- Cum decurgea o zi in Transnistria?

- Nu prea aveam ce face. Am fi muncit, dar nu aveai ce, iti era frica sa iesi afara. Mai ales pe astia mai in varsta, daca ii vedea neamtu?, ii impusca. Jandarmii erau mai rai, daca te vedea, te lua la bataie. Acolo nici rusii nu prea aveau unde munci, dar noi... Era ca dupa razboi, ce-au mai avut si ei, le-au fost luate de soldatii care au trecut pe-acolo. Pe unde a trecut razboi, a distrus tot si rusii nu prea aveau pamant sa munceasca.

- Atacati ati fost?

- Nu am fost, de ce sa te atace, caci stiau ca, daca stai in frig si fara mancare, nu-ti trebuie mult ca sa mori. Mureau zilnic aproape o suta de persoane. Da, asa este, pentru ca in aproape doi ani s-au dus cam toti. Nu stiu daca s-a mai intors un sfert in tara. Au fost trimise doua esantioane, numai unul era format din doisprezece mii de persoane, eu asa stiu...

- Stiti din ordinul cui ati fost deportati?

- Cred ca ordinul a fost de la nemti, zic eu, ca l-a obligat pe Antonescu sa ne trimita.

- Si v-au dus pe toti intr-un loc?

- S-a dat dispozitie de la politie ca sa ne stranga din diferite cartiere si sa ne trimita la Bug. Lumea, atunci, ca asta este adevarul, lumea era mai inapoiata, nu prea stia care este treaba si nici nu era cineva care sa-i sfatuiasca. Erau multi analfabeti si s-au lasat, saracii, dusi in eroare. Care au mai apucat, au mai vandut cate ceva, dar, si asa, nu au avut ce sa faca cu banii, ca daca ne-au trecut dincolo, s-a ales praful de tot. Mama si tata au luat cateva legaturi de imbracaminte, iar cand am ajuns la rusi si nu am avut ce sa mancam, am vandut tot pentru o bucata de paine. Lucruri mai aveam acasa, dar ce folos, ca nu puteai cara atatea, asa ca am luat ce se putea.

- Dupa ce ati vandut tot, ce-ati facut?

- Eu am intretinut familia prin cersit. Cat am stat acolo, la ferma aia, a fost bine. Dar dupa ce ne-a mutat, a fost mai rau, ca nu aveai unde merge, era un sat de exterminare.

- Si cu ce va intretineati?

- Iti dadea ori o cana de malai pe saptamana, dar rar de tot, ca nu avea unde sa-l macine. Acolo existau doar mori de vant. Daca batea vantul, macinai, daca nu... Si nici nu te primea cu trei cani de porumb, atat aveam noi dreptul. Mama, saraca, cand se simtea mai bine, ca saraca era tare bolnava, era si batrana, pe atunci avea patruzeci si opt, cincizeci de ani, se ducea, aduna rapita si alte buruieni, le batea bine, facea jar si cocea. Iesea asa, ca o turta. O mancai si iti umpleai stomacul cu ceva. Dar din ce mancai, din aia te lesina mai mult. Asta iti spun, ca daca este sa-ti povestesc, imi trebuie un scriitor si impreuna facem o carte. Era tare greu, daca ai sti in ce teroare am trait... In acei ani, ajunsese oamenii de se mancau intre ei, nici nu-ti dai seama ce inseamna sa fii flamand. Acolo, cum murea cineva, de boala, sau era omorat de nemti, luam cutitu? si ii scotea inima, ficatul, splina si le frigeam si le mancam.

- Cum, carne de om?

- Da, carne de om. Poate mai sunt si altii, la fel de batrani sau poate mai batrani, care o sa-ti confirme cele spuse. Asta a fost viata noastra, asta a fost cosmarul pe care noi l-am trait in acea perioada si n-as vrea ca nimeni sa mai treaca prin ce am trecut eu si cei care au fost cu mine. Nu s-a tinut cont ca sunt femei, copii, batrani, au vrut sa ne termine pe toti, ca aceasta natie sa nu mai existe, dar Dumnezeu a avut grija de noi.