Pentru a contribui, în măsura modestelor mele posibilități, la reconstituirea adevărului asupra unei anumite perioade istorice trăite de bucovineni, care perioadă a fost deformat relatată în manualele de istorie și în general prin toate mijloacele publiciste ale timpului, îmi permit să relatez aceste evenimente istorice  la care mă refeream mai sus. Dar mai întâi, să mă prezint. Mă numesc Mircea Jemna, am 80 de ani și sunt  bucovinean în sensul că sunt născut în comuna Cacica, jud. Suceava. Ambii mei părinți au fost învățători în comuna mea natală. În anul când împlineam 12 ani (1936) au fost transferați la Cernăuți. Așa fiind, acel an de tristă aducere aminte1940, m-a găsit la Cernăuți.

       Aș începe prin a relata faptul că, ajuns cu familia mea la Cernăuți, m-am înscris la Liceul Aron Pumnul în clasa a II-a de liceu, (a șaptea după reglementările de azi). Cernăuții era un oraș cosmopolit, având în acel timp o populație de 65-70.000 locuitori. După anumite surse de documentare la care am avut acces, componența acestei populații era formată din cca 58% români, restul de 42% fiind alte etnii, și anume: ucrainieni, evrei, polonezi, germani și alții, cu reprezentare mai puțin importantă. Aș preciza că populația cernăuțeană  trăia în bună înțelegere, indiferent de acest amestec de etnii. Nu voi nega că existau anumite animozități între etniile mai sus amintite, dar ele erau latente, nu se manifestau acțiuni sau activități exacerbate, de naționalism extremist. Aș preciza că cei mai ?șovini?(cu ghilimelele de rigoare), erau ucrainienii, care visau la constituirea unei ?Ukraine libere? (din nou cu ghilimelele de rigoare), în niște frontiere care ar fi inclus și orașul Cernăuți cu nordul Bucovinei, dacă nu cu Bucovina  întreagă, până la linia Siret ?Burdujeni- Câmpulung -Vatra Dornei, până unde se întindea imperiul habsburgic până în 1918. Repet însă că aceste tendințe  nu se manifestau în mod exacerbat, conviețuiau amiabil, îmi vine în minte o sintagmă hazlie ?ne detestam cordial?, bineînțeles, din nou cu ghilimelele de rigoare.

       Dar să revin la relatarea evenimentelor istorice pe care pe care le-am trăit, făcând o precizare. Deși mă aflu la vârsta senectuții, memoria mi-a rămas nealterată. Dacă m-am putut lăuda cu ceva în viața mea, m-am putut lăuda cu memoria.  N-am nici un merit, nu este un rezultat al străduințelor mele, așa m-am născut. Voi relata deci desfășurarea acelor evenimente așa cum s-au petrecut, ?sine ira et studio?.

       Suntem deci în anul, repet, de tristă amintire, 1940. Eram elev la Liceul Aron Pumnul din Cernăuți și la 15 iunie luasem vacanța. Absolvisem clasa a VI-a . Făcusem deja cu părinții și fratele meu programarea vilegiaturii din acea vacanță. Stabilisem că o vom petrece la Câmpulung Moldovenesc. Cine se gândea atunci că într-adevăr acolo vom ajunge, dar la altă dată și în cu totul alte condiții.

       Nu stabilisem totuși, data plecării. Plutea în aer o amenințare. Aceea despre o posibilă invazie rusească (de fapt sovietică). Nu știu pe ce temeiuri se ivise această amenințare, dar știu că se ventilau tot felul de zvonuri, care toate conducea la o astfel de posibilitate.

       Locuiam deci la Cernăuți, pe strada Pitei, nr. 9. În seara zilei de 28 iunie, pe la orele 18:00, pe trotuarul din fața locuinței noastre stăteau de vorbă: George Jemna, fratele tatălui meu, avocat, vecinul nostru Leon Silion, consilier la Curtea de Apel și tatăl meu. Eram și eu prezent. La un moment dat, apare Erwin Rosner (băcanul care-și avea prăvălia câteva case mai departe) și ne spune disperat că s-a comunicat la radio (nu știu le ce post) știrea că a doua zi trupele rusești vor ocupa orașul Cernăuți. Această afirmație a provocat furia celor trei  persoane amintite mai sus, care s-au repezit asupra băcanului Rosner că răspândește zvonuri alarmiste. Cel mai convins de faptul că este numai un zvon era George Jemna, care spunea: ?Adineauri m-am înțeles cu prefectul (este vorba de avocatul Gheorghe Vântu) să ne întâlnim mâine dimineața pentru a discuta o anume problemă. Nu mi-ar fi fixat Vântu o întâlnire într-o astfel de situație? La rândul său, consilierul la Curtea de Apel Leon Silion, afirma: ?Azi la Curte ne-am întâlnit cu președintele (dacă-mi aduc bine  aminte se numea Tușinschi) și am stabilit, ca de obicei, activitatea zilei de mâine. Nu se poate  ca președintele celei mai înalte instanțe de justiție din oraș, să fie în necunoștință de cauză a unei astfel de situații?.