III

       Stimate și iubite domnule Radu Ciobanu,

       Răspund cu nepermisă întârziere rândurilor dvstră, chiar dacă atâtea și atâtea sunt motivele care au facilitat această continuă amânare. Rândurile din 27 martie sunt însă mărturie că am răspuns de îndată, totuși, amabilității ce mi-ați arătat-o prin trimiterea romanului. Cum ne-am întâlnit între timp nu am mai considerat necesară trimiterea lor, nu numai pentru problemele complexe și oarecum insolubile pe care le dezbate dar și din pricina inactualității lor.

       Cât privește ultimele rânduri în legătură cu ?Pădurea românească?, mă simt cu adevărat vinovat că nu v-am răspuns imediat, dar eram tocmai ocupat cu încheierea unui volum pe care l-am și depus între timp la editură. Sper, pentru acest motiv, să-mi acordați măcar circumstanțe atenuante dacă nu chiar absolvirea totală. Se apropia termenul de predare și mai aveam încă multe zeci de pagini de bătut la mașină. Din păcate nu am găsit o dactilografă care să bată corect. De aceea mi-am bătut întotdeauna singur lucrările. O muncă infernală pe care n-o poate aprecia decât cel ce repetă experiența. Mă aflu acum, din această pricină, prea obosit ca să mai întreprind ceva. Probabil și din pricina acelui sindrom hemoragipar ce se menține. Iar dacă situația continuă tare-mi este teamă că va trebui să depun armele. N-aș vrea încă, dar dacă nu se mai poate este preferabilă luciditatea față de o amăgire inutilă. În fond suntem mereu ?înainte? de ?ultima noapte?, evocată cândva de bătrânul Horatiu, cu toate că unii binevoitori mă mai socotesc în tagma scriitorilor ?tineri?. Am aflat prea târziu că și dumneata în primăvara aceasta ai început a cincea treaptă ca să-ți fi transmis atunci, cele cuvenite. Dar chiar și acum, cu întârziere, urările de viață lungă și sănătate, de împliniri și bucurie nu sunt formale, izvorând din tot sufletul și întreaga inimă, așa obosite și împovărate cum sunt.

        Mă gândesc adesea la finalitatea vieții și zbaterilor noastre. Și zadarnic aș vrea să stărui mai ales asupra rosturilor ce le avem, în atmosfera atât de terifiantă întreținută aici în jurul revistei, încât și buna dispoziție și orice altă intenție creatoare sunt anulate. Dar să le lăsăm pe toate așa cum sunt și să nu ne mai amărâm viața și așa destul de amărâtă pe care o avem. M-aș bucura să știu că măcar dumneata nu ai asemenea probleme și lucrezi cu spor la romanul unirii despre care-mi vorbeai.

        Pentru toți ai casei cele mai bune gânduri iar pentru dumneata, în plus, forța creatoare necesară unei întreprinderi atât de temerare,

                                                                                     Ion Maxim

        24 iunie 1976

1900 Timișoara str. Reg. 13 Călărași nr. 10 apt. 14