Ca urmare a atacurilor repetate ale aviației Aliate și a procentului destul de ridicat al bombelor neexplodate (care puteau fi mult mai periculoase decât cele explodate ?numai  în situația în care acestea cădeau pe câmp ? prin faptul că puteau ucide pe cel care încerca să le dezamorseze, specialist sau nu, din curiozitate sau din obligație de serviciu) Biroul A.P. Pitești  a efectuat în cursul lunii iunie mai multe instrucții care au avut ca obiect dezamorsarea bombelor. Primul exercițiu a fost executat în ziua de 1 iunie la ora 700 la întreprinderea Textila Românească din Găvana, participanți fiind echipele de combaterea și stingerea incendiilor. Instrucția a constat în dezamorsarea a 3 bombe tip american și sovietic. Exercițiul a fost repetat în ziua de 15 iunie, ora 1600, la Secția de pompieri. La acest exercițiu alături de cei 400 de membrii ai echipelor interesate, au mai luat parte 500 de persoane piteștene în mod benevol.  În același mod s-a procedat și în ziua de 20 iunie 1944, când a fost dezamorsată o bombă de 250 Kg. la Secția de Pompieri Pitești.

          În 22 iunie, printr-un ?Comunicat?, Prefectura județului Argeș făcea cunoscut că începând cu data de 25 iunie, camuflarea luminilor pe întreg teritoriul juridic al Comandamentului se făcea între orele 2030-400.

          Tot din această zi, Primăria făcea cunoscut că pentru ca pe viitor populația să mai fie surprinsă de atacurile aviației Aliate, se luase măsura ca în oraș să se dea și pre-alarma. Aceasta era dată cu aproximativ 40 de minute înainte ca avioanele inamice să ajungă la verticala orașului, numai prin moto-sirena de la secția de Pompieri. După pre-alarmă se suna alarma, care era sunată prin toate sirenele electrice și de mână existente ca și până atunci.

          În 25 iunie Comisia pentru ajutorarea sinistraților de pe urma bombardamentelor, al cărei președinte era vice-primarul Victor Dumitrescu, a distribuit unul din multele ajutoare pentru sinistrații complet săraci. Până la această dată fuseseră ajutate 130 de familii, cărora li se distribuise suma de 1.300.000 lei  - bani trimiși de Ministerul de Interne prin intermediul Prefecturii Argeș.

          În scopul ajutorării și siguranței oamenilor Legii, Primăria orașului făcea cunoscut în 28 iunie că Întreprinderile Comunale Pitești puneau la dispoziția Jandarmeriei un număr de 20 de tuburi de beton cu diametrul de 75 cm. ce urmau a servii la construirea de adăposturi pentru posturile de jandarmi.

          Peste numai o săptămână, pe 4 iulie, în Pitești avea să se petreacă o nouă dramă. De această dată, cel mai greu lovit a fost efectivul Bateriei a.a. 128 Oerlikon ce asigura protecția podului de peste Argeș din satul Bănănăi. Datorită pierderii tuturor celor 14 componenți ai Secției a II-a, Bateria avea să se retragă pentru refacere la Brașov. În locul ei venea Compania 200 a.a. care prelua spre îngrijire cele 14 morminte ale bravilor ostași ai Bateriei 128 aflate în cimitirul comunei Prundu, făcându-se totodată și slujbele religioase conform rosturilor creștinești.