Florica Vranceanu

A doua zi dimineata am ajuns la Aix les Bains si m-am îndreptat spre Hotel Excelsior, unde se afla cazat Take Ionescu. Nu l-am avertizat pe ministrul Ghika, care cu siguranta m-ar fi oprit. L-am abordat pe proprietarul hotelului, care vorbea cu un puternic accent italian si parea destul de inteligent. M-a întrebat cine este Take Ionescu, cum e România si multe alte lucruri despre tara noastra. Am vorbit de Roma, Florenta, de Napoli. Era foarte emotionat. Din vorbele lui am aflat ca are un fiu mai mare student si deodata mi-a venit o idee. I-am spus ce importanta ar avea pentru viitoarea mea cariera întrevederea cu Take Ionescu. "Uite domnule, si eu sunt un baiat tânar cum ai fost si dumneata când ti-ai început cariera, adica fara avere, dar pe cale sa-mi fauresc viitorul. Zilele ce vor veni pot fi hotarâtoare pentru acest viitor. Daca reusesc sa-l câstig pe Take Ionescu, sunt un om facut. Iata ce te rog: hotelul dumitale e gol; închiriaza-mi mie odaia de lânga apartamentul lui Take Ionescu cu pretul de 25 de franci cât ma costa pensiunea, dându-mi astfel posibilitatea sa iau contact de aproape cu dânsul. Dumneata nu pierzi nimic, eu câstig poate totul, dumneata ai ocazia sa faci o fapta buna si poate Dumnezeu ti-o rasplati vreodata în fiul dumitale care va trebui si el sa-si faca viata!" Italianul ma privi cu ochi amuzati si, într-un acces de generozitate, mi-a oferit o camera luxoasa alaturi de apartamentul lui Take Ionescu. El platea 150 franci pe noapte, eu 25.

Intre doua cutii de bomboane

Ceva mai târziu, stând jos în holul hotelului, am aflat ca Take Ionescu se afla în salonul de lânga hol si primeste lumea. In câtva timp sosi principele Ghika, ministrul nostru la Paris, Titulescu si alte personalitati române. Il rugai pe Titulescu sa ma introduca. Iesind de la Take Ionescu, el mi-a spus ca ministrul era oricum foarte ocupat, asa ca ar fi bine sa încerc dupa-amiaza.

La patru eram din nou în hol si l-am vazut pe Take Ionescu coborând din lift. Ma dusei la dânsul si-i dadui scrisoarea de la Elena Vacarescu. Mi-a spus sa astept si apoi intra cu alt domn în salon unde statura cam un ceas si jumatate. In momentul când Take Ionescu voia sa suie din nou în ascensor, m-am apropiat de dânsul întrebându-l daca ma poate primi. Imi raspunse sa vin la dânsul. El sui cu ascensorul, iar eu am alergat pe scari, astfel încât am sosit în acelasi timp. Ma întreba pe culoar cine sunt si ce vreau. I-am explicat ca sunt seful serviciului de presa si ca am venit sa ma înteleg cu dânsul în chestia noii aliante. Take Ionescu ma masura un moment si ma întreba cine mi-a dat ordin sa fac acest lucru. I-am raspuns ca nu am nici un ordin si ca am venit din proprie initiativa. Atunci el ma întreba când am primul tren pentru Paris. I-am spus ca unul este la 8, iar altul la 10.

- Il vei lua pe cel de ora 8 si te vei întoarce imediat la postul dumitale!

- Domnule ministru, trebuie sa va spun ca eu sunt trimis si de LâÉclair si LâInformation sa va cer explicatii despre noua alianta si trebuie sa stiti ca presa franceza va este foarte ostila. (Printul Ghika îi spusese invers!). Inainte de a pleca, am vorbit cu aproape toti directorii de ziare care ar fi bucurosi sa vina sa va vada aici sau sa trimita pe unul din redactorii lor pentru a avea cu dumneavoastra o conversatie. Cred ca lucrul acesta ar fi foarte bun si daca ma autorizati sa telefonez de aici, mâine veti putea tine o conferinta de presa chiar în aceasta odaie.

Take Ionescu se arata încântat de aceasta idee si chiar din salonul lui chema la telefon biroul meu din Paris si dadu ordin ca toti directorii sau redactorii sefi ai marilor ziare sa fie invitati imediat pentru a doua zi la Aix pentru acea conferinta de presa. Pe la 7 seara primi un telefon din Paris ca invitatiile fusesera facute telefonic si ca în aceeasi seara pleaca un mare grup de ziaristi la Aix les Bains. Take Ionescu paru foarte multumit de acest lucru si fixa ora conferintei pentru a doua zi, la 11. Intre timp însa, îmi dicta mie doua interviuri pentru ziarele mele. Pe când dicta, se plimba de-a lungul odaii si la fiecare capat al odaii era pe masa câte o cutie cu bomboane de la Capsa si de câte ori ajungea la capat lua câte o bomboana.

