ANTON GOLOPENȚIA ȘI BRUTUS COSTE 

Diplomat și profesor universitar, Brutus Coste (1910?1984) e unul din prietenii cei mai vechi și cei mai apropiați ai lui A.G. Colegi de școală din 1920 la liceul Diaconovici?Loga din Timișoara și mai apoi la Facultatea de drept din București (A.G. a scris :?Am fost nedespărțiți din clasa a II-a de liceu până la terminarea Universității. Mi-a fost martor la căsătorie.?, UC, p. 272), drumurile profesionale li se despart odată cu opțiunea pentru diplomație (1932?1946) a lui B.C. și orientarea spre sociologie a lui A.G. Cei doi rămân însă în contact strâns, își urmăresc bucuroși succesele și înaintarea în viață,  până în momentul în care B. Coste renunță la cariera diplomatică și se stabilește în Statele Unite. Prietenii s-au întâlnit pentru ultima dată la Conferința de Pace din 1946. A.G. era expert statistic în delegația României ; B.C. era secretar general al delegației neoficiale conduse de Grigore Gafencu. A.G. a scris despre cele două propuneri ale lui B.C. cu acest prilej : cea de a pregăti un volum documentar asupra României și cea de a rămâne în străinătate. Prima propunere nu s-a putut materializa din cauza momentului politic nesigur ; despre cea de a doua, A.G. declara în 1950 : ?Am spus că mă voi întoarce în țară, pentru că nu-mi pot părăsi familia și pentru că lucrările științifice care mă preocupă mă leagă și ele de țară, de biblioteca Academiei, de biblioteca mea și de hârtiile de la Institut și de acasă.? (UC, p. 273). În timpul anilor de exil în Statele Unite, B.C. a fost unul dintre inițiatorii și organizatorii Adunării Națiunilor Europene Captive (A.C.E.N.) și ai Comitetului ?Adevărul despre România?. Prin ambele organizații, neobosit, el a făcut cunoscută, între altele, suprimarea în închisori a elitei intelectuale românești. Lăsat în păstrare la plecarea la studii în Germania și apoi dăruit lui de A.G., un portret al acestuia, pictat de Iorgulescu-Ior, l-a însoțit pe B. Coste la New York. Acolo l-am găsit, în 1968, când i-am întâlnit la rândul meu, în casa lor primitoare de pe East 57th Street, pe caldul și neuitatul Brutus Coste și pe Tanți Coste, cea ageră.

1. B. Coste către A. G.

Timișoara, 8/VIII.1926

          Dragă Anti,

Întâi trebuie să-ți cer scuze pentru întârziere deși aceasta a provenit din motive mai presus de voința mea. Când ți-am primit scrisoarea eram bolnav, suferind timp de zece zile de o infecție para-tifică, așa că eram în imposibilitate, nu puteam să-ți scriu decât acum când sunt reînsănătoșit. În chestia excursiei1 sunt în măsură să-ți comunic următoarele.

Înainte de a mă îmbolnăvi, pe la 24 Iulie am fost la S. Cioflec pentru a-i preda livretele societății2; am vorbit despre multe, dar d-sa nici n-a făcut pomenire de excursia proiectată, mi-a spus numai că pleacă peste câteva zile (unde, nu știu). Astăzi am mers din nou la locuința sa, dar am aflat-o închisă așa că e mai mult decât probabil că nu e acas. Proiectul excursiei a fost după cât cred abandonat, o confirmă tăcerea sa, așa că tu nu mai ai de ce să te interesezi, ți-ai făcut datoria. Întrucât privește pe cei înscriși în excursie, nu trebuie să le porți grije căci au uitat toți de bunăseamă și sunt preocupați de alte lucruri, tăcând le vei anunța în mod suficient eșuarea excursiei.

Eu m-am resimțit de boală, am slăbit mult. Mă ocup acum cu franceza, fac programul anului trecut (cl[asa] VII) și pe lângă asta citesc cât pot din autorii din cartea noastră, dintr-o antologie și alte cărți de ale modernilor (A.France Tha?s, Romain Rolland etc.). În septemvrie am de gând să citesc toate scrierile critice românești. Liceul a și anunțat înscrierile între 1?10  septemvrie. Sunt curios ce va fi cu uniforma. Sper că nu ne vor face urât odată ce cei mai mulți n-au nevoie să-și întregească garderoba.

