la liceu, în Bucuresti, în aceeasi clasa cu alt Grigore Niculescu. Pentru a distinge pe cei doi omonimi, unul din profesori avusese ideea sa-i adauge acestuia numele strazii unde sedea: binecunoscuta strada Buzesti din cartierul Garii de Nord si pietei Matache Macelaru! Toata lumea i-a urmat exemplul si Grigore al nostru a gasit apoi comod sa oficializeze dublul nume. Iata cum se nasc patronimele).

Sosit în Occident, "furat" de englezi (sau de americani - nu mai tin minte), Buzesti avusese întelepciunea de a nu se folosi de mandatul ce-l avea de la sefii celor trei partide "istorice" pentru a cere sa preia conducerea viitorului Comitet National. Odata cu sosirea în Occident a generalului Radescu, era firesc sa se încredinteze acea conducere ultimului prim-ministru numit de factorul constitutional competent, adica de rege. Dar dupa spusele lui Emil Ghilezan, care a fost amestecat îndeaproape la acele negocieri politice, generalul Radescu s-ar fi purtat atunci cu o usurinta si o lipsa de tact aproape de necrezut: se stabilise o zi de întâlnire la New York între el si Buzesti, care trebuia sa vina de mai departe, din provincie, unde era gazduit. Radescu a plecat în ajun ca sa-l întâlneasca în Europa pe rege, fara a preveni pe Buzesti de amânarea întâlnirii. De altfel, Buzesti va muri putin dupa aceea, înainte de constituirea primului Comitet National.

Dificultatile au început când a fost vorba de dozaj (vad ca astazi s-a introdus termenul mai pretentios si mai abscons de "algoritm" - cred ca cei ce se pricep putin la matematica trebuie sa zâmbeasca): în speta, câti membri din Comitet trebuia sa reprezinte partidele si câti aveau sa fie alesi dintre personalitatile din afara partidelor. Acestia din urma, în frunte cu Grigore Gafencu, puteau pretinde ca dispuneau de mai multe relatii si mai multa trecere în strainatate.