De cîțiva ani buni Fundația Academia Civică publică o prețioasă și utilă „Biblioteca Sighet". Exprim încă regretul de a nu fi comentat, pînă acum, nici una din acele utile volume. Mai ales că ele sînt documente, mărturisiri și analize pe marginea evenimentelor politice din anii 1944-1949. Îmi propun să repar greșeala în cîteva dintre comentariile mele. M-am oprit, pentru început, la analiza politico-economico-militară a lui Thomas S. Blonton, pe care editorii (dl Romulus Rusan) îl intitulează Ce știa președintele Truman despre România. Și asta dacă se ține seama despre descoperitul, în arhivele americane, raport al serviciilor americane elaborat în 1949. Raportul, la care mă voi referi curînd, e bogat în informații foarte utile. Mă îndoiesc însă că președintele Harry Truman a luat cunoștință despre el. S-a demonstrat, de pildă, că memoriul regelui Mihai I către fostul președinte Franklin Delano Roosevelt din primăvara lui 1945, exhaustiv și competent, n-a ajuns niciodată în mîna președintelui și secretarului de stat, atunci în funcțiune, a formulat opinia scrisă că nu trebuie să se dea un răspuns formal acestui patetic memoriu. Și alte documente de acest fel, trimise, n-au ajuns pe masa de lucru a președintelui S.U.A. De altfel, președintele Truman era un mediocru ca inteligență și om politic. Profesorul meu Mihai Ralea mi-a povestit, prin 1957, că la prezentarea acreditării sale de ambasador al României în S.U.A. (1946), la protocolara convorbire de după ceremonie, Truman l-a întrebat, tam-nisam, dacă, acum, poporul român are conflicte cu ...dacii. Asta îi comunicase lui Truman, rapid, vreun consilier tot atît de ignar în problemele Europei de Est, răsfoind vreo enciclopedie, și atît s-a priceput să-l întrebe pe noul ambasador al României. Mă îndoiesc, de aceea, că președintele Truman și-a dat osteneala să citească acel informat raport secret, din 1949. Să nu ne înșelăm. România a fost cedată sovietelor încă de la Conferința de la Teheran din decembrie 1943 și în octombrie 1944 a intervenit înțelegerea secretă, de la Moscova, dintre Churchill și Stalin prin care România era cedată Angliei în schimbul Greciei. Conferința de la Yalta din februarie 1945 a pecetluit această înțelegere. Toată politica S.U.A. și a Angliei de după război a respectat această cinică înțelegere și nimic efectiv nu au întreprins puterile occidentale în apărarea democrației în România. A fost un laș, cinic și interesat abandon. Și măcar de ar fi spus asta, direct, forțelor democratice din România. Dimpotrivă, lăsau a se înțelege că puterile occidentale sînt interesate în apărarea forțelor democratice românești și le vor sprijini în militantism. Tot ce au întreprins a fost Conferința miniștrilor de Externe ale celor trei mari puteri, din 1946 de la Moscova, care a decis, pentru România, organizarea unor alegeri libere și reprezentarea, în guvernul P. Groza, a exponenților politici ai P.N.Ț. și P.N.L. Dar n-au protestat decis și cu consecințe după falsificarea grosolană a alegerilor din noiembrie 1946. Regretatul N. Carandino povestește, în al doilea volum al memoriilor sale, că stăruințele ambasadorului american din Moscova, Averell Harriman, venit, special, la București pentru a convorbi cu opoziția democrată din toamna lui 1946, aveau un singur scop: să creeze o zonă de liniște relativă în Europa de Est pentru ca, în S.U.A., Truman să poată cîștiga, triumfător alegerile. Atît și nimic mai mult și N. Carandino regretă mult, gîndind la asta la închisoare că s-a lăsat înșelat de promisiunile ademenitoare ale lui Harriman. Dacă nu ar fi fost timp de doi-trei ani această politică occidentală duplicitară, se modifica, cu siguranță, și strategia partidelor politice democratice românești, nemaiîntreținînd, în popor, speranța venirii americanilor pentru a curma atotputernicia Sovietelor. Dar așa au stat lucrurile pînă tîrziu în 1948.
