1951

Joi, 26 aprilie. Mi s-a povestit azi de dimineata o scena care m-a emotionat pâna la lacrimi.

Aseara, la ora 9, au plecat 1 200 de evrei cu trenul, din Gara de Est, la Constanta, sa ia vaporul spre Palestina. O prietena s-a dus la gara sa vada pe doua prietene ale ei (mama si fata) care plecau. Fata si-a lasat aici un logodnic crestin. Mama se urcase în tren si fata înca pe peron cu logodnicul. Mama era în toate starile de teama ca nu cumva fata sa lase trenul sa plece fara ea. In ultimul moment, dupa o despartire sfâsietoare, s-a urcat în tren, dupa mama-sa, în hohote disperate de plâns. Poate, este chiar sigur, ca nu se vor mai vedea niciodata.

Erau mii de oameni în gara, care-si condusesera rudele si prietenii si care, în tramvai, printre lacrimi, surâdeau spunându-si unii altora: "Lasati, ca peste 10-12 zile, plecam si noi."

Pot pleca! Dumnezeule, ce mare fericire. Imi dau seama acum, mai mult decât oricând, ce înseamna libertatea individului.

1 mai. Sarbatoarea muncii! Cinstita cu un fast, un lux de costume si culori, o desfasurare de mase omenesti, cum nu s-a mai vazut în tara noastra pâna acum câtiva ani. O incitare pentru ochi. O evadare din cotidian.

Dar câti bani cheltuiti si câta oboseala pe bietii oameni! Pe aici au trecut sportivii. Tineretul tarii. Mai mult goi. Flanele si sorturi în diverse culori. In genere veseli, desi erau chinuiti de necesitati inexorabile. Sedeau doar de la 5 pe drumuri si trebuia sa mai stea pâna la 2. Sunau din poarta în poarta si nimeni nu le deschidea, fiindca ar fi navalit sute si nimeni nu mai are oameni de serviciu ca sa curete dupa ei, daca ar fi vrut sa curete.

E pentru prima oara în viata ca m-am gândit la chinul celor care trebuie sa stea în picioare, pe strazi, câte 9-10 ore la rând. De ce oare s-or fi desfiintat vespasienele? Nu erau estetice, dar erau foarte necesare pentru sanatatea omului.

Sportivii au defilat pe bulevardul Dacia, în fata ferestrei noastre. Mi-au placut mult stindardele a doua grupe: unele înalte, bleu-ciel cu dungi rosii-albastre, iar celelalte, tot atât de înalte, galbene cu dungi verde închis. Erau de un admirabil efect. In usoara adiere a vântului, fâlfâiau ca niste aripi imense. Poti sau nu sa aprobi total anumite ideologii, dar ce este frumos e tot frumos, fiindca este absolut si universal.

Vineri, 4 mai. Seara a venit Doctorul. Doctorul! Ce mult e de atunci, de când l-a botezat Tante Margot cu numele asta de calda prietenie si pe care îl adoptaseram toti din cercul nostru.

"Doctorul" e acum aramiu la fata, cu parul complet alb, slab si cu mâinile de muncitor al pamântului. Lucreaza toata ziua la mica lui ferma. Si ce mare chirurg era! Cum se pierd oamenii utili societatii! Pacat! N-avem asa de multi, ca sa ne permitem luxul acesta. Nu concep ideologii care dau la o parte pe oamenii bine pregatiti, care si-au evidentiat meritele în slujba celor multi. Pentru ce discriminari?

Sâmbata, 5 mai. Inainte de dejun a venit dr. [romancierul Virgiliu] Monda. La 14 (mai) pleaca în excursie în Delta cu Sadoveanu si 58 de scriitori. Ferice de ei! Cu vaporul pe Dunare, în luna mai! Cum m-as duce si eu.

Miercuri, 9 mai. Anii trecuti se sarbatorea astazi Ziua Victoriei. Acum au renuntat de a o mai serba. De ce? Nu stiu. Poate fiindca sunt prea multi sovietici si prea multe desfasurari de mase de oameni. Pacat! Victoria e un nume asa de frumos si de înaltator!

Noii posesori ai bibliotecii noastre au telefonat când pot veni sa ia mobilele. Taticu, care este cu grija casei si care stie ca avem atâta nevoie de bani, le-a spus ca pot sa vie vineri. M-am agatat de un fir de pai. Deci, numai 2 zile va mai sta în casa mea biroul mare cu placa de cristal, de la care am condus eu Revista scriitoarelor si scriitorilor români timp de vreo 15 ani, de când l-am cumparat, si biblioteca noastra, casuta cartilor si scrierilor mele în tot acest timp.

Miercuri, 3 octombrie - sâmbata 6 octombrie. Frig ca început de iarna. Tremuram toata ziua. Ingrozitor ar fi sa înceapa iarna de acum. Am muri de frig.

