Din pacate, dat fiindca noi eram acolo cinci persoane, mama si cei patru copii, iar tata si bunicul erau in Regat, nemtii spuneau ca de ce sa venim noi acasa, mai bine sa vina ei acolo. Toate comisiile prin care treceam, ne opreau ca sa se lamureasca situatia. Daca tata este jurist, atunci este mai indicat sa discute cu autoritatile lor. Bunicul, din capul locului nu voia, fiind mai in varsta, avea peste saptezeci si cinci de ani, voia sa moara acasa. Spunea: ?Pe mine nu ma intereseaza Germania." Tata a spus: ?Eu m-as duce, sa-mi recuperez familia, dar, totusi, sunt dispus sa discut cu autoritatile." Cand si-a facut pasaportul si era gata de plecare, a izbucnit razboiul si a fost mobilizat si, bineinteles ca noua ne-au fost oprite pasapoartele in vederea venirii lui si n-am mai plecat cu primul transport de aproape trei mii de persoane care au parasit Germania spre Romania. Asta s-a intamplat in `41 si am stat doi ani pana ni s-a dat drumul. In `43 am revenit acasa, l-am gasit pe bunicul, imbatranit cu zece ani, in doi ani jumate, nestiind ca o sa ne mai vada. Dar toate astea s-au rasfrant asupra inimii lui si, dupa nici un an sau exact un an de la venirea noastra, pe 8 februarie am sosit si pe 7 februarie, inainte de a sarbatori un an de la revenirea noastra, el a murit.

Dupa alte cinci saptamani, a trebuit sa plecam pentru a doua oara din Germania si pentru totdeauna. Am ajuns la Campulung, de fapt, initial, la Schitu Golesti, sapte kilometri inainte de Campulung, pentru ca acolo mama avea o prietena dispusa sa ne primeasca, pentru cele cateva luni, cat se considera frontul in zona si, dupa aceea, sa ne intoarcem, dar soarta a fost alta si am ramas definitv. Fiind legati si de scoala, a trebuit sa ne mutam in oras si acolo am terminat si liceul, dupa care am venit la Bucuresti, la studii si familia a mai stat o perioada despartita, mama a mai ramas cu fratii, pana au terminat scoala. Dupa aceea urma sa vina, dar, saraca, a murit si ea. N-a mai avut acest noroc sa ne vada pe toti in randul oamenilor, casatoriti. Baietii erau studenti, noi abia am terminat. Cam asta a fost soarta noastra, a familiei noastre.

Revenind la tata, el, dupa terminarea razboiului si-a terminat studiile si, totodata, a inceput o serie de activitati obstesti, de ajutorare a taranimii, din punct de vedere cultural, economic, infiintand banci, pentru ca, dupa razboi, situatia era foarte grea. Astfel, terminand facultatea, el s-a inscris intr-o organizatie studenteasca denumita ?Suiuz". Pe langa ea s-a mai creat o biblioteca populara ucraineana, unde el a fost ales secretar si, din 1922, pana in 1937, a fost presedintele acestei asociatii. Dupa desfiintarea ?Suiuzului", toata asociatia a trecut sub denumirea de ?Sici", unde au intrat toti membrii din ?Suiuz". Dupa scurt timp, si aceasta asociatie a fost desfiintata si toti membrii, mai ales studentii ucraineni, au intrat intr-o asociatie nou creata, ?Ciorno More", Marea Neagra, care era considerata, deocamdata, un fel de corporatie, dupa stilul german, stilul buschenschaft-ului. Erau organizatii de studenti germani si continuau traditia activitatilor anterioare. Si biblioteca ucraineana, si ?Sici", erau strans legate, dar, fiind desfiintate, a trebuit sa-si gaseasca o alta formula de supravietuire. Din mica biblioteca infiintata care avea, in 1922, doar cateva sute de carti, in mare parte avand caracter popular, biblioteca s-a transformat, pana in 1938, intr-o biblioteca serioasa pentru conditiile de atunci, o institutie, s-ar putea spune, avand in fondul sau peste zece mii de carti de diverse profiluri, printre care multe carti stiintifice, editate in diverse limbi straine.

- In limba ucraineana?

- Avea in limba ucraineana, dar si in alte limbi pentru ca Bucovina, se stia, si Cernautiul era un oras cosmopolit, avea pentru oricare alt membru al unei nationalitati doritor sa apeleze la cartile bibliotecii si isi alegea in limba respectiva.

- Deci era universala?

- Da. Era universala. Asta a avut grija tata sa contribuie la dezvoltarea bibliotecii. Sigur ca nu a fost decat aceasta, a avut multe participari la editarea ziarelor ucrainene, a fost membru a multor societati culturale din Cernauti, cum ar fi: ?Cantec si muze", ?Cobzarul bucovinean", ?Biblioteca oraseneasca" si ?Casa populara" - asta era un fel de camin cultural ucrainean. A luat parte activa in viata politica a Bucovinei, pentru care a fost arestat chiar de cateva ori de catre autoritatile respective. Lua parte si in organizarea teatrului ucrainean din Cernauti impreuna cu alti membri importanti. Bineinteles, in acelasi timp si-a deschis si biroul sau de avocatura propriu, unde a activat si acolo, ca avocat, deci mergea in paralel cu munci obstesti si cu activitatea de baza. Venea noaptea acasa, pe la patru, dormea pana la sase si pe urma pleca la birou...