In baraca ma asteptau fratii români, cu care totdeauna împarteam darurile. Am pus totul pe masa si ne-am împartasit din cele trimise de Lungu. Eu însa habar naveam cine-i el. Am aflat mai târziu ca era un calugar de la manastirea Hîrjauca, caruia parintele Gheorghe Plamadeala din Calarasi îi dadea pachetul si el mi-l expedia. Dupa ce am împartit darurile din pachet, am gasit pe fund, un borcan cu miere. Baietii din schimbul II, care în timpul împartirii darurilor se odihneau, au aparut sa ia si ei parte la împartasanie.

Am destupat atunci borcanul cu miere si am început sa le torn pe pâine. Observ spre fundul borcanului un capat de sfoara. "Ce neglijenta si din partea acestui Lungu? Sa lasi sfoara în miere. Pacat". Am scurs toata mierea si când am tras sfoara am vazut ca pe fundul borcanului era ceva învelit în hârtie de pergament. Desfac hârtia si în mijloc gasesc o scrisoare tot asa de artistica ca si cea citita postaritei. In aceeasi scrisoare erau si 300 de ruble. De data aceasta, Lungu scria: "Draga parinte Vasile, nu te potrivi la scrisoarea prima. Acolo-i minciuna tot. Adevarul este ca la noi îi iad. Deportarile si foametea ne distrug. Rugam pe bunul Dumnezeu sa ne ajute sa scapam la limpezis. Rugati-va pentru noi. Lungu".

Dupa aceasta am mai primit pachete asemanatoare de la parintele Mihail Spinei din Boldurestii Lapusnei, de la parintele Teoctist Procopan din Moldova-Orhei, de la consateanul meu, învatatorul Miron Balan, din Cîrpestii nasterii mele, precum si de la alti frati basarabeni care aflasera de soarta mea. Multi îmi scriau în genul lui Lungu. In orice situatie s-ar gasi omul îsi framânta mintea si cauza sa gaseasca mijlocul pentru a comunica anumite lucruri fara a putea fi descoperiti de agentii NKVD-ului.