Ce bine era înainte! Terminam lemnele, telefonam si ne aducea în aceeasi zi cantitatea care ne trebuia. Acum se cer formalitati peste formalitati si cozi de îngheata inima în om asteptând. Si pâna la urma îti aproba o cantitate insuficienta, împartita în transe si transa din urma nu ti-o mai da niciodata. Asa a fost în ultimii ani. De ce o fi mai existând minciuna celei de-a treia transe?

Luni, 8 octombrie. Taticu a stat 4 ore de coada la militie pentru cartea de imobil! Oamenii astia nu stiu ce sa mai inventeze, ca sa exaspereze publicul. Un batrân de 71 de ani peste 4 ore în picioare. Cred ca daca înainte s-ar fi trait tot asa de greu în tara noastra, nimeni n-ar fi ajuns vârsta de 70 de ani. Nu se stia de cozi si lumea era multumita.

Marti, 16 octombrie. [Primeste vizita unui functionar de la Comitetul de Arta si Cultura. "Era un om mai mult batrân, modest dar curat îmbracat si cu o sapca în cap."] Imi spune ca în urma memoriului meu si cererii mele adresate tov. [Ed.] Mezincescu (presedintele Comitetului pentru Arta) a fost trimis sa cerceteze cazul meu la fata locului. A ramas profund miscat si înduiosat de starea mea fizica si financiara, m-a întrebat de ce stau în frig si, cum era la curent cu memoriul meu, cunostea toata activitatea mea culturala si literara timp de o jumatate de veac. De o rara delicatete sufleteasca, îmi dadea a întelege ca el îmi cunoaste activitatea din reputatia mea, nu din memoriu, pe care de buna seama îl citise cu multa atentie.

Mi-a spus ca este, sau a fost, muncitor la C.F.R. si era mândru de acest lucru. Mi-a mai spus ca spera ca la 7 noiembrie sa mi se faca ceva, ca Comitetul pentru Arta protejeaza pe toti creatorii de arta si mi-a dat de exemplu pe un batrân actor care umbla prin provincie si care niciodata n-a stralucit ca talent ca are pensie de 15 000 lei lunar. La mirarea mea, mi-a spus ca si mie spera sa mi se faca [pensia] în jurul acestei sume, nu numai pentru munca mea de 50 de ani, dar si fiindca am fost prima ziarista din tara noastra.

Vineri, 26 octombrie. Sfântul Dumitru. Cine mai îsi aminteste azi de sfinti? Ziua unui sfânt era pâna mai acum câtiva ani o zi de odihna, de reculegere. Azi e o zi de munca, ca toate celelalte. Nu se mai serbeaza decât sarbatorile laice: aniversarile câtorva fapte care marcheaza evolutia socialismului în curs. Atunci se bucura poporul, dar nu se odihneste. Bucuria e dinamica, nu statica si multimea trebuie sa si-o arate prin mers si strigate, timp de câteva multe ceasuri. Dar, cel putin, stie ca s-a bucurat.

Marti, 6 noiembrie. In vederea zilei de mâine (7 noiembrie) pietele si cooperativele au fost foarte bine aprovizionate. Au gasit chiar muschi de vaca la macelarie! S-a luat pentru mine 1/2 kg. Am voie sa manânc carne fripta. Dar o gasesc asa de rar. Traiasca 7 Noiembrie!

Miercuri, 21 noiembrie. "Intrarea Maicii Domnului în Biserica". Mare sarbatoare bisericeasca. Dar cine le mai stie si cine le mai tine? Doar biserica si câtiva credinciosi, daca nu sunt si acestia zapaciti de grijile zilnice si de necazuri. Si au atâtea necazuri bietii oameni!

Ni sa rationat lumina electrica. S-au dat cote imposibil de respectat. S-a revenit asupra masurii trecute. Poti consuma cât vrei, dar s-a scumpit kilowatul la 30 de lei. Deci reducere fortata de consum electric. Cine va putea plati mii de lei pe luna, numai pentru lumina electrica, când majoritatea lefurilor variaza între 3 si 5 000 de lei! Poate numai cei care au sute de mii de lei lefuri pe luna.

S-a rationat gazul (petrolul): 8 litri pe luna! Oamenii nevoiasi care se încalzesc si gatesc la lampi de gaz sunt consternati. Chiar si aceasta cota se da numai celor care poseda carte de lemne; cei care n-au dreptul la lemne, n-au nici dreptul la gaz! S-a revenit în forta si asupra acestei masuri: se mentine cota lunara cu 10 lei litru si se vinde la liber cu 16 lei litru.

Nici sare de bucatarie nu se gaseste. Se vede ca au secat salinele. Se gaseste doar în cutii, din acelea mai scumpe.

Doamne! S-or termina vreodata turmele de oi-oameni de pe la usile pravaliilor? Ce spectacol înapoiat si degradant. In ce stare ne-au adus repetatele masacre omenesti.

Miercuri, 5 decembrie. Asta-seara se da Traviata la Opera cu o primadona si un bariton de la Opera din Budapesta. Acest simplu anunt, citit într-un ziar, mi-a facut asa, ca o spartura în minte, care a îndesat în valuri adevarul care mi se ascunsese pâna acuma: eu am iesit din rândul lumii; nu mai sunt om.

