Irigat sanatos de vesti, chipuri, plante, obiecte si gusturi de acasa, exilul apropiat stimuleaza revenirile periodice in spatiul numai oficial si pe hirtie parasit. El este astfel un exil relativ, poros, organic, in care prezentul si trecutul, Romania si miezul Europei comunica mai aproape de firesc decit in cazul exilului mijlociu sau indepartat. insotit de luminoasa E., naratorul se intoarce neabatut in Romania, participa la sau organizeaza robaci alaturi de localnici colocvii internationale pline de fantezie, revede muntii si manastirile Moldovei, Maramuresul sau marea la Neptun, asista la lansari de carte, ia contact cu editori si intilneste somitati sau oameni de rind, cu o egala, moldoveneste pinditoare, placere a vorbei.

Dupa 1989, sotii Miron isi vor construi o casa la malul marii, negociind cu mesterul, urmarind sfios progresele capricioase ale lucratorilor, ascultind impaciuit povetele de propasire ale localnicilor, cu sentimentul unei misiuni a inseninarii si un realism al indirjirii strunite care, din nou, imi apare specific exilului apropiat. Odata inaltata, casa capata o semnificatie a ei, pe care si-o apara si cu care cei doi ctitori sint in dialog adinc. Ea probeaza ca frumusetea, linistea si fericirea pot fi atinse, ca reintoarcerile armonioase la matca sint posibile, ca viata poate ajunge sa curga la fel pe spatii europene care cuprind deopotriva Romania, Germania sau coasta spaniola, de la Vama Veche la Algarve. Ca exilul apropiat e capabil sa-si rezolve raznirile, sa-si reumple golurile si aboleasca hiaturile. Ca de fapt, exilul apropiat si tara tind sa devina una: "Dar casa se impotriveste, tace; casa iubeste tacerea. Stie ca s-a nascut dintr-un vis. Cite procente dintre cei plecati ar fi trebuit sa-si faca o casa in vechea lor tara, ca astfel peisajul sa se schimbe? / Am mai stat de vorba cu unii si cu altii. Formula comuna, care uneste tara cu exilul, este: ?Nu ne lasa, domnule, nu ne lasa!? De la Burebista pina in ziua de azi, nu ne lasa. Cine? / Casa cu olane sta. Soarele i se urca in zori pe cerdac. ?Buna dimineata soare, bine ai venit! Sintem tare bucurosi de oaspeti?." ("Un om vrea sa faca o casa", Ochean, p. 144).

Animat de un du-te vino constant intre tara de origine si tara de adoptie, exilul apropiat alatura si cumpaneste amintirile de acasa cu cele din straini. Departe de a fi segregate dupa locul sau momentul in care s-au petrecut, intimplarile asculta de aceleasi legi si sint privite de ochi care nu s-au schimbat de-a lungul anilor. Viata curgea molcom la Falticeni, Iasi sau Tirgu-Neamt si se desfasoara domol, punctata de intilniri prietenesti, si la Freiburg, Paris, Roma sau Athos. Frizeria lui Ghidale isi are replica pariziana. "Capitanul Racoare" din Falticeni si "Domnul Grozavescu" de la Paris inventa ritualuri al caror exotism depasit ii uluieste deopotriva pe cei care asista la ele. Primul a adus in urbea moldava, in plina ulita Ion Creanga, un harap cu fes rosu, halat alb si papuci ghivizii si doua "maimute gratioase" si le-a impus vecinilor un ceremonial desprins parca din O mie si una de nopti: "Cind capitanul se intorcea seara de la regiment, se stringeau copiii din vecini sa asiste la ceremonia intrarii in casa. De la portita, tuna cu voce aspra: ?Ibrahim!? Harapul iesea de dupa usa si se ploconea pina la pamint suspinind: ?Omoara-ma stapine!? Se culca apoi si statea nemiscat pe burta pina ce Racoare ii atingea delicat ceafa cu virful cizmei lustruite si poruncea: ?Scoala, robule, ca ne-apuca noaptea!? Dar Ibrahim nu se clintea; astepta pina ce maimutele veneau sa se inchine si ele, una de-a dreapta, cealalta de-a stinga, performanta pentru care primeau acadele, graunte sau alune. Robul se ridica repede, alerga in casa si revenea - un servet pe umar - cu un ibric in care turna citeva picaturi in miinile stapinului ca sa se spele" (Ochean, p. 124). Al doilea, traitor la Paris, casatorit cu o frantuzoaica resemnata, tata de copii francofoni, transforma cu strasnicie mesele de seara in comemorari fortate - ale bataliei de la Podu-inalt de fiece 12 ianuarie, ale abdicarii lui Cuza-Voda pe 11 februarie, ale mortii lui Iuliu Caesar la 15 martie ale fiecarui an s.a.m.d. - , oficiate in dulce neinteleasa limba romaneasca.

Exilul european prezentat de Paul Miron mai poate fi numit apropiat si pentru ca, in cadrul lui, exilatii din Germania, Franta, Grecia, Italia, Belgia se intilnesc cu regularitate, se simt apartinind unui tot si se limiteaza, de voie de nevoie, la partea de Europa in care Romania se vede, se aude, se simte si in care culturile gazda le sint usor de inteles, intrate in minti prin lecturi incepute acasa, in copilarie si ani tineri. Iesire din spatiul ocrotit, drumul in America marcheaza pentru fantezistul nostru compatriot Bobby "prabusirea din lac in put" ("Proiect de academie", Ochean, p. 71). Iar intilnirea naiv propagandistica a naratorului cu scolarii africani in trecere prin R.F.G. la Biblioteca Romana din vila printului Nicolaie, de pe colina Sfintei Fecioare de la Loreto, se soldeaza cu un fiasco desavirsit. Sintem inca departe de invalmaseala postmoderna, fara complexe, a culturilor si atitudinilor. Ziduri nevazute separa spatiul relevant al exilului apropiat de cel american sau australian bunaoara al exilului indepartat si permit adincirea moldoveneasca a relatiilor, bune sau rele, pendularea intre Freiburg, Paris, Roma, spre a mai povesti si afla lucruri vechi si noi, triste sau imbucuratoare, despre Romania in general sau despre Falticeni in particular.