    În 1948 se petrece luarea de atitudine categorică a lui - cine ar crede? - Churchill în celebrul său discurs de la Foulton. S.U.A. aveau aceeași atitudine categorică. Atunci se deschid aripile războiului rece care a durat cîteva decenii bune. Dar să revin la raportul secret al lui Thomas S. Blonton. A fost elaborat în 1949 și predat la 5 octombrie al acestui an și a devenit public posibil de consultat în 1970. Acest Blonton a folosit, inteligent, rapoartele diverșilor oficiali americani în România și, știind să culeagă de acolo ceea ce îi era util, mai și documentîndu-se în literatura de specialitate, a întocmit un raport pătrunzător care putea fi necesar. Dar era, atunci, cineva oficial în S.U.A., în frunte cu președintele, să pornească un război eficient împotriva URSS, fără de care eliberarea țărilor pe care le ținea în captivitate nu era posibilă? Știm, azi, bine că nu, deși, în țară, destui deznădăjduiți mai investeau speranțe în această minune. Dar astăzi, repet, acest raport sobru devine, la lectură, brusc zguduitor. Raportul dezvăluia trista realitate a alegerilor din noiembrie 1946: „În campania de alegeri, Blocul Partidelor Democratice, dominat de comuniști, a susținut o singură listă electorală și, potrivit rezultatelor date de guvern, și-a asumat o victorie strălucită. În realitate, alegerile s-au caracterizat prin intimidare și falsificarea rezultatelor. Opoziția care, se estimează, a cîștigat aproximativ 75% din voturi, a primit doar 35 din cele 414 locuri în Camera Deputaților". Și se adaugă imediat: „În anul următor, guvernul a subminat necontenit prerogativele Regelui iar la 30 decembrie 1947 a forțat abdicarea sa. În aceeași zi, a fost proclamată Republica Populară Română, de către premierul Groza și miniștrii săi, cu acordul "în unanimitate" al Camerei. Proclamarea republicii a marcat culminația succesului comunist în procesul de preluare completă a controlului. În lunile ce au urmat, comuniștii s-au concentrat asupra schimbării formei de stat, pentru a-și epura rîndurile de elementele considerate nu deplin obediente față de ordinele Kremlinului". Oficialii americani neavînd cunoștință de rezistența românească din munți (nota editorului - dl Romulus Rusan - e mai mult decît binevenită), Thomas S. Blonton afirmă în raportul său: „Nu există nici o informație care să indice existența sau formarea unei opoziții eficiente și organizate în forma unor grupuri de rezistență. Puterea polițienească absolută a guvernului este suficientă pentru a descuraja persoane sau grupuri capabile de a organiza și a realiza asemenea demersuri." Blonton se referea și la organizarea centrală a tineretului, după modelul sovietic, inclusiv copiii de 9-14 ani, precizînd că „această înregimentare a tineretului român are ca scop îndoctrinarea comunistă în orele libere, mai degrabă decît recreere. Se fac presiuni asupra tineretului pentru ca acesta să se înscrie în brigăzi "voluntare" de muncă pentru reconstrucție prin toată țara. Cu toată ostilitatea celor mai mulți tineri români față de acest gen de constrîngere, programul comunist de a extinde ideologia marxistă asupra unei proporții apreciabile dintre ei va reuși, fără îndoială, dacă accesul la alte puncte de vedere va continua să fie împiedicat. Comuniștii își pun evident mari speranțe în programul pentru "controlul gîndirii", care în viitor va afecta în mare măsură tînăra generație". De fapt, constată Blonton, s-au întreprins demersuri eficiente pentru influența Occidentului în România. Și citează ca exemple oficiale, denunțarea, în iunie 1948, a înțelegerii din 1929 între România și Vatican și închiderea, în 1948, a Institutului Francez din România. De asemenea, în august 1948, au fost închise toate școlile conduse de străini, iar bunurile lor confiscate de stat. Apoi declararea obligatorie a limbii ruse în școli a contribuit, de asemenea, la oprirea influenței culturii occidentale la graniță. Să adaug că, de fapt, în curînd, cultura (literatura) occidentală își va recuceri statutul privilegiat, prin inițierea unui vast program de traduceri la E.S.P.L.A. Revenind la raportul lui Blonton, să adaug că acesta informa și că de fapt, „cenzori comuniști zeloși controlează toate producțiile literare, fiecare spectacol de teatru, sală de concert ori cinema, pentru a descoperi tendințele care ar putea să aibă legătură cu Occidentul "decadent și reacționar". Chiar și Academia Română a fost naționalizată după modelul sovietic." Conchizîndu-se că revoluția din România este practic desăvîrșită, „o mare parte a programului comunist mai urmează să fie implementată, mai ales în zonele rurale, care reprezintă majoritatea zdrobitoare a poporului român. În consecință, sub îndrumarea și controlul permanent al URSS, România va urmări, în politica internă, obiectivul de a deveni un stat colectivist, care nu va susține idei și dorințe în contradicție cu dorințele Kremlinului".
