- Eu m-am născut aici, în București. Tata a urmat gimnaziul la Odorheiul Secuiesc, dar s-a lăsat de gimnaziu, pentru că prea îi forțau să învețe latina și greaca. Li se spunea că nu poate fi om inteligent cel care nu știe latină și greacă. Acolo nu era legat de nimeni, și a plecat. A plecat și el, au plecat și alții. Pe urmă el a venit în București.

- Dar el de unde era de fel? Din Odorhei?

- Nu din Odorhei, de fel era din Covasna. S-a născut în Covasna, de unde a ajuns pe alte meleaguri, și s-a însurat apoi în București. Mama se găsea și ea aici. Aici s-au cunoscut, și așa s-au luat.

- Venind încoace, știa vreo meserie?

- Nu, a învățat meserie aici. Bucureștiul, România erau pline de ungurime. În România nu se găseau meșteșugari, dar Ardealul era plin de mici meseriași, lucru binecunoscut, nu-i așa, iar aceștia veneau în București. Erau pur și simplu chemați să vină, pentru că era nevoie de ei. Așa au venit în România, și au ajuns foarte mulți în București. Iată de ce Bucureștiul era plin de ungurime, micii meseriași fiind mai toți unguri. Aceștia și-au păstrat însă etnia, cetățenia, n-au renunțat la ele. Iar statul român i-a înțeles pe-atunci, nu-i așa, s-a încheiat o înțelegere că nu-i obligă... Puteau să-și facă avere aici, pe care s-o ia oricând acasă. Așa că era un mare avantaj pentru ungurime. A învățat și tata o meserie, dar pentru că avusese și ceva școală, s-a apucat și-apoi...

- Ce meserie a învățat?

- Să fabrice calești, căruțe, că mașini, automobile nu erau. Am să vă povestesc, cum arătau, că îmi amintesc încă. Și tata a făcut la stat - păstrez chitanța de odinioară - a făcut, nu-i așa, un împrumut la stat, și cu împrumutul acela și-a cumpărat o clădire. Pe urmă, puțin câte puțin, i-a mai adăugat câte ceva. Acolo și-a deschis apoi primul atelier de fabricat căruțe, care avea fierărie, rotărie, vopsitorie și tapițerie. Lucra deci cu patru ateliere, în care fabricau calești pentru boieri și vizitii, și căruțe pentru țărani.

- Tot felul de căruțe?

- Căruțe pentru săteni, și așa mai departe. A început să lucre, și-a găsit muncitori, avea și ucenici, iar ucenicii și calfele luau masa la noi. Biata maică-mea avea destulă treabă, pentru că trebuia să hrănească mai întâi calfele, pe urmă ucenicii, apoi veneam și noi la rând. (Râde)

- Calfele erau toți unguri?

- Nu, o parte da, alta nu. Erau și nemți, și români, și unguri. Amestecați. Tata i-a învățat cum se face o treabă, și mai era... numai la fierărie, nu-i așa, pe atunci nu era lumină electrică, omul nu lucra cu nu știu ce mașini. Toate mașinile, câte se găseau, erau acționate manual. Cu bormașina se făceau mai multe lucruri, se găseau și alte mașini mici de care era nevoie și, în afară de acestea, nu-i așa, două foale din acelea, că erau și două focuri, pentru că fusese mărit atelierul, crescuse cererea și, firește, se produceau pe vremea aceea, nu-i așa, căruțe și trăsuri în avans, să fie gata cu mult timp înainte... Apoi se duceau cu ele la târg, iar la târg...