O scurta prezentare:

S-a scris mult despre ocuparea Bucovinei de Nord de către sovietici, s-a scris despre deportările în masă, s-a scris și despre refugiul românilor din această zonă. Dar dacă suntem întrebați ce s-a întâmplat cu acei bucovineni vom ridica din umeri? nu știm prea multe despre ei. Ce s-a întâmplat cu persoanele refugiate, cum au reușit să înceapă o nouă viață, luând totul de la zero, cum au reușit să se integreze, fiind despărțiți de locurile natale de un gard de sârmă ghimpată, cum au reușit să învingă dorul de casă la care cei mai mulți dintre ei nu s-au mai întors pentru că ocupația le-a înstrăinat-o? Sunt întrebări care nu m-au lăsat indiferentă. Am luat un reportofon, un caiet pentru notițe, un pix și am pornit în căutare de eroi-bucovineni. Am stat de vorba cu opt bucovineni refugiati în țară: Silvia Topolnițchi, soții Elisabeta și George Micailu, Ortensia Ungureanu, Constantin Bândiu, Silvian Dașchievici, Ion Gherman, Aristotel Ciobotărescu.[1]

Odată cu ocuparea Bucovinei de Nord de către armata sovietică, au loc două refugii: primul refugiu în ziua de 28 iunie 1940, al doilea refugiu pe 23-24 martie 1944. Oameni bogați sau mai puțin bogați află că Bucovina lor va fi ocupată de către sovietici. Au de ales între a rămâne acasă, dar sub ocupație sovietică, sau de a părăsi toată agoniseala de o viață și de a trăi în țară. O parte dintre românii bucovineni aleg cea de-a doua cale. Își adună familia, își încarcă căruțele și pornesc la drum.

Cum au primit vestea ocupării?

Iată ce povestesc câteva persoane pătimite: ?Era seara (27 iunie). Tata venise de la magazin și, ce se-ntâmplase? Noi stăteam pe Ștefan Cel Mare, blocul pe colț cu strada Toma Mazariuc, care era o stradă numai de blocuri, din acestea noi în care locuiau foarte mulți evrei. Se auzea un murmur, noi stăteam la etajul doi, un murmur, un murmur, în stradă agitație. Ei știau toate lucrurile astea, că a doua zi intra armata sovietică în Cernăuți. Tata, care era un om cu multe, multe relații, el era și în diverse comitete, era mereu solicitat, n-a știut. (?) Și? bineînțeles tata dimineața s-a informat, am aflat despre ce este vorba? (O. Ungureanu). ?Noi ne-am trezit într-o dimineață, pur și simplu cu tancurile pe stradă. La data respectivă nu eram informați, cel puțin la nivelul nostru, probabil primăria cunoștea?? (A. Ciobotărescu). ?Era de sfântul Petru, 29 iunie și noi, ca de obicei de sărbătoare, ne așezaserăm la masă ca să servim masa noastră de sărbătoare (?). Eram la masă când tata, care era plecat la ocol, el era pădurar și a fost zi de aport la ocolul din târg, a intrat în casă alb ca varul și ne-a spus doar atât: ?Rușii au intrat în Storojineț?. În clipa asta mie și lui Dragoș? e greu să-mi aduc aminte, ne-a scăpat lingura din mână și am rămas așa? N-a mai mâncat nimeni? (C. Bândiu).

În ziua 29 iunie populația deja știa ce se întâmplă, totuși spera că granița va fi stabilită până la comuna lor: ?Erau mai multe versiuni în ultima săptămână din luna iulie 1940. Prima versiune era că vor ocupa Bucovina de Nord până la râul Siret care era cam la 30 km de Banila pe Siret. A doua versiune, peste câteva zile, a fost până la afluentul Siretului-Sirețel, care trece prin Banila, dar casa noastră era situată la sud de râu, casa bunicilor era dincolo de Sirețel. Deci, credeam, vorba ceea, că scăpăm de ocupație și vom fi un sat la granița de nord a României. Pentru că pe 29 iunie 1940, eram pe câmp și deodată am zărit ostași ruși veniți în comună (S. Dașchievici). Un alt interlocutor povestește că: ?În ziua de 29 iunie, deci a doua zi, de sfinții Petru și Pavel, tatăl meu, care era cântăreț bisericesc, s-a întors mai repede de la biserică și mi-a spus că este informat că rușii, chiar dimineață, au intrat în Herța și au împușcat doi ostași care s-au opus? (I. Gherman).

Aceste mărturii ne arată că populația din Bucovina de Nord a fost luată prin surprindere de vestea ocupării. Ei sunt puși în situația de a decide într-un timp foarte scurt dacă rămân sub ocupație sau dacă părăsăsesc locul natal pentru a rămâne în țară. Unii dintre ei aleg refugiul.