l.  Stimate domnule Constantin Eretescu, cum vedeti acum, dupa mai bine de 20 de ani de exil în America trecutul Dvs: copilaria basarabeana, adolescenta si tineretea petrecute în România, acei ani ai formarii Dvs. ca personalitate si apoi plecarea definitiva, conflictul cu autoritatile comuniste, cu ideologia?

            Oricât de unica mi s-ar parea, viata mea nu e deloc neobisnuita. Eu sunt numai unul din zecile de mii de romani basarabeni care s-au refugiat în inima patriei atunci când provincia a fost ocupata de rusi. Si apoi, din nou, unul din zecile de mii care nu au mai suportat dictatura comunista, s-au dus într-o buna zi la Pasapoarte si au spus, gata îmi iau lumea în cap. Intre cele doua capete, viata de zi cu zi, cautând normalitate într-un context social cu nenumarate aberatii si excentricitati. Partea iesita din comun este ca în viata mea au încaput doua emigrari, ca si cum una n-ar fi fost deajuns. 

             Basarabia este un loc care, pentru mine, exista numai în vis. Nu m-am mai dus acolo niciodata. Cum as putea sa-l confrunt cu realitatea, atunci când stiu bine ca imaginile mele nu de acolo îsi trag seva si ma hranesc? România în care am venit  (aveam atunci sase ani), era, prin comparatie, un loc aflat sub stapânirea mizeriei. Drept e ca era vreme de razboi, ca dupa aceea a urmat foametea, iar dupa ea represaliile, teama ca vom ajunge în Siberia ca toti ceilalti ?repatriati? si drept e ca am nimerit, dintre toate locurile posibile, în Ferentarii Bucurestiului, dar astea doar au facut mai concreta deceptia. Tot ce puteai sa faci în aceste conditii era sa te revolti, sa-ti dezvolti ghimpi. Prima ocazie serioasa s-a ivit pe când eram în anul întâi la Facultatea de filozofie, când am tinut sa spun ca Basarabia este un pamânt românesc, ocupat de sovietici. A urmat excluderea din UTM, dar lucrul n-a fost uitat si patru ani mai târziu, cu un semestru înainte de absolvire, am fost si exmatriculat. Ma mir si astazi ca nu m-am lasat pagubas. In fapt, as fi facut-o. Tata-meu a fost acela care s-a dus luni de zile la Ministerul învatamântului ca sa se milogeasca sa fiu reprimit. Apoi, când am avut iluzia ca viata intra în normal, m-am trezit cu interdictia de a pleca din tara. Fusesem înainte în Statele Unite timp de un semestru sa predau folclor la Indiana University din Bloomington, ma întorsesem. Dupa zece ani de stat sub obroc, am sarit în aer. Am venit într-o America, unde timp de câtiva ani buni am facut  efortul de a ma adapta la o lume care, orice-ai face, te trateaza ca pe un strain si pe care sfârsesti prin a ti-o înstraina. (Asa am descoperit ca sistemul ierarhiilor sociale din noua mea tara este la fel de rigid si de închis ca cel al castelor din India. Integrarea este realitate numai pentru cei care  ramân pe treapta de jos, acolo unde egalitatea nu are semnificatie.) Am obtinut dreptul de a umbla prin lume, dar asta cu pretul îndepartarii de România. Am avut norocul sa-mi practic meseria, dar ceea ce faceam nu interesa pe nimeni. Mi-am pierdut prietenii si nu am fost capabil si nici doritor sa-mi fac vreunul dintre localnici. Am avut surpriza sa constat ca fiecare american, dar fiecare, este sau poate deveni un informator care-si spioneaza aproapele. Asta m-a silit sa reconsider spaima cu care plecasem, ca unul din trei sau din patru români e turnator. Am învatat ca poti sa primesti nimic, si sa ti se ceara sa-ti declari gratitudinea pentru generozitate. Gain some, lose some, se spune,  dar ceea ce câstigi nu compenseaza pierderea.

            2. Cum ar trebui interpretata afirmatia Dvs. din romanul cel mai recent, In cautarea Alexandrei (Cartea Romaneasca, l999) potrivit careia trecutul se schimba, devenind altul de fiecare data când te uiti în urma?

             Ceea ce vreau sa spun este ca un eveniment oarecare, prin simplul fapt ca s-a consumat în trecut nu devine o fosila a memoriei. Trecutul este reevaluat continuu. Un proces dinamic. Rezultatele sunt mereu diferite. Daca n-aveti nimic împotriva, am sa dau un exemplu. Sa zicem ca luam trei obiecte, le punem pe o masa si punem zece elevi sa le deseneze. Cand te uiti la produsul final ai surpriza sa constati ca schimbarea unghiului, distanta au facut ca cele trei obiecte sa se afle de fiecare data intr-o relatie noua. Cel care s-a catarat pe masa le-a vazut altfel decât cel care a stat pe jos. Lucrurile se petrec la fel cu întâmplarile. Fie ca e vorba de evenimente sociale, fie ca e vorba de relatii interumane. Timpul schimba natura relatiilor; distanta are acelasi efect. Ca sa nu mai spun ca noi însine suntem mereu altii. Ceea ce spun nu este nou. Adeseori uitam totusi ca trecutul e o lava care clocoteste în permanenta. Cred ca cel mai greu ne vine sa admitem ca istoria se rescrie si ea continuu.

             3. In revista Origini publicati de o buna perioada de timp fragmente dintr-o carte în manuscris cu caracter memorialistic. Sunteti un nostalgic iremediabil?

             Nu sunt sigur ca nostalgia este cea care ma împinge sa scriu notele pe care le cuprind sub titlul Periscop. Nu sunt toate legate de trecut; unele privesc prezentul imediat, pentru care nu simt nici admiratie, nici afectiune. Le-as socoti mai degraba observatii cu caracter sociologic. Am fost, cu, sau -- cel mai adesea -- fara voia mea, martorul unor situatii care mi-au relevat un ungher putin luminat, fie înalt, fie, deplorabil, al sufletului omenesc, care m-au emotionat, mi-au deschis ochii asupra lumii. Stiu ca altii au avut trairi similare, multi altii le vor avea. Ma întâlnesc cu cei care vor recunoaste în episoadele mele detalii ale propriei lor existente. Le ofer celor care vor veni o scurtatura, o cheie în întelegerea unei vieti traite în acest timp, în acest loc, în acest context. Incerc sa dau întâmplarilor dramatice o dimensiune umana, sa gasesc o nota mai profunda în cele triviale. Din toate caile posibile prin care se poate face acest lucru, am ales-o pe aceea a unui set limitat de  momente-emblema. In ultima vreme am vazut prea multe carti biografice. N-as avea nici un elan sa contribui si eu cu una.

             Trebuie sa marturisesc ca nu e un manuscris încheiat. E un proiect care evolueaza din mers. Mi-am propus totusi ca anul acesta sa dau textului o structura, sa astup gaurile pe care eu singur le-am sapat si sa-l public sub forma de volum.