Tara latina, oratori multi

Când am fost gata cu dictatul, m-a întrebat unde stau. Eu i-am spus ca stau alaturi de dânsul si i-am povestit cum am reusit sa obtin acest apartament pe un pret atât de derizoriu.

Povestea mea l-a amuzat foarte mult. Am coborât apoi în restaurant, l-am chemat pe maître dâhotel, i-am dat un bacsis bun si i-am cerut sa-mi rezerve pentru dineu o masa lânga cea a lui Take Ionescu.

La ora dineului, m-am îmbracat în smoking si m-am dus la masa. Take Ionescu era deja asezat împreuna cu sotia sa, tânara si frumoasa, si fu oarecum mirat sa ma vada lânga el. Eu l-am rugat sa ma prezinte doamnei, iar el m-a invitat chiar la masa lor. Dupa dineu, ne-am dus toti trei la cazinou, unde eu nu am jucat, dar am dansat mult cu doamna, care parea ca se amuza foarte bine. Ne-am întors foarte târziu la hotel.

A doua zi, la ora 11 sosisera de la Paris vreo 25-30 directori si redactori sefi pentru a face cunostinta cu ministrul nostru de Externe. Take Ionescu avu un succes nemaipomenit pledând cauza noii aliante între puterile mostenitoare ale Austro-Ungariei, alianta care nu era îndreptata contra nimanui, însa era necesara pentru salvarea pacii în Europa Centrala. Cuvintele sale au produs o deosebita impresie. Intre timp, ziarele începura sa numeasca noua grupare "mica întelegere" si acest nume, scris mai întâi într-un ziar italian din Milano, i-a ramas asa pâna la al doilea razboi mondial. Articolele ce aparura ne-au fost extrem de favorabile si intriga propagandei unguresti, ajutata de Paleologue, secretarul general al Ministerului de Externe, fu dejucata.

Imi aduc aminte ca Take Ionescu planuia sa intre si Polonia si Grecia în Mica Intelegere. Eu i-am obiectat ca nu pot crede ca Polonia va putea vreodata sa ia o atitudine rigida sau sa riste un razboi în interesul Greciei si ca pe deasupra nu prea întelegeam ce rost aveau Polonia si Grecia într-o alianta îndreptata evident contra încercarilor de revansa ale ungurilor si a vechilor idei habsburgice. Take Ionescu ma privi lung apoi îmi spuse: "Vântul nu bate întotdeauna din nord sau din apus. E bine sa fii pregatit si pentru furtuni ce pot veni din sud sau mai ales din rasarit."

Take Ionescu era un personaj de mare clasa si cred, omul cel mai inteligent pe care l-am întâlnit în cariera mea. Nu era prea înalt, însa avea un chip pla-cut, cu o mustata lunga neagra, un nas putin curbat si niste ochi foarte inteligenti. Era unul din marii nostri oameni politici si timp de multi ani seful spiritual al partidului conservator. In mod cert, era unul din marii avocati pe care i-am avut. La noi, o tara latina unde marii avocati si oratori sunt în numar mare, aceasta însemna ceva. Pledoariile sale erau scurte, nu depaseau 20 de minute, dar întotdeauna stia sa atinga punctul central în jurul caruia se învârtea întregul proces. Nici în parlament, ca ministru sau ca opozant, nu avea discursuri lungi dar erau cele mai bune. Si dupa conferinta de presa el a reusit sa-i convinga pe directorii de ziare ca aceasta mica antanta ar fi în orice caz aliata Frantei si una dintre cele mai fidele.

Suflet de francez

Am plecat la Paris si am facut un tur al redactiilor, unde m-am convins ca am reusit sa le atragem de partea noastra. Unele cercuri de la Quai dâOrsay, care aveau multa simpatie pentru unguri, nu erau prea multumite de acest rezultat.