Nu m-am întâlnit decât cu Tica și Banu3 cari au fost la mine în timp ce eram bolnav.

Închei urându-ți petrecere plăcută și rămân până la revedere acelaș prieten

Brutus Coste

________________________________

Scris cu cerneală, pe două fețe (recto) ale unei foi îndoite în două (hârtie de corespondență). Plicul nu s-a păstrat. AFG.

1Este vorba de excursia de sfârșit de studii pentru care A.G. și colegii săi din societatea de lectură ?Egiptul? strânseseră bani de mai mulți ani iar dirigintele lor, profesorul Silvestru Cioflec, va obține fonduri de la Ministerul Instrucției, Cultelor și Artelor din București precum și de la Primăria și Prefectura orașului Timișoara.

2Livretele Societății ?Egiptul?.

3Eugen Banu. Vezi corespondența lui cu A.G. în volumul de față.

2. B. Coste către A. G. (c.p.)

Timișoara, 30/VII.1927

Dragă Anti, țin să-ți mulțumesc pentru scrisoarea ta drăguță și conform promisiunii îți comunic starea cea mai nouă a afacerilor soc[ietății] ?Egiptul?. Am fost azi împreună cu Brutus la Cioflec, întors de câteva zile de la București. Cei de la minister au arătat aceeași dezinteresare1, care a mers până la anihilarea călătoriei în Apus, în calea căreia au pus piedici de neînvins. Astfel Cioflec a fost silit să revie la vechiul proiect, cu excursia în Egipt. În legătură cu acest nou și cred definitiv proiect, a și făcut demersurile necesare. Totul pronosticând reușita. Singurul lucru ce ar putea fi inconvenient pentru unii este că nu putem porni înainte de 25/IX, lucru agreabil însă p[entru] seminaufragiații noștri, dată înaintea căreia minist[erul] nu aranjează nimic. Făcând o gestiune am aflat că avem 224.167 lei (efectiv), sumă care așteaptă să se urce prin subvențiile Prefecturii și Primăriei în stadiu de realizare. Îți doresc petrecere agreabilă și, bucuros în așteptarea realizării idealului nostru de câțiva ani, te îmbrățișez, Brutus

Dlui Golopenția Antoniu, Student, Bozovici, Jud. Caraș

Exp. B. Coste, Str. Doja 16, Timișoara

______________

Scris cu cerneală pe o singură față a cărții poștale. Cel de al doilea Brutus pomenit în scrisoare este Eugen Banu (vezi scrisoarea care urmează). AFG.

1În text : aceeaș desinteresare.

3. B. Coste (și Eugen Banu) către A. G.

Vărădia, 13.[8.].1927

Dragă Antoane,

Plictiseala1, ce ne cuprinse la Timișoara, a făcut ca să venim aci la Vărădie. De data aceasta însă însoțiți de Eugen al nostru.

Deosebirea între săptămânile petrecute aci singur și zilele acestea este foarte mare. Știi și tu câte nu se pot face cu Eugen și mai ales când acesta se găsește în compania fetelor pe cari le cunoaștem de la Timișoara. E vorba de Veturia Drăgulescu. Fiecare zi avem programul nostru, pe care foarte rar îl părăsim. După masă la ora șase ne întâlnim cu fetele noastre și plimbarea durează mai mult de două ore.

Banu a uitat de ?suflețelele? lui de la Timișoara și acum se ține de Veturia. Noroc bun să dea Dumnezeu !

Printre altele îți voi povesti și o vânătoare de porci sălbatici la care am fost și noi.

Plecarăm pe înserate și am urcat coasta unui deal destul de anevoios până ce în spatele nostru luna apărea maiestoasă. A fost o noapte splendidă, greieri își făceau obișnuitele cântări ce se confundau2 în văile adânci deasupra cărora eram. Porumbul își foșnea frunzele în bătaia vântului ca și când ar fi vrut să ne sparie3 pe noi, care pentru întâia oară ne duceam la pază sub numele de vânători. Emoțiile încercate într-adevăr ne dau dreptul să fim numiți așa. Întrebările ce le puneam tatei au încetat când acesta ne făcuse atenți4  că luna dispăruse și astfel vânătoarea ia sfârșit.