    Un capitol important și foarte serios în analiză e cel consacrat economiei românești. După o descriere analitică, probă, a fizionomiei economiei românești din trecut, relevîndu-se relativele ei bogății și starea ei latent înapoiată, se arată că, în prezent, URSS a introdus, aici, sistemul planificării, adăugîndu-se precizarea că „URSS a secătuit România, luînd o pradă de război estimată la un miliard și trei sferturi, transportarea în contul reparațiilor de război și exploatarea companiilor cu capital mixt". Și se mai precizează că „atît agricultura, cît și industria petrolieră, de importanță crucială pentru redresarea României, se află mult sub nivelul antebelic... A avut de suferit mai ales consumatorul..., standardul de viață, deși este în creștere, se află sub cel din 1930... După război, redresarea economică a fost întîrziată și România se află printre cele mai slab dezvoltate țări din Europa de Est". Apoi raportul detaliază tabloul, analizînd competent și în spiritul adevărului, toate sectoarele economiei românești, punînd de fiecare dată, accentele acolo unde se cuvine, cu tabele și grafice binevenite care susține seriozitatea extremă a raportului Blonton. Să menționez, relativ la expunerea situației petroliere din țară, indiscutabil, atunci, principala ei sursă de bogăție, raportul Blonton precizează: „România are nevoie urgentă de echipament nou și piese de schimb, dar restricțiile actuale fac importurile din vest practic imposibile, iar URSS și celelalte state-satelit nu sînt capabile să, acopere aceste necesități". Observație dreaptă și care s-a remediat, tîrziu, în anii șaizeci. Constata, apoi, declinul ratei natalității de la 35/1000 locuitori în 1930 la 23,8/1000 locuitori în 1946. Să menționez că, făcîndu-se referiri la situația deficientă a alimentației în țară se precizează că „în ciuda dificultăților de comerț cu Vestul, SUA a trimis României cantități considerabile (în special grîne), fiind al doilea mare furnizor cu aproximativ o cincime din valoarea totală a importurilor în 1947". Să notez și aprecierea lucidă potrivit căreia se spune: „Este posibil ca țăranii să opună o rezistență serioasă la colectivizare distrugînd plantațiile și sacrificînd excesiv animalele, pentru a preveni confiscările și colectarea produselor. Dacă colectivizarea agriculturii are loc pînă în 1951-1952, atunci aducerea nivelului de producție la cel de dinainte de război va întîrzia pînă în perioada 1955-1960." În capitolul relații externe, evident se arată totala dependență a României față de URSS, constatîndu-se consolidarea, după alegerile din 1946, a regimului comunist care a respins nota SUA care contesta imparțialitatea acestor alegeri.
    Raportul acesta, de o impresionantă seriozitate, este, astăzi, un document istoric de reală importanță. Mă îndoiesc, repet, că o personalitate cu putere decisivă în administrație l-a citit și analizat. Și, practic, chiar dacă l-ar fi citit, ce putea întreprinde SUA față de România în 1949, la începuturile războiului rece care a durat decenii întregi? Academia Civică a făcut însă un extraordinar serviciu publicîndu-l în întregime (inclusiv cu doctele anexe).
Z. Ornea
--------------------------------------------------------------------------------
     Thomas S. Blonton, Ce știa președintele Truman despre România. Un raport al serviciilor secrete americane (1949). În românește de Ioana Ieronim, în colaborare cu Raluca Schian, Raluca Ionescu și Andrei Popovici. Fundația Academia Civica, 2000.