Vecina lui A.G.,  în Str. Polonă nr. 38, aparținea familiei lui Nichifor Crainic. Ne permite s-o afirmăm un pasaj sherlockholmian din scrisoarea pe care i-a trimis-o lui A.G., la 9.1.1931, de la Londra, verișoara lui, Cornelia Itu: ?Eu îți uitasem adresa și nu-i de mirare, după câte adrese aveam în cap, la plecare. Am rugat-o atunci pe Citta să se uite în ?Gândirea? și să-mi trimită adresa exactă?. Corespondența cu Cornelia Itu va apărea în unul din volumele viitoare ale acestei serii.

 1. A.G. către N. Crainic (ciornă)

20.12.[1]933

Domnișoară Nini,

Am fost întristat auzind că volumașul lăsat pe masă și pomenit în cuvintele mele de rămas-bun a fost rătăcit. Pentru că Taugenichts-ul lui Eichendorff1 e o carte minunată, am trimis ieri un alt exemplar. I-am alăturat și o poveste a lui Björnson. Cea dintâi e zglobie, a doua gravă, amândouă sunt pline însă de [o] duioșie pătrunzătoare, care nu se mai găsește în cărțile noi. Cred că vor adăuga o mică bucurie Crăciunului fostei mele vecine, pe care-l doresc cât de plin de bucurii.

          Omagii respectuoase dnei Crainic,

_________________

Ciorna, scrisă cu cerneală, figurează la p. 67 a caietului negru de corespondență al lui A.G. AFG.

1E vorba de un volum al scriitorului romantic german Joseph Freiherr von Eichendorff (1788?1857), intitulat Aus dem Leben eines Taugenichts (Din viața unui pierde-vară).

2Bjornstjerne Björnson (1832?1910) e, în această perioadă, unul din autorii pe care A.G. îi citește și dăruiește cu drag prietenilor săi. La 25.1.1934, el îi scrie Ștefaniei Cristescu din Germania: ?Povești cu oameni care se iubesc la Miazănoapte (un Björnson duios) sau în China (Cămașa cu mărgele) îți vor pleca altădată? (CMR, p. 129).