Când ne-am întors în sat parcă ne simțeam altfel și parcă singuri5 ne vedeam, cu aerul de mândrie cu care înaintam pe străzile satului.

Vezi că noi o ducem bine, caută și tu să faci la fel și vei vedea că o să mai stai la Bozovici cu scumpa-ți verișoară6.

          Te îmbățișez,

Brutus

Servus Antoane!

Nu-i așa că-i bine la Bozovici, unde va veni și Luci. Să o vezi ce mutră acră [face] când aude de numele acelui sat.

          Din scrisoarea lui Brutus te rog să nu crezi decât partea poetică a vânătorii. Dar numai atâta.

          Noi petrecem f[oarte] bine, îți vom trimite și ție câteva din clișeele pe cari le-am scos.

          Eu cred că voi mai rămâne aci până săptămâna viitoare. Până atunci, te rog să ne mai scrii.

          Cu drag,

Eugen, pentru conformitate Brutus (!?!)

Domnului Antoniu Golopenția, Student, Bozovici (Caraș)

E[xpeditor]: B.I.7, Vărădia, jud. Caraș

_________________________

Scris cu cerneală pe cele patru fețe ale unei foi îndoite în două (hârtie de corespondență). Paginile 1?3 sunt scrise de B.C., p. 4 ? care constituie o scrisoare separată ? pare a fi semnată de Eugen Banu (Brutus). În cadrul datei, luna, nespecificată în text, a fost adăugată între croșete, conducându-ne după ștampila poștală de pe plic. AFG.

1În text : Plictiseala (orașu) ce ne cuprinse.

2În text : confudau.

3În text : să ne spareie.

4În text : atent.

5În text : singur.

6Este vorba, după toate probabilitățile, de Cornelia Itu, a cărei corespondență cu A.G. e cuprinsă în unul din volumele următoare ale acesteri serii.

7Inițiala I ar putea trimite la numele Imbroane (familie cu care B.C. se înrudea).

4. A. G. către B. C. (ciornă)

[1927]

Dragă Brutus ,

Mă hotărâsem încă de câteva zile să-ți scriu. Începeam să cred că ești bolnav cumva. Și mi se părea că  sunt un adevărat nemernic că tot amân întocmirea scrisorii pe care voiam să ți-o trimit. Cauza ? Căldura, argument obișnuit în astfel de vremuri.

Aci o secetă de șase săptămâni, pământul uscat, cu crăpături de o palmă, prin cari crezi că vei putea lămuri misterele centrului pământesc. Cucuruzul, cu rare excepții deplorabil, pe alocurea, nici n-a fost săpat. Nu mai urmez cu aceste considerații agricole : bănuiesc că vei fi pierdut interesul și pentru ele.

Așa mi s-a întâmplat mie. Mă cam dosesc de la carte și-mi caut mai bine de lucru prin curte, prin grădină. Plăcută ocupație, culesul de cireșe sau inspectatul caisului. Totuși mai fac și ceva atletică practică, trag câteva duzini de vedre cu apă pentru udatul grădinii, care totuși n-are o mutră mai de dai Doamne. În sfârșit mai ferăstruesc cu bunicu-meu niște țăpligi de lemne.

Singura plăcere adevărată : scăldatul. Apa Nerei, limpede și răcoroasă, mă tentează zilnic și așa fac cei vr-o doi km până la locul meu de baie. Dar și aci se resimte o slăbire, primele zile înnotam zorit până la extenuare : voiam să mă antrenez și să sfârșesc odată cu una din nenumăratele mele lipsuri. Acum mă las purtat de apă fie ce-o fi. Zău aștept ploaia, toamna chiar, căci mă cam doare inactivitatea asta. 40 de pagini zilnic, și acelea încurcate în cap de vai ș-amar ce-i asta. Tu poți zâmbi căci nu m-am schimbat, același am rămas, om cu intenții frumoase, erou nici la prezent, nici la trecut, ci la viitor.

