- Când ați venit pentru prima oară în București?
- Am venit pentru prima oară la începutul anilor ?30.

- Mai devreme, în anii copilăriei, ca licean, înaintea facultății, n-ați fost niciodată?

- Liceul l-a terminat la Timișoara, în ?26. De acolo am plecat la studii, la școala politehnică din Franța, unde am și lucrat pe urmă, după absolvire, timp de trei ani. Întors acasă, am fost înrolat numaidecât în armată. După lăsarea la vatră am ajuns la Textila din Arad. La Textila arădeană am avut greutăți și, în urma concedierii, am venit la București să-mi caut un servici.

- Înțeleg. Dar de ce v-ați gândit tocmai la București?

- M-am gândit la București pentru că, fiind timișorean, mi-am dat seama că la Timișoara nu am posibilități de angajare, iar la Arad - din diferite motive - am fost concediat. Motivul principal fusese că n-am fost dispus să lucrez în continuare numai în schimbul de noapte. Lucrasem aproape un an numai noaptea. Ceea ce mi-a afectat sănătatea.

- Asta s-a întâmplat la UTA?

- Da, la UTA și, când n-am mai acceptat, pur și simplu m-au dat afară. De asemenea, acea grevă muncitorească din 1933 a avut loc și la Arad, iar eu - chiar dacă n-am participat la ea direct, și nici nu mi s-a solicitat asta - am discutat totuși cu oamenii. Conducerea a știut că eram în contact cu muncitorii și, în curând, în 1934, am fost concediat. După un timp, în ?35, am venit la București să mă interesez de un servici. Atunci am fost pentru prima oară în București.

- Dar cum ați procedat, ați avut recomandări de la Timișoara, de la cunoștințe?

- Nu, am avut în schimb niște adrese, pe atunci se construiau aici mai multe filaturi, nu-i așa. Construiau filaturi francezii, construiau italienii, dar și constructori autohtoni. În sfârșit, eu am ajuns la o filatură pe care o construiau niște armeni.

- Nu vă amintiți cine erau?

- Cum să nu, cu exactitate. Vă interesează numele?

- Sigur.

- Fabrica se numea Filatura Dunărea. Pe unul dintre armeni îl chema Kazazian, pe celălalt Diarbekirian. Erau familii mari de armeni. Ei și-au adus mașinile din Italia, și tot din Italia o parte dintre meșteri și tehnicieni. Unul dintre conducătorii armeni, acest Kazazian, a venit la Arad și, auzind despre mine, m-a întrebat dacă n-aș vrea să vin la ei, dar în așa fel, încât să iau și câțiva muncitori cu mine. Am acceptat. Totuși, la montaj am lucrat în două echipe separate, echipa italienilor, și eu cu un meșter. Când fabrica urma să fie pusă în funcțiune, s-a spus: ?Tu pornești mașinile acestea, iar italienii pe acelea.? Le-am pornit pe cele montate de noi, și totul a funcționat foarte bine. Îmi cunoșteam destul de bine meseria, meșterul era și el foarte bun, un băiat din Arad, un maghiar, îl chema Kucselata János. Italienii s-au înfuriat, pentru că făcuseră greșeli serioase de calcul, și nu le-a ieșit firul cum trebuia. De aici au început tot felul de intrigi, și am fost chestionat, de ce nu-i salut cu salutul fascist, fiindcă aici e o fabrică italiană, cu capital italian, unde trebuie să se salute cu salutul fascist. Am respins această pretenție, și în scurt timp am fost concediat. Asta s-a întâmplat în ?35. Atunci am rămas un timp șomer, ne-am întors la Timișoara, și ulterior am intrat în legătură cu grupul din Buhuși care construia aici o altă filatură.

- Această filatură din ce sferă de interese făcea parte?

- Era vorba de interese românești. Făcea parte dintr-o sferă de interese românești. Erau printre ei evrei imigranți, evrei autohtoni, adică era vorba de un grup mai mare, care m-a examinat foarte atent, mi-a cercetat activitatea de până atunci și m-a angajat. În fabrica aceea am lucrat din ?36 până în ?45. De fapt, atunci am venit pentru a doua oară la București, în ?36, dar nu pot să spun că aș fi venit propriu-zis în București, ci la fabrică. Fabrica era dincolo de Malaxa? Știți pe unde vine Drumul Cățelu? Spre fabrica de cleiuri, adică spre Pantelimon, unde circulă acum tramvaiul 14. Pe atunci nu circula nimic în direcția aceea, în afara unor mici autobuze roșii. Contractul meu suna așa - caracteristic pentru perioada aceea - că trebuie să mă găsesc pe teritoriul fabricii de luni dimineața, de la ora șase, până duminică dimineața la ora șase.

- Păi, atunci ce ați câștigat în raport cu Aradul, unde ați lucