Ziua de 21 Octombrie 1946 a fost hotărîtoare.  In cadrul mitingului or­ganizat de politrucii din "Tudor Vladimirescu", în garnizoana Câmpulung Moldodovenesc, în fața minciunilor și umilinței în care fusese târâtă armata ro­mână, sublocotenentul Remus Radina, "aruncând cătușele sufletului în fața celor ce profanau idealurile lui de român și militar", s'a ridicat electrizat și s'a adresat colonelului Ionescu, care ridica în slăvi guvernul instalat cu forța de ruși: "Domnule colonel, eu nu sunt de acord cu principiile de care este călăuzit guvernul Petre Groza, și prin urmare, nu mai înțeleg să rămân în ar­mată!".

Pe data de 22 Oct.1946, Remus Radina a înaintat următorul raport: "Am onoarea a vă "ruga să binevoiți a aproba îndepărtarea subsemnatului din ca drele active ale armatei, deoarece nu pot accepta principiile de care este că lăuzit guvernul "de largă concentrare" democratică dr. Petru Groza. Acesta fi­ind un guvern împletit pe osatura oprimării libertății poporului român, vă rog stăruitor să binevoiți a-mi da aviz favorabil, întrucât prefer să dezbrac această haină, pe care am slujit-o cu dragostea fanatică a omului conștient că-și iubește într-adevăr poporul său, decât să o port umilită, sub pecetea abdicării de la marile lupte întreprinse pentru salvarea patriei".

Din acel moment a început urcușul lui Remus Radina pe Golgota neamului românesc.

Pe 19 Noiembrie 1946 a fost arestat în localul secției de votare. A fost judecat de Consiliul Superior al oștirii si prin înalt Decret Regal a fost trecut în retragere, pe data de 16-04-1947. Viata civilă si-a început-o în condițiile ex­trem de grele ce se abătuseră asupra tării după înscenările proceselor politice ce se derulau pe bandă rulantă și mai ales după alungarea Regelui. Se zbătea între câștigarea existenței, a examenelor de la Facultatea de Drept și împlinirea datoriei de a contribui la înlăturarea terorii ce se așternuse pes­te tară. La Craiova, după găsirea unui post la Scoală normală, a intrat în le­gătură cu mișcarea de rezistentă condusa de generalul I.Carlaont. A acceptat propunerea de a trece în Iugoslavia pentru a afla ce posibilități ar exista acolo pentru rezistența românească.

In anul 1948 , printr'o muncă istovitoare de salahor, lucrând 12 ore schimb de noapte, urmărea să adune ceva bani pentru o eventuală plecare. Ziua mergea la examene, înarmându-se cu principiile drep­tului internațional, si cu Charta "Națiunilor Unite", învățată ca pe "Tatăl Nostru". De aceasta va fi călăuzit tot timpul si va face uz în nenumărate rânduri împotriva barbariilor comuniste întâlnite, amintindu-le preambulul: "Noi, Popoarele Națiunilor Unite, hotărîte să salvăm generațiile viitoare de plaga războiului, care de două ori în decursul vieții noastre a adus omenirii dureri nespuse, și pentru a reafirma credința în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea si valoarea persoanei umane, în drepturile egale ale bărbaților si femeilor si în egalitatea tuturor națiunilor mari sau mici...".

Cu aceste arme a trecut frontiera în noaptea de 2 Nov. 1948, zi în care în Satele Unite ale Americii aveau loc alegeri prezidențiale. Dar în Iugoslavia au fost primiți cu proverbul unui țăran român din Banatul sârbesc: "Ati fugit de dracu și ati dat peste tată-său." Sălbăticiile din Iugoslavia sunt descrise pe larg în mărturia -Testamentul din morgă-

Pentru că n'a acceptat umilința, soarta  lui Remus Radina a fost identică cu a sute de alți români, care după schingiuiri s'au pomenit aruncați de unde plecaseră, unde alte torturi i-au așteptat. Remus Radina, după proces si condamnare la 5 ani pentru trecerea frontierei, a ajuns în catacombele de la Jilava si apoi în lagărele de extermi­nare de la "Canalul morții", trecând prin Peninsula, Poarta Albă si Galeș. Peste tot s'a împotrivit muncii forțate, a luat apărarea celor istoviți și lo­viți, a cerut respectarea demnității umane în condițiile de detenție ce urmă­reau exterminarea deținuților politici. A făcut nenumărate greve ale foamei combinate cu ale setei de multe ori, ajungând până la 26 de zile. A reușit de cinci ori să aducă procurorul în temniță si să-i arate condițiile de exter­minare la fata locului, mergând până acolo încât să ceară să se pună' cruci pe mormintele celor morți si eliberarea celor arestați si necondamnați, ajunși adevărate epave umane. Niciodată nu a cerut nimic pentru el. Luni de zile a stat în lanțuri .Aceste torturi îndurate au ajuns la cunoștiința tării prin e-misiunile de radio "Europa liberă".