Mulțumirile mele profunde pentru părinteasca-ți grijă de mine. O să-i scriu încă mâine acelei cucoane. Drept să-ți spun, primesc oferta ta mărinimoasă numai în urma unei hotărâri luate mai ieri alaltăieri. Vreau să mă duc la București prin 5/9, căci în acea lună cred că voi putea face atât ca să-mi iau cele vreo patru examene ce pot da. Aici nu fac nimic, poate chiar dacă ar fi mai răcoare. Ba mai mânc, ba îmi vine cheful să mă duc în grădină, ba vorbesc cu cineva. Pe când la București, cartea și carafa cu apă.

 Și mi-ar fi zău neplăcut să mai pierd niște zile, pe cari le puteam pierde mai bine acasă, gonind după o cameră.

Altminteri n-o primeam, numai ca să nu-ți stânjenesc alegerea.

Oricum, o nouă dovadă a prieteniei tale.

Noutăți nu prea am. Poate că am primit, înainte de vreo zece zile, o ilustrată din Paris de la Westfried1, care-mi scrie că se află de două săptămâni într-un ?voyage? care-l va duce aproape de pol. Despre Dick nici eu nu știu nimic, cu toate că ne-am înțeles că el va începe cu scrisul, căci nu știa unde-și va petrece vacanța.

___________________

Ciorna e scrisă pe patru formulare CFR/Telegramă (un sfert de coală, liniat pe o parte), A.G. utilizând doar fața liniată a formularului. Formularele îi aparțineau probabil tatălui său, Simion Golopenția, care lucra la C.F.R. Pe primul rând, șters, poate fi citit enunțul : Ți-o duc eu. Ciorna nu e semnată. AFG.

1Jean Westfried, coleg de școală cu A.G. și B.C. la liceul Diaconovici-Loga din Timișoara. Corespondența cu el va fi publicată în cadrul seriei de față.

5. A. G. către B. Coste (fragment de ciornă)

22/7/1929

Dragul meu Brutus,

Încă n-am primit nici o veste privitoare la locul în care se află Sârbu1. Nădăjduiesc însă că demersurile pe cari le-ai făcut cu atâta bunăvoință nu vor rămâne fără rost.

          I-am scris lui Ghilezan și s-ar putea ca să și fi primit cele ce știe despre locul în care se află consăteanul lui.

          Celelalte vești ce mi-ai comunicat nu puteau fi decât plăcută astâmpărare a setei de a afla câte ceva despre cei cari îmi sunt aproape.

          Mă bucură că facla lui Silvestru2 a reușit să străbată oborocul, ca să folosesc termeni evang[h]elici. E bine dacă ajungi să-ți găsești menirea quasi-adevărată chiar la vârsta destul de-n apogeu a lui. [textul se întrerupe]

___________________

Există în AFG și o a doua ciornă, din 21.7.1929, cu următorul conținut : ?Dragul meu Brutus, Ți-am primit cu bucurie scrisoarea și nu-ți mai mulțumesc pentru cele ce ai făcut în interesul lui Sârbu, fiindcă știu că ai fi îndeplinit aceleași demersuri dacă cunoșteai situația lui. A-ți exprima mulțumiri ar însemna a considera cele făcute ca [ciorna se întrerupe]?. Fiecare din cele două ciorne e scrisă cu cerneală pe o jumătate de foaie de hârtie (recto). Ca și în cazul altor scrisori, A.G. le-a păstrat între paginile unui caiet cenușiu în care alternează ciorne de scrisori și notații de jurnal.

1P. Sârbu, coleg de scoală cu A.G. și B.C. la liceul Diaconovici?Loga din Timișoara, la fel cu Ghilezan, menționat în paragraful următor. O scrisoare a lui către A.G. va fi publicată în unul din volumele următoare ale seriei.

2E vorba de Silvestru Cioflec, vezi nota 1 la scrisoarea din 8.8.1926 a lui B.C. și nota introductivă la secțiunea Anton Golopenția și Silvestru Cioflec în volumul de față.

6. A. G. către B. Coste (fragment de ciornă)

28/7 [1929]

Dragul meu Brutus,

Subit ? ca furtuna de ieri ? s-a lăsat tristețea în mine. Decât că torentul de apă de ieri îi va da bol[d] cucuruzului, spun toți cei de aci, iar depresiunea mea de azi, împreună cu surorile ei, nu știu dacă mă va face roditor pentru viață, așa socială, cum i-e dată neamului omenesc.