Intotdeauna existau oameni care veneau sa-mi propuna sa cumpar informatii asa-zise importante. Intr-o zi, s-a anuntat la mine un domn. In momentul în care ramasesem singuri în birou, mi-a cerut sa încui usa cu cheia. O clipa am avut impresia ca aveam de-a face cu un nebun; când a început sa vorbeasca, aceasta impresie s-a întarit. Mi-a tinut un discurs cam în urmatorii termeni: am venit la dumneavoastra sub un nume fals. Nu am acest nume unguresc. Sunt contele H, de origine austriaca, dar cum am avut terenuri în Ungaria, vorbesc bine maghiara. Tatal meu a fost spânzurat de unguri. Pentru a ma razbuna, mi-am procurat acte false si am reusit sa intru în serviciul delegatiei ungare. Vreau sa va dau o informatie care nu va va costa nimic, în primul rând pentru ca sunt bogat, întrucât tatal meu si-a plasat o mare parte din avere în Franta, si apoi fac acest lucru din alte ratiuni. Iata informatia: peste 10 zile, împaratul Carol de Habsburg se va reîntoarce în Ungaria. O alta informatie: nu pastrati hârtii importante aici în acest birou. I-am multumit si i-am transmis aceasta informatie lui Take Ionescu. El a transmis-o la rândul sau ministrului Ghika, spunându-i ca sunt nebun. Carol s-a reîntors la Budapesta în ziua indicata. La scurt timp, acelasi informator m-a anuntat de a doua tentativa a lui Carol. Am transmis si acest lucru la Bucuresti si Take Ionescu mi-a raspuns: "In mod cert, esti nebun!" Carol a facut într-adevar a doua tentativa de reîntoarcere (Magazin istoric, nr. 11/1999).

Intr-o zi, la sfârsitul anului 1924, un nou ministru al României a fost numit la Paris în persoana lui Constantin Diamandy. L-am cunoscut la Roma pe când eram înca student si el era deja ministru plenipotentiar. M-a chemat la legatie si mi-a oferit sa colaborez cu el pentru presa. Serviciul era exact acelasi ca la delegatia de pace, cu singura diferenta ca noul meu sef era un personaj de o grosolanie incredibila. Am lucrat ani întregi cu el si grosolania fata de mine, fata de consilierul sau, ministrul Nicolae Cantacuzino, si fata de toti colaboratorii sai nu s-a dezmintit niciodata. In schimb, era deosebit de inteligent, instruit si stia sa fie încântator când voia. Era mic de statura, roscovan, gras, cu ochii verzi în care se vedeau rând pe rând siretenia, mânia, umorul, tristetea, spiritul ironic si cea mai candida privire plina de inocenta si de o încredere naiva. La Paris, el a avut un mare succes politic si monden. In fond, era un adevarat fanariot, foarte dotat, orgolios, siret, spiritual, cultivat si uneori încântator. Am învatat multe la scoala lui, însa am si încasat înjuraturi fara sfârsit. Cât a stat la Paris, am avut anumite neplaceri cu membrii familiei noastre regale.

La început a fost problema printului mostenitor, mai târziu regele Carol al II-lea, care a parasit tara, a renuntat la dreptul de mostenitor la tron si a venit sa traiasca la Paris. Legatia se afla într-o situatie destul de încurcata. Diamandy a vrut la început sa trimita la ziare note destul de dezagreabile pentru print. N-am vrut sa ma pretez la asa ceva si de aici scandaluri, tipete, amenintari, urlete etc. M-am mentinut ferm si nu ne-am amestecat în presa. Si asa, presa a vorbit destul. De altfel, cred ca Diamandy era atât de enervat de prezenta acestui print pe care nu voia sa-l vada, dar care apasa prin prezenta sa asupra responsabilitatilor sale. Nu am cunoscut niciodata, nici nu am dorit sa cunosc în detaliu relatiile sale cu printul, însa Diamandy a suferit consecintele. Când Carol s-a reîntors în România ca rege, primul sau gest a fost sa-l cheme pe Diamandy de la Paris printr-o telegrama destul de brutala, pe care am vazut-o.

O alta problema a fost publicarea în Paris Soir a rezumatului vizitei reginei Maria a României în America. Aceste articole ne-au facut mult rau în opinia franceza si Diamandy a vrut sa le puna capat. L-a însarcinat pe unul din colegii mei sa mearga sa obtina încetarea publicarii acestor articole. Bineînteles ca nu a reusit. Diamandy m-a rugat totusi sa încerc sa fac ceva pentru încetarea acestor articole. Atunci m-am dus la Paris-Midi, al carui proprietar era un mare industrias în textile - Boussac. M-a primit un pic morocanos.

- Ministrul dv. mi-a trimis aici un fel de homunculus, care mi-a vorbit de sus tratându-ma ca si cum as fi la dispozitia sa. Cu mine n-a reusit!

I-am spus ca sunt un diplomat debutant si cariera mea depinde de succesul demersului meu si ca-l rog respectuos sa nu mai publice asemenea articole. M-a privit, a luat telefonul si a spus cuiva:

- Batrâne, nu mai publicati articole cu regina României.

S-a ridicat, mi-a strâns mâna, si fara a-mi asculta multumirile mi-a zis:

- Ce vrei, sunt francez si când apelezi la suflet nu pot rezista. Du-te tinere si succes în viata.

Când i-am spus lui Diamandy ca am obtinut oprirea articolelor a murmurat:

- Voi ziaristii va sustineti ca evreii!

(Va urma)