Capitole separate și detaliate sunt dedicate: femeilor arestate și copiilor lor, născuți în lagăre și ținuți în orfelinate (dintre care mulți, la vârsta de patru ani nu rosteau decât puține cuvinte, nu formau propoziții, sau chiar nu articulau) ; complexului sistem de pedepse și recompense ; relațiilor și ierarhiilor între prizonieri, utilizării criminalilor de drept comun pentru a controla prizonierii politici ; strategiilor de supraviețuire, rezumate în multe cazuri de proverbe care s-au impus (?Tu poți muri azi ? eu voi muri mâine?) ; cum se murea, cum se înmormântau victimele; puținelor revolte și evădari și ce se întâmpla după evadare.

 

Pe pagini întregi se descrie comportamentul și psihologia gardienilor ( ?De ce atâta cruzime? Cum se explică cruzimea gărzilor, tratarea prizonierilor ca ?suboameni??? se întreabă autoarea, care notează că un comportament uman al garzilor ar fi fost  posibil.  Nici regulile scrise, nici eficiența muncii nu cereau, în mod evident, atâta cruzime. Se încearcă a defini mecanismele propagării ?urii de clasă?, mecanism eficace în mobilizarea temnicerilor, între altele, prin vocabularul propagandei oficiale, care îi numea pe prizonieri  ?șerpi?, ?câini?, ?ucrainieni-germani fasciști?, ?hitleriști? ? cel din urmă termen aplicat chiar și evreilor. Era interzis a numi prizonierii ?tovarăși? (această onoare era acordată doar celor din afara lagărelor). Deținuții nu aveau voie să-l admire pe Stalin (tablouri cu chipul conducătorului nu erau afișate în lagăr.)

 

Partea a treia a lucrării descrie evoluția și involuția complexului de lagăre industriale între 1940-86, de la începutul celui de-al II-lea Război Mondial, când producția de armament a luat un loc primordial și până în anii glasnost-ului. La începutul acestei perioade, după moartea lui Stalin în 1953 și venirea la putere a lui Hrușciov, a avut loc amnistierea unui mare număr de prizonieri. Impresionează analiza foarte detaliată a fricii celor eliberați de a se întoarce acasă, a nesiguranței în care și-au trăit restul vieții în libertate, a reacției turnătorilor la eliberarea victimelor lor. Autoarea se referă aici la câteva întâlniri cu foști gardieni pe care i-a intervievat personal. Se subliniază importanța sutelor de lucrări memorialistice scrise în anii 1980 de către foștii prizonieri ai gulagului, acțiunile primilor dizidenți care au făcut cunoscut gulagul în Vest, dintre care Solzhenitsyn a devenit cunoscut fiind unicul autor căruia i s-au publicat scrierile în Uniunea Sovietică în timp ce Hrușciov era încă la putere (?O zi în viața lui Ivan Denisovich? a apărut acolo în 1962.) În mare parte conținutul acestor din urmă capitole se va citi probabil de cititorul român ca o rememorare a emisiunilor despre Uniunea Sovietică ascultate pe ascuns la Europa Liberă, dar pentru cititorul din Vest, ele  aduc noutăți și descriu realități cu care el nu s-a confruntat direct până la apariția acestui volum.