De ani de zile nu mai frecventez Opera, eu, o îndragostita de muzica; nu mai frecventez concertele simfonice si nici un fel de concerte. Traiesc ca un nenorocit pe marginea drumului.

Sâmbata, 22 decembrie. Preparative de Craciun. Am gasit, în sfârsit, cele trebuincioase pentru caltabos.

Duminica, 23 decembrie. Azi s-a purces la facerea caltabosului. Ochi flamânzi si pofta de mâncare amânata pe marti. De dimineata, Florinel [fiul] a fost trezit printr-o apreciabila surpriza. Un lucrator din fabrica din Craiova, unde a fost Florin director, a venit sa-l vada si sa-i aduca o multime de bunatati alimentare. Auzise ca Florin o duce destul de greu si a vrut sa rasplateasca si el purtarea buna pe care a avut-o Florin fata de lucratorii din fabrica.

Cum or fi zicând astia de azi ca lucratorii au fost oprimati pe vremea burgheziei?! Or fi fost, dar oare n-a existat nici o exceptie?

Luni, 24 decembrie. Ajun de Craciun. Magazinele închise. Moda noua! Lumea e furioasa ca n-are de unde-si cumpara cele necesare pentru Craciun.

Marti, 25 decembrie. Craciunul. Al 72-lea. Uluitoare performanta din partea unei fapturi delicate si firave cum am fost eu.

Pe la 10 1/2 m-am dus la biserica, sprijinita de taticu si de baston, Doamne! Cât de bine ma simt în atmosfera de reculegere de acolo. Cât de mult calm si senin se coboara în mine. Era biserica plina de lume: de toate vârstele si de toate felurile. M-am bucurat mult.

Un neam care nu-si pierde credinta nu piere niciodata.

Prezentare si selectie Ioan Lacusta

6 martie, 1951. Azi sunt 6 ani de când s-au schimbat definitiv lucrurile la noi. Si iata nici nu avem curajul sa numim lucrurile pe numele lor! Si eu m-am prins ieri cu o lasitate. Am dat 100 lei unor indivizi care mi-au cerut-o pentru initiativa pe care eu o dezaprob. Frica, sub o forma sau alta, ne napadeste pe toti, mai mult sau mai putin. Nu mai esti liber. Toti suntem tristi, fara dorinta de a trai. Cu fiecare saptamâna e un progres în decrepitudinea noastra. Am ezitat sa întrebuintez acest cuvânt prea tare, dar când în loc sa urci, cobori, asta e termenul. Sa nu vezi decât mizerie în jurul tau, sa nu auzi decât voci fricoase, îngrijorate, sa nu mai fii sigur de libertatea ta, e de ce sa nu mai iubesti viata. Si totusi nu pot sa neg ca sunt si reforme bune. Rhea îmi vorbea despre biblioteci care sunt organizate peste tot si ca cititorii se înmultesc. Apoi munca pentru toti, daca n-ar fi extenuanta si abrutizanta, ar fi un progres imens pentru educatia noastra. Chiar reglementarea chiriilor, de n-ar fi teribila aprehensiune a provizoratului! Doamne, ce presiune nemiloasa la care supui un întreg popor! Macar, am învatat ceva? Niciodata n-as fi crezut ca teroarea ar putea dura 6 ani si acum ne-am obisnuit sa suferim, sa respiram cu un singur plamân, sa traim într-o acceptare fara margini.

Alice Voinescu, Jurnal

Directiunea Regionala de Securitate Galati, 12/67727,

9 februarie 1951

[Catre]

Sectia Raionala de Securitate [Tulcea]

Biroul Contra Spionaj

La Legatia Israela [sic!] din Bucuresti, str. Burghelea nr. 5, sosesc scrisori ale unor cetateni evrei care vor sa emigreze în Israel în care ei se plâng de greutatile pe care le fac autoritatile noastre care se ocupa cu aceasta problema.

Pentru ca Legatia sa nu folosiasca aceste scrisori în scopuri ostile regimului nostru, se atrage atentia tov. care lucriaza [sic!] la Biroul Controlului Streinilor, asupra comportarilor cât mai corecte cu emigranti.

Pentru a verifica daca aceste scrisori sunt dirijate de catre Legatia Israela prin elemente sioniste, procedati la interceptarea scrisorilor adresate Legatiei pe adresa de mai sus, stabilind sensul acestor scrisori, iar în cazul ca prin ele sunt ponegrite Autoritatile noastre le veti retine si înainta acestei Directiuni.

Veti retine numai scrisorile în care sunt calomniate autoritatile noastre, dând curs liber scrisorilor prin care se cer lamuriri cu privire la emigrari.

Maior de Securitate, Izsak Adalbert, lt. maj. de Securitate, Matulea C.

(Document aflat în colectiile Directiei Arhivelor Istorice Centrale)