S'a eliberat prima dată de la Oradea Ma­re pe 29-08-1954 si va continua lupta pentru eliberarea tuturor deținuților. A încercat să organizeze o manifestație la București pe 10 Dec.1956 -Ziua Drepturilor Omului-, ar izbucnirea revoluției din Ungaria îl aduce pe Remus Radina în Capitală unde întocmește un manifest prin care cere eliberarea deținuților politici români și retragerea trupelor sovietice din Ungaria, semnat ?COMITETUL DE ELIBERARE NAȚIONALĂ". Și cum cuvântul dat de Radina este cuvânt "sfânt", a pregătit pe 10 decembrie 1956 un Memoriu adresat ONU, prin care cerea: 1) Eliberarea deținuților politici din România; 2) Alegeri libere în toate țările lumii, sub control internațional; 3) Retragerea trupelor sovietice din Ungaria. A fost însoțit numai de Ticu Dumitrescu până la Ambasada americană, unde a intrat și înmânat memoriul. După aceea a scăpat cu greutate de sub urmărire.

La câteva zile a luat hotărârea de a încerca o nouă plecare spre Apus, tară a se mai preda autorităților sârbești. Ne-am despărțit la "kilometrul zero". Era înarmat cu o busolă și un clește de cuie, pentru a tăia eventualele rețele de sârmă. Avea gânduri mari pentru țară. A reușit să treacă frontiera singur, noaptea, prin mlaștini, păduri, munți și rețele de sârmă, dar o iudă din Banatul sârbesc 1-a vândut UDB-ei (Securitatea sârbească), care 1-a extrădat în ziua de Crăciun 1956. A fost încarcerat la Securitatea din Timișoara, unde a intrat în conflict cu anchetatorul, care refuza să includă în declarația lui Radina acuzațiile aduse de acesta regimului comu­nist. Cum Radina a refuzat cu îndârjire să semneze declarația, a fost adus procurorul, care a admis să fie depus un memoriu care să fie anexat declarației. Acest memoriu a fost scris din memorie, pe data de 13 februarie 1957, într-o nouă perioadă de teroare după revoluția din Ungaria. El conținea șase pagini și a fost recuperat din arhivele Tribunalului Timișoara.

Vom cita începutul și sfârșitul memoriului: "Voi face la început o scurtă profesiune de credință. Nu am făcut parte din nici un partid sau asociație politică, dar am simpatizat și voi simpatiza toate acele partide democratice care se vor supune votului poporului român și care vor avea ca scop să asigure fericirea omului. Declar că am adoptat ca maximă esențială a vieții mele un citat din Thomas Jefferson: "Am jurat, în fața altarului lui Dumnezeu, dușmănie veșnică oricărui fel de tiranie asupra spiritului oamenilor". După cum afirmă Nicolae Bălcescu, "istoria ome­nirii reprezintă lupta continuă a dreptului împotriva tiraniei". Cred în libertatea popoarelor (dreptul la autonomie și independență) și în libertatea indivizilor și consider, ca Thomas Carlyle, că ?libertatea este singurul țel spre care tind, conștient sau nu, toate luptele, trudele și suferințele omului pe pământ". (...) Voi apăra toată viața cauza sfântă a libertății și sunt ferm convins, iar viitorul apropiat va confirma cu siguranță aceasta, că atâta timp cât libertatea nu va fi respectată, nu se va ajunge la o pace adevărată în lume. Acest adevăr îl exprimă astfel președintele Eisenhower: "Noi am afirmat la Geneva și o vom afirma și de acum înainte că nu poate exista o pace adevărată, dacă această pace însemnează adoptarea unui "status quo" care după păre­rea noastră implică nedreptate pentru multe țări, represiuni împotriva oamenilor pe scară gigantică și are ca urmare paralizarea prin frică a eforturilor constructive în multe domenii". Cred în Charta Națiunilor Unite, din 26 iunie 1945, pe care o consider prima constituție a omenirii și cel mai important eveniment de la nașterea lui Isus Cristos. Cred în Declarația de independență america­nă din 4 Iulie 1776, care conține cea mai perfectă expunere a principiilor democrației: "Noi considerăm aceste adevăruri ca fiind evidente de la sine și anume că toți oamenii au fost creați egali, că ei au fost înzestrați de Creator cu anumite drepturi inalienabile, între care se află dreptul la viață, la libertate și aspirația la fericire. Că pentru asigurarea acestor drepturi s-au instituit guverne din oameni, a căror legitimă putere derivă din consimțământul celor guvernați. Că ori de câte ori vreo formă de guvernământ se va abate, de la aceste principii, poporul are dreptul de a o schimba sau de a o suprima, instituind un nou guvern bazat pe aceste principii și organizându-i puterile în felul cel mai potrivit, pentru a înfăptui siguranța și fericirea tuturor". Se afirmă că am trecut "fraudulos" frontiera. Guvernul actual vede paiul din ochiul meu, dar nu vede bârna din ochiul său. El uită ceea ce poporul român nu uită: că s-a instaurat în mod fraudulos la conducere, falsificând pe față rezultatul alegerilor din 19 noiembrie 1946, iar de atunci răpind poporului român dreptul de a-și hotărî singur forma de guvernământ și sistemul economic. în lumina acestui simplu dar crud adevăr este evident pentru oricine că legile actuale din RPR nu au valoare morală suficientă, pentru a fi respectate. Președintele Eisenhower cheamă pe toți "Să repare nedreptățile și să respecte drepturile omului." (ss) Remus Radina, 13 februarie 1957.

