- 1895. 21 septembrie atunci, care corespunde astăzi la 4 octombrie. Treisprezece zile diferență între calendarul vechi și cel nou.

- Aia veche.

- Eu le spun pe amândouă, ca să dau și explicația. După primul război mondial s-a schimbat.

- Mama mea a fost fiica unui negustor din strada Șelari, azi în plin centrul capitalei, el a fost negustor de ghete, și nu numai așa, ci ghete care se importau din Austria și din Germania, dar în special din Austria, și erau de prima calitate. Aici atunci nu prea erau meseriași capabili de ghete, nu-i așa, deosebite. Părinții tatii - nu știu precis, dar bănuiesc că a fost, cum să vă spun asta, un samsar de cereale. Samsarii erau introduși în anumite cercuri, și prin ei se făceau tranzacții și mari, și mici, dar în special mari. Chiar și între țări. Ei erau cerealiști. Tatăl meu a fost un băiat de 13 ani când a plecat din Iași, din Moldova, și acolo au rămas vreo 5-6 copii, surori, frați, iar aici în București a devenit vânzător de stofe, băiat de prăvălie, ajutor, și lucra în strada Șelari, lângă Lipscani. Lucra la stofe la început, și era o veche firmă Niscovici, la care lucra ca vânzător de stofe și haine gata, care erau confecționate mai mult în străinătate. Bunicul a fost negustor de ghete, cum vă spuneam, și avea un magazin căruia îi ziceau ?La trei stele albastre?, asta era emblema magazinului. Bunicul meu a avut vreo 5 copii, 4 fete și un singur băiat. El dorea să aibă băieți, a avut un singur băiat pe care l-a avut ultimul copil, care însă din păcate a murit foarte de tânăr, după ce se însurase cam târziu, la aproape 40 de ani cu o femeie cu care făcuse cunoștință în Focșani, și care apoi s-a stabilit aici. A murit într-un atac de apoplexie, care l-a apucat pe stradă chiar, și a venit plin de sânge, și în aceeași zi a murit. El n-a avut copii. Când am fost eu copil mic, mama mea era gospodină, a fost gospodină toată viața, n-a fost la nici o slujbă. Se ocupa de gospodărie, că am fost și eu, al doilea copil, că primul copil a murit la foarte scurt timp după naștere, pe urmă după mine, la o diferență de 3-4 ani, s-a născut sora mea, care trăiește încă. Și ea a fost măritată, și ea e văduvă, n-a vrut să aibă copii, după cum nici eu n-am vrut să am copii. O prejudecată pentru mine, o prejudecată a mea. Și ce era, eu am zis, eu țin atât de mult la părinți, și mă necăjesc așa de tare de ei, și dacă și eu o să am copii, o să aibă și ei durere așa cum am avut eu la moartea părinților mei. Și n-am vrut să am copii, și am renunțat la copii. Și bineînțeles, spun asta în paranteză, nevasta mea a rămas de vreo câteva ori gravidă, și am întrerupt sarcinile. Era atunci o moașă, moașă doctor. De altfel, această moașă era o cunoștință a familiei noastre, Constantinescu, din care se trage fostul actor George Ciprian. Pe el îl chema de fapt George Constantinescu, un artist renumit, care a jucat multe roluri la Teatrul Național. A murit la o vârstă și el înaintată, avea cusururi, cum au actorii, artiștii, și-i plăcea puțin să bea câteodată, ieșea din cafenele afumat, și îi plăcea să joace cărți și table, jocuri de noroc. Dar n-a murit din cauza asta, cum vă spun, el era așa de bun actor și așa de apreciat. A scris vreo câteva cărți, o piesă foarte renumită, Omul cu mârțoaga. El a fost jucător la alergări, știți, era amator de cai. Și a mai avut o piesă care n-a avut succes, Capul de rățoi.