[ În privința ] acestui proiect, îmi revin în gând cuvintele lui Hugh Seton-Watson, care mărturisea, la una din ultimele sale vizite în România, că ar fi gata să meargă în Africa pe urmele chiar și ale unui singur englez, spre a vedea cum și-a orânduit viața și ce a realizat pe alte meleaguri. Cuvintele istoricului britanic intră în ecou cu ideile despre cercetarea la est de Bug ale lui A.G., care insista asupra faptului că moldovenii trebuie căutați chiar și în satele în care riscă să fie doar unul.

Cu dificultăți pe care le-am evocat, Echipa I.R.E.B. a respectat acest deziderat. La sfârșitul cercetărilor ei, s-a știut dintrodată mult mai mult decât se bănuise că se poate ști despre românii răzlețiți sau formând comunități compacte în partea depărtată, cvasi-invizibilă pentru noi atunci, a Ucrainei.

Vămuită de împrejurări, recolta bogată a echipei I.R.E.B. e prezentată doar în mică măsură în volumele pe care le aducem acum, după o muncă de patru ani și cu o întârziere de peste o jumătate de secol, în fața cititorilor. Sperăm că aceste volume sunt doar un început și că acțiunea de regăsire a materialelor culese între 1941?1944 de echipa I.R.E.B. va fi continuată de cercetători din România, Republica Moldova, Ucraina și Rusia, în spiritul de conlucrare pe care îl imagina, chiar în închisoare fiind, Anton Golopenția.

Studiul feluritelor ramuri ale aceluiași trunchi etnic este firesc și dătător de energii pentru cei care îl întreprind. Cultura națională, în care se varsă în cele din urmă toate informațiile astfel adunate se aseamănă ?spunea vizionar Simone Weil, tot în anii cruzi ai celui de al doilea război mondial ? cu un lan de grâu. Ea îl hrănește binevenit și darnic pe fiecare, cu bucurii și întristări care-i adâncesc și lămuresc identitatea. Atâta timp cât nu vedem în ea nimic deasupra sau diferit de o hrană a sufletului și a minții, ea nu este nicicând de respins, mai mult, ea trebuie salutată.

Poate că e timpul să încercăm să scoatem de sub sfielile tăcerii de cultură mereu altfel dominată și mereu îndoindu-se de sine momente, cum a fost cel al cercetării I.R.E.B., în care s-a îndrăznit tinerește întâlnirea cu semeni înstrăinați de multă vreme dar păstrând încă nume și vorbe prin care puteau fi contactați și înțeleși. Momente de acest fel luminează nu numai un aspect al trecutului românesc, ci și modul în care se poate vorbi astăzi despre o diversitate românească.

Sanda Golopenția

Providence, 15 septembrie 2006