În fața acestui memoriu, anchetatorul penal, lt. Ardeleanu Nicolae de la Securitatea din Timișoara, a făcut "Concluziile de învinuire nr. 690 din 2-03-1957", cerând pornirea procesului penal, motivând: "Din cuprinsul memoriului făcut de învinuitul Radina Remus rezultă o serie de manifestări cu caracter dușmănos și tendențios împotriva Orânduirii de Stat democrat popular din RPR, și anume: că actualul Guvern din RPR nu respectă "drepturile omului", prevăzute în Charta Națiunilor Unite, afirmând că actualul regim din RPR nu i-a dat "dreptul la viață, dreptul la învățătură, dreptul la libera alegere a muncii, dreptul la vot, dreptul de a pleca și de a veni în țară". Și încheie cu paragraful ultim, din care reiese că guvernul "nu vede bârna din ochiul lui" și că "este evident pentru oricine că legile actuale din RPR nu au valoare morală suficientă, pentru a fi respectate".

Remus Radina a fost condamnat la 10 ani de Tribunalul Militar Timișoara, prin procesul ce a avut loc pe 12-03-1957, și trimis prin Jilava la închisoarea Gherla, unde a ajuns în plin regim de teroare. Era normal ca împotriva terorii dezlănțuite de Petre Goiciu și călăii lui, Remus Radina să protesteze și să fie schingiuit și izolat. Din arhiva închisorii Gherla s-au putut obține câteva piese ale dosarului lui. În declarația semnată pe 1 iunie 1958 se spune că: ?în urma venirii dlui Procuror și în urma afirmației că sunt scos din izolare, încetez greva foamei începută pe 25 mai 1958, ca protest împotriva abuzurilor săvârșite de unele cadre din administrația acestui Penitenciar, abuzuri ce încalcă drepturile fundamentale ale omului (în special dreptul la viață) și demnitatea și valoarea persoanei umane. În cazul când se va continua cu aceste abuzuri și cu unele metode de exterminare inadmisibile în secolul al XX-lea, voi reîncepe o nouă grevă, ferm hotărât să mor sau să provoc o anchetă din partea organelor conducătoare ale acestei țări...". Dar cum în închisoarea lui Goiciu teroarea nu înceta, găsim tot la dosar o "Caracterizare" a lt. maj. Istrate Constantin, care precizează: "în ziua de 7 iunie 1959, orele 16.30, deținutul contrarevoluționar Radina Remus... a pus la cale o revoltă în penitenciar la camera 59, unde se găsesc toți deținuții C.R. care la data de 14-06-1958 au făcut revoltă în penitenciar. Cele puse la cale de acest element foarte înrăit au fost pârâte datorită șefului de secție și ASC, care au luat măsuri urgente și energice. Deținutul a fost pedepsit cu 21 zile de izolare".

Nici o piedică nu a putut să-1 oprească să înfrunte pe cei mai fioroși criminali pe care i-a avut regimul și i-a folosit în lupta de exterminare împotriva deținuților politici, și pe care-i avertiza: "Menționez că oricine distruge viața omului se face vinovat, atât în fața dreptului internațional, cât si a legilor naționale, de "crimă împotriva umanității". Aceasta declar, susțin și semnez, deținut Radina Remus".

Eliberat în 1960 cu primul lot de mari invalizi supraviețuitori ai regimului de exterminare comunist, Remus Radina a fost internat încă 4 ani în spitalele din București, încercând să i se stabilizeze bolile. Reușește în 1978 să ajungă în Franța pentru consult medical, dar mai ales ca "să arunce o rază de lumină asupra uneia dintre cele mai întunecate perioade din istoria României, pentru ca generațiile viitoare să vadă ce se poate întâmpla când o țară își pierde independența". Așa a luat naștere Testamentul din morgă, o mărturie pe care o prefațează Eugen Ionescu, care afirmă: "Remus Radina, unul dintre eroii sau sfinții epocii noastre. Un martir voluntar, care nu renunță nici la credința sa, nici la ceea ce îi dictează conștiința.... Mă înclin înaintea curajului lui Remus Radina și-l invidiez de a fi îndrăznit totul."