Atitudinea aceasta de detasare pragmatica iconoclasta fata de trecutul îndepartat sau recent este numai una dintre dezvoltarile posibile într-o comunitate care a fost expusa la limbi oficiale diferite. Cercetarile pe care le-am efectuat între anii 1970-1980 în Breb-Maramures sugereaza ca în acest sat - pe atunci înca pronuntat traditional - prezenta limbii maghiare oficiale în memoria lingvistica a vorbitorilor a accentuat îndeosebi tendinta ludica a relativismului lingvistic, placerea de a produce lanturi de sinonime profitand de posibilitatea de a glosa la nesfarsit cuvintele vechi romanesti prin împrumuturi maghiare sau neologisme ale limbii romane standard. Spre deosebire de Cornova anilor ?30, vorbitul brebenilor din anii ?70 nu era perceput ca putand conferi (sau afecta) prestigiul vorbitorilor (care era aci determinat de neamul, "zita" careia îi apartinea fiecare, iar nu de felul de a vorbi, de a se îmbraca sau de a gandi).

Un alt aspect pragmatic caracteristic cornovenilor este legat de valorizarea superlativa a vorbitului si a locvacitatii expansive. Cei care nu vorbesc sunt "salbatici", se comporta ca "în Siberia", nu se bucura de vorba (asa cum se bucura, toamna, de vin). Nu am întalnit în materialul cules aici echivalentul uneia dintre replicile curente ale brebenilor - I bugat, cu sensul de "ajunge, e destul, nu mai e nimic de adaugat" - unde vorbitorii par a valoriza mai degraba exprimarea parcimonioasa, sintetica sau chiar tacerea.

Observatii de acest fel sugereaza ca o comunitate lingvistica poate fi calificata pragmatic în raport cu o serie de parametri care raman de specificat. Printre ei se numara însa în mod clar opozitia între comunitatile uni- sau plurilingve; între comunitatile care valorizeaza locvacitatea si cele care valorizeaza mai degraba retinerea verbala; între comunitatile care valorizeaza trecutul lingvistic al grupului (si identitatea pe care acesta contribuie sa o defineasca) si cele care aspira la prezentul unor grupuri "supraordonate" (vazand în felul de a vorbi un mijloc de ascensiune sociala); între comunitatile ierarhizate strict (în care vorbirea trebuie sa reflecte raportul de forte dintre vorbitori), cele în care ierarhia e vaga (în care formulele de adresare, de salut si, în genere, "de politete" sunt mai suple) si cele care traverseaza o perioada de redefinire a ierarhiilor trecute (în care vorbitul "la moda" poate compensa o pozitie sociala inferioara). Prin compararea datelor pragmatice de care dispunem în cazul localitatilor cercetate pluridisciplinar (de preferinta de echipe) parametrii de care vorbim vor putea fi precizati.