Partea centrală a volumului se ocupă cu descrierea vieții și muncii în lagăre. Am face un deserviciu lucrării lui Applebaum dacă am încerca să reducem aici temele pe care autoarea le abordează. Din fericire, cititorii români vor avea ocazia să citească textul lucrării în română, cartea fiind în curs de traducere la Editura Humanitas.

 

Aflăm în amănunt cum erau arestați și interogați prizonierii: cel mai frecvent bărbați și femei de orice vârstă, de multe ori cu copii mici, erau luați de acasă în toiul nopții. Aduși în închisoarea Lubjanka din Moscova, ei erau interogați sumar prin tehnica ?polițistul rău, polițistul bun? și condamnați la fel de sumar: ?noi nu arestăm nevinovați. Și chiar dacă nu ai fi vinovat, nu te putem elibera, căci s-ar spune atunci că noi arestăm nevinovați.?, susținea un NKVD-ist. Arestații înșiși trebuiau să ?dovedească?  vina sugerată, construind ei înșiși cazul pe care procuratura îl va folosi pentru condamnare (tehnică folosită în multe procese ulterioare în lumea comunistă). Încercând ? ca de multe ori pe parcursul cărții - să înțeleagă psihologia călăilor, autoarea găsește că  ?aceste ?confesiuni? îi faceau pe agenți să se simtă ?îndreptățiți?, legitimau acțiunile lor, confereau [acestora]  un grad de ?legalitate?.?

 

Sunt descrise condițiile insalubre din închisorile de tranzit: Lubjanka, Lefortovo, Sukhanovka, Butyrka; sistemul de tortură și izolare; tehnicile de comunicare dezvoltate de prizonieri (de exemplu alfabetul Morse, prin ciocănituri în pereți sau în țevi), dezvoltarea unor adevărate limbaje codificate de comunicare.

 

Mai ucigător decât interogatoriul, și unul dintre cele mai inumane epidoade ale gulagului era modul de transport al prizonierilor din închisorile locale spre lagăre: în vagoane de vite, în cuști ; lipsa de apă, de hrană, de toalete, dacă nu ucidea întotdeauna, răpeau victimelor orice urmă de demnitate. După  sosirea în lagăr urma selecția prizonierilor pentru muncă, asemănată, în majoritatea mărturiilor, cu  o ?piață de sclavi?.