- Plateati mult?

- Erau anii de dupa razboi, erau milioane, miliarde de lei. Eu nu am stiut ca va fi reforma scolara si am urmat o scoala profesionala. Cand am aflat ca puteam urma gimnaziul era prea tarziu, deja eram la o profesionala, la sectia romana. De fapt, erau doua clase, doua sectii: una maghiara si una romana. Eu am urmat sectia romana, cu toate ca nu am stiut o boaba in limba romana. Nimic, nimic. Dar nu am vrut sa urmez sectia maghiara, cu toate ca stiam bine maghiara, o stiu si acuma, dar am avut mari neplaceri cu ungurii, parintii mei, asa ca mie mi s-au parut oameni rai si nu am vrut sa urmez sectia maghiara. La inceput mi-a fost foarte greu, invatam ca un papagal. Notam fiecare cuvant nou, pe care il auzeam si asa am invatat putin. Interesant lucru ca, la sfarsitul primului an, am fost premiat cu premiul intai si am primit niste haine, acolo, un costum sportiv si o carte, Cum s-a calit otelul, de Nicolae Ostrovski. Citind cartea, la inceput am inteles putin, doua, trei cuvinte. Dar, recitind de mai multe ori acest roman, am invatat romaneste bine. Subiectul romanului ma pasiona si am inteles prin cate a trecut Nicolae Ostrovski. Si eu am mers aproape pe acelasi drum, numai ca am avut alta soarta.

Dupa ce am terminat anul trei al scolii profesionale, Scoala Meseriilor, asa se numea pe atunci, m-au trimis in Viseul de Sus, la un combinat de prelucrarea lemnului, ca lacatus de intretinere. La Viseu a fost foarte greu, salariul era numai de cinci mii o suta de lei, de abia imi ajungea de mancare si chirie, asa ca am venit la Leordina, la un atelier de reparatii de vagoane si locomotive, unde am lucrat pana in toamna anului 1952, cand am vrut sa urmez o scoala de ofiteri.

Dar am fost sfatuit sa ma duc in armata, la securitate, in Bucuresti, trei ani si sase luni. Trei ani se facea, dar pe mine m-au tinut sase luni in plus, nu au avut sofer de schimb, asa ca eu am facut trei ani si sase luni, din noiembrie 1952, pana-n aprilie 1956, cand m-au lasat la vatra.

Dupa ce am venit acasa, am lucrat la Leordina, ca sofer, desi m-au chemat la Bucuresti, sa ma angajez. Dar eu am vazut filmul ?Hirosima" si m-a apucat o teama, ma gandeam ca, daca cade o bomba deasupra Bucurestiului, o sa ardem ca soarecii. Pe urma, in 1959, pana-n 1962, am urmat o scoala tehnica la Sighet, dupa care am fost avansat ca maistru si am lucrat la exploatari forestiere, la autotransport si, pe urma, ca maistru instructor, la scoala.

Peste tot obtineam numai rezultate foarte bune. De multe ori luam premii in bani cat doua, trei salarii. Singura problema de care ma loveam mereu era ca nu am vrut sa devin membru de partid, nu am vrut nicicum. Dar pana la urma, nu am avut incotro, nu ma lasau sa rasuflu, asa ca am mers la parohul satului, parohul Dudca Andrei, care imi era ca un tata si el m-a sfatuit sa ma fac membru de partid. ?Nicolae, mi-a spus parintele, da-i bani pentru cotizatie, sa se bucure, iar tu ramai cum ai fost, te cunosc si stiu ca o sa ramai cum ai fost si pana acuma." Asa ca, in 1966, am devenit membru de partid, am fost un membru numai simbolic, fara convingeri politice. Nu sustineam pe nimeni, deci nu am fost devotat partidului comunist.

Acum ma intorc inapoi, in anii 1956. Atunci am lucrat ca sofer, la Leordina. Si tot atunci, la noi, in Bistra, a fost detasata o invatatoare, tocmai din Siret, cu care am facut cunostinta pe 11 noiembrie 1956, iar pe 11 iunie 1957, deja, ne-am cununat la starea civila. La biserica, deci, nunta am facut-o pe 18 august 1957, in satul Danila din Bucovina. Mai sunt si acum, in anul 2000, oameni care imi aduc aminte ce nunta frumoasa am facut. Sotia a lucrat ca invatatoare in Bistra din 1956, pana-n 1990, cand a iesit la pensie. Pe urma si eu am lucrat in invatamant, din 1970, pana-n 1990, cand am iesit, si eu, la pensie.