?Locuind intr-un oras cosmopolit, se vorbeau curent cinci limbi"

- Ma aflu in casa doamnei Miroslava Lemni, o doamna ucraineanca, cu care ne intalnim cu drag si ascultam povestile dansei. Pentru ca si povestitul e o arta, doamna Slavca, cum ii spunem noi, atunci cand ne povesteste, simtim ca suntem acolo, ca petrecem, si noi, ca suntem in toiul actiunii. De aceea, as dori ca astazi sa ne spuna cateva lucruri, intamplari din viata dansei, interesante, poate, pentru noi, poate pentru altii.

- Ma cheama Lemni Miroslava, Rusnac de acasa. Am fost patru copii la parinti, doua fete, doi baieti, care, impreuna, am trecut prin perioade foarte complicate, fiind nascuti in perioada antebelica. Si ei ii datoram faptul ca azi ne aflam in Bucuresti.

- La ce data v-ati nascut?

- M-am nascut in 1930, in 15 decembrie, la Cernauti, care, in vremea aceea era in Romania Mare, astazi in Ucraina. Sunt de religie ortodoxa si de etnie ucraineana.

- Ce pregatire scolara aveti?

- Am absolvit A.S.E.-ul in 1955, am lucrat in comert exterior, m-am pensionat mai devreme... Copilaria am petrecut-o, din cate imi amintesc, dinainte de cinci ani, dar la cinci ani imi amintesc ca eram luata de parinti la concerte si teatru. In acest fel mi-am dezvoltat nivelul cultural pe o anumita directie. La sapte ani am inceput sa cant la vioara, la zece ani la pian. Deci, s-a dus o viata culturala in casa, se canta foarte mult. Principalul nostru cantec il cantau toti, in cor. Se spunea de mine ca am o ureche muzicala absoluta, motiv pentru care si profesorul a facut afirmatia ca eu reuseam sa fac intr-o jumatate de an ce altii reuseau intr-un an.

Apoi a intervenit ocuparea Bucovinei, dupa care am intrerupt lectiile, fiind plecati in Germania, de unde urma sa revenim in Romania. Pentru ca bunicul plecase, cu patru zile inainte de a se ocupa Bucovina, la bai, iar tata, fiind mobilizat din `39, cu ocazia ocuparii Poloniei de catre germani - toti barbatii apti de serviciul militar au fost mobilizati, fiind foarte aproape de granita Cernautiul - in felul acesta s-a intamplat cu noi, in `40, cand s-a ocupat Bucovina, sa ramanem izolati. Tata a plecat, s-a retras cu regimentul in Regat, cum se spunea, bunicul a plecat, fara sa stie ce evenimente vor surveni, la bai, iar noi, cu mama, am ramas. Mama in oras si noi la tara, deja intrasem in vacanta.

- Ce s-a intamplat cu ceilalti frati?

- Ne-a dus cu o saptamana inainte la tara si, deodata, a venit mama, sa ne ia de acolo, cu spaima mare. Ne-am retras, n-a mai vrut nimeni sa mai plece, pentru ca stia ca drumul spre tara era exact pe acel drum unde urmau sa vina tancurile rusesti si le era frica sa nu-i impuste. Toata lumea se retragea in case si, cel pe care mama l-a angajat, a trebuit sa-l plateasca de trei ori mai mult, numai ca sa mearga cei sapte kilometri si sa ne aduca in oras. In clipa in care am ajuns acasa, s-au si ferecat portile, s-a pus steagul rosu, ca asa au fost dispozitiile si chiar dupa o jumatate de ora s-au auzit impuscaturi care anuntau sosirea armatei sovietice care era intampinata, ma rog, de nu stiu cine, pentru ca noi eram prea mici sa mergem, la fata locului, sa vedem.

- Dar ce s-a intamplat inainte de a merge la gradinita si de a se intampla aceste evenimente?

- Asa. Asta a fost evenimentul care ne-a surprins in jur de noua ani. La cinci ani, tata, fiind ucrainean, fiindca eram cea mai mare, m-a invatat alfabetul chirilic si m-a pus sa scriu din abecedarele respective. La sase ani m-a preluat bunicul si m-a invatat germana, invatand alfabetul gotic. Faceam lectii cu el zi de zi.