Lucreția Jurj s-a născut în 2 octombrie 1928 în comuna Scărișoara Nouă, plasa Valea lui Mihai din județul Sălaj. Părinții ei, moți din Scărișoara Apusenilor s-au așezat la granița cu Ungaria după reforma agrară din 1921. Au fost strămutate atunci multe familii de  moți  care au primit pământ  bun pentru semănat, căci acolo în munte n-aveau decât piatră și lemn pentru ciubare. Moții și-au făcut case, au ridicat  biserică și școală și au trăit după aceleași obiceiuri învățate  sus în munte , lângă Ghețar.  Dar în 1940, după cedarea Ardealului, ungurii i-au scos afară din sat, zicându-le ??venetici??.N-au avut vreme  scărișorenii să-și facă prea multe socoteli, și-au încărcat ce-au putut în căruțe și-au coborât către ceea ce-a mai rămas din România. Familia Lucreției a primit drept de ședere tocmai în Bârca, în Oltenia. După câteva luni, s-au mutat lângă Turda.  Dar nici aici n-au rămas prea mult, căci au fost  trimiși  tocmai în Storojinețul Bucovinei, să stea în  case care fuseseră ale evreilor. Dar ce folos de case frumoase, dacă pământul era atâta de sărac, încât nu creștea nimic altceva decât pipirig. S-au mutat  la Rădăuți și apoi, de spaima rușilor care au rupt frontul, au fugit în Oltenia la Băilești. Ani cenușii și drumuri ale disperării, averea risipită în cele patru zări. Când s-a terminat războiul, s-au reîntors în Scărișoara Nouă, buruienile ajungeau la acoperișul casei iar satul era ocupat de șobolani. Luni întregi au luptat ca să-i stârpească și să acopere urmele rămase după război.Și au luat-o de la capăt cu toate, așa cum au făcut de atâtea ori în acei ani de teribile încercări.

                 ??După război erau oamenii ca zăpăciți de cap, dar parcă aveau în ei o dorință puternică de a șterge oarecum răul care li s-a întâmplat. Am fost într-o zi  la un bal în satul în care fratele meu era profesor suplinitor și acolo am ieșit ??Regina balului??. A fost frumos?Tot în anul acela l-am cunoscut pe Mihai, soțul meu de mai târziu. Părinții se înțeleseseră deja să ne căsătorim , dar eu n-am vrut să rămân atunci în Ponor, satul lui, nu-mi plăcea că erau casele izolate, depărtate una de alta, venea pădurea până în ogradă. Pe de altă parte, parcă am presimțit că, dacă mă despart de ai mei,  n-o să vină vremuri bune pentru mine. După un an m-am întors la Ponor, Mihai făcuse deja armata, era un bărbat frumos, înalt, liniștit și m-a convins să rămân nevasta lui. Locuiam cu socrii mei care erau foarte bogați, aveau gatere, pământ, vite, oi. Erau oameni harnici și tare credincioși. Munca era pentru ei un fel de religie. Dar eu nu aveam treabă prea multă. Mă ocroteau și-mi lăsau muncile mai ușoare. Mă iubea Mihai și mă țineau toți ca pe palme. Când avea el vreme, ne plimbam pe malul iazului, călăream prin pădure pe Voitor și Suru. Dacă  tăia el lemne la gater, mă urcam pe bușteanul pe care-l tăia. Deși eram oameni în toată firea, ne jucam și ne era drag să fim tot împreună. Pot zice că anii aceia de după nuntă am fost răsfățată de Dumnezeu. Am avut tot ce mi-am dorit, am fost cu adevărat ??regina balului??.Dacă-aș fi  știut eu ce urmează?

            La puțină vreme după ce m-am măritat  am auzit prima dată despre partizanii care se ascundeau prin pădurile de pe lângă Răchițele și Ponor. Socrii mei și Mihai îi cunoșteau și îi ajutau cu mâncare, îi mai primeau la noi să se odihnească. O vreme s-au ascuns de mine socrii, nu mi-au spus de partizani și mi-a fost ciudă pentru asta,  dar  odată, când toți erau prinși cu alte treburi, m-au trimis pe mine în pădure să le duc mâncare. Atunci i-am văzut prima dată de aproape și am vorbit cu ei. Altădată le-am dus, tot pe ascuns, lapte. Apoi am auzit că s-au mutat pe la Poiana Horii și pe Valea Arieșului, la Poșaga, unde i-au și prins de i-a băgat la închisoare.??

Cel mai  mare grup de partizani  din Apuseni era condus de Șușman Bătrânul, care a fost primar în Răchițele.  Oamenii  din satele apropiate îl respectau mult  pentru că a avut curajul să meargă  la Rege și să ceară pentru moți dreptul de a lua lemn din pădure, ca să poată face ciubere. Pe Șușman l-au poreclit oamenii  Regele Munților, Regele Moților și era un exemplu pentru tot satul. Ce făcea Șușman făceau toți. Era și tare înstărit și toată averea lui a făcut-o cu feciorii și cu nevasta care era harnică și frumoasă. Avea sute de stupi, pământ mult, gatere, holde, grădini cu pomi . Cam prin  �� au început comuniștii să-l sâcâie să se dea cu ei, dar el n-a vrut și, de la o vreme,  a fugit în pădure cu băieții mai mari, Visalon și  Todor. Pe nevastă și pe  copiii mai mici i-a lăsat acasă și au avut de suferit multe , căci erau chemați mereu  la postul de miliție, la întrebări.