          Nu ne-am ascuns unul altuia zbuciumările, ți le scriu acum fără să voiesc a te întrista. Fericește-i pe ai tăi pentru ceasurile ce ai trecut în stadioane, săli de bal. Îți dau azi explicarea apărării mai mult sau mai puțin întemeiate cu care am împrejmuit totdeauna armonios multilateralul tău fel de a fi.

          Isprăvii de cetit cartea lui Remarque1: ea m-a afundat iarăși în afunzimile tristeților din București. Soldatul dintr-însa, smuls din viața normalizată ce trăiește veacul nostru, trăiește ani întregi supus numai dorinței de a trăi a timpului său. Anii petrecuți la hotarele morții pun un zid între el și cei rămași acasă, îndărăt. Vede deșertăciunea unde ei văd naturalul, ar vrea să fie ca ei, dar nu mai poate. Asemenea lui mă simt și eu.

          Vremea petrecută desprins cu totul de viața de toată ziua: nelegat prin lanțul nici unei pofte de lume, m-a trecut parcă în altă planetă. Nu știu ce să fac pe dânsa căci sunt născut pe pământ și n-aș putea avea decât poftele pământenilor. Mi se par netrebnice toate cele pentru cari muncesc plini de râvnă cei de aci, altceva de făcut nu găsesc, stau deci și caut să scap de timp.

          Ce folosește învățătura? Firele se deapănă undeva în ascuns, cărțile nu dau decât formule pentru exprimarea celor ce se petrec în tine. Și ce folos dacă poți concentra miezul zbuciumului tău într-o formulă de laconism aproape științific? Că sunt alcătuit pentru a mă conduce de absolut dar nu-l pot concepe?

          Oamenii urmăresc averi, putere și măriri, fericire în cercul familiei, știință, artă și doresc prin toate astea înălțarea lor, fericirea lor. Nu doresc de dragul adevăratei valori a țelului. La unii vezi egoismul în idealuri, pe ceilalți să-i vezi în cămăruța lor ultimă, unde toate măștile cad, unde se înghit și se comentează cele mai mari laude, unde rânjește satisfacția, soră cu ciuda ultimului avar sau tâlhar.

          Ei n-au stat închiși în sine și nu și-au înfrânt vreme îndelungă mândria din sine, ei țin la părerea altora căci n-au avut curajul să meargă pe potecile sincerității cu sine, pe cari hainele cu podoabe se sfârtică, se zdrențuiesc și cad ferfeniță. Merg fără să se uite înăuntru și li se pare că e bine.

          Dar eu aș mai putea fi liniștit ca ei și mi s-ar mai putea pare bun ceea ce și ceilalți fac? Nu.

          Și din această cauză între mine și ei e o adâncă pricină de neînțelegere. Multe lucruri ce cred nu mai am curajul să li le spun, le par absurde și se tem pentru sănătatea mea. Pot să se și teamă, sănătatea de om normal a pierit și nu cred că s-ar mai putea vindeca.

          S-a schimbat felul de a privi dar nu se găsește un tărâm pe care să poți trăi conform lui, societatea are nevoie de anumiți indivizi, pentru ceilalți nu există locuri. Așa rătăcești: nedorind trăirea neînțeleasă a celorlalți, dar regretând că nu ai parte de ea. Trăire spre care totuși viața omului a fost purtată de veacuri.

          Și nu poți nici pleca din viață. Omul singur e tare și nu ești singur. Rămâi, și totuși rămânerea nu însemnează poate mai mult pentru cei de dragul cărora ai rămas, decât plecarea.

          Așa că tai lemne și ești bucuros de apăsăturile care-ți bășică palmele, cetești asemuindu-te altuia, te dai în voia trăirii surde a timpului lângă râuri ce curg repezi între sălcii; toate astea pentru că umplu ceasuri și zile din acel ceva viață care sfârșește și când îi dai ce vrea și când nu-i dai. Trăiesc mai mult călugării cari nu gustă ce ea dă, mor cei ce i se închină. Să murim deci cum e obiceiul, după ce ne-am trăit cât ne-a fost dat. Să murim cu regret: deplângând nu știu ce, de care n-am avut parte. Și de ce am trăit? Ca să avem câteva plăceri. Și ce importă acele câteva plăceri ale celui ce a fost? Folosesc urmașilor? Dar n-au fost făcute de dragul lor, ci al acelui care a pierit. Goană de lampadofori legați la ochi, cari toți cred că sunt ultimii și că premiul va fi al lor, deși un altul le smulge îndată facla.

          De ce trăiește omul, de ce omenirea? Până nu știm asta, de ce să facem mare caz de viețile noastre și să credem a fi umblat calea adevărată? Curgă cum or vrea. După cum bucuriile nu pot fi de preț nefiind decât gâdilarea trecătoare a unui individ, nici tristețile nu pot fi altceva decât tresăltarea unui vierme oarecare.

          Și totusi, dacă individul sau viermele ești tu, cum nu se schimbă lucrurile? Iau proporții cosmice. [Textul se întrerupe.]

________________________

Ciorna se află la p. 24?29 ale caietului cenușiu menționat în comentariul introductiv la scrisoarea anterioară. AFG.

1Este vorba de volumul Pe frontul de vest nimic nou al scriitorului german Eric Maria Remarque.

7. B. Coste către A.G. (c.p.i.)

Constantinopole, 19/IX/1929

Dragă Anti, ceea ce abia îndrăzneam să sper s-a realizat. Fac o parte din ruta pe care visasem pe vremuri s-o vedem împreună. Prima zi de vapor până la Constantinopol a fost extrem de agreabilă, cum n-am crezut că poate fi un drum pe mare. Bosforul e minunat. Am avut norocul de a-l vedea strălucind în soare. Stambul[ul] a pierdut pitorescul oamenilor. Sf[ânta] Sofia e grandioasă. Plecăm astăzi spre Atena1, după un popas de 24 ore. Cu drag,BrutusDlui Anton Golopenția, Bucuresti, Str. Polonă 38, Roumanie

_______________

Scris cu cerneală pe o carte poștală ilustrată, purtând titlul Constantinople. Musée de Sultan Ahmed. AFG.

1În text, Athena.

8. B. Coste către A. G.

Sâmbătă, 5 oct[ombrie 1929]

Dragă Anti,

Te rog să mă ierți pentru deranjurile pe care ți le pricinuiesc cu înscrierea mea. Ți-am expediat telegrafic 2.750 lei. Aici îți trimit chitanțele ce posed. Cartea de student n-o trimit, căci nu-i nevoie. Numărul meu matricol e 361/927. Pentru ca totul să se aranjeze fără a-ți pricinui pierdere de vreme, treci te rog pe la facultate, când ai un drum pe-acolo și dă lucrurile și banii servitorului Dumitru Paraschiv, care mi-a promis să-mi aranjeze. Pentru ca susceptibilitatea omului să nu fie atinsă, întrucât i-am promis să-i trimit direct lui, spune-i că vii de la Timișoara și ți-am predat acolo lucrurile. În felul acesta îmi vei face un mare serviciu, fără a risipi prea mult timp. Servitorului fii așa de bun și-i dă vreo doi poli. Anexez și chitanța examenelor din iunie pentru a beneficia de reducerea de taxă .

Pe Romi1 l-am căutat de două ori la telefon, fără a reuși să-l găsesc acasă. Îi voi comunica însă, încă astăzi, dorința ta.

Mulțumindu-ți pentru amabilitate îți strâng mâna prietenește. La revedere pe vineri sau sâmbătă,

Brutus

Domnului Anton Golopenția Str. Polonă 38, București

Exp. B. Coste, Str. Doja 16, Timișoara

______________

Scris cu cerneală pe două fețe (recto) ale unei foi îndoite în două. Plicul s-a păstrat. AFG.

1Romulus Golopenția (Romi), fratele mijlociu al lui A.G., se afla la Timișoara.

9. B. Coste (și Ovid*) către A. G. (c.p.i.)

 [1 decembrie 1929]

Depărtarea crede-mă, nu va șterge din tezaurul amintirilor, ce fiecarepăstrăm spre reînvierea de multe ori binefăcătoare a frumosului trecut,

Brutus, Ovid1

D. Anton Golopenția, Str. Polonă 38, București, Romania

______________________

Scris cu cerneală pe o carte poștală ilustrată intitulată Paris et ses merveilles. ? Pont et Place de la Concorde. AFG.

1Numele de familie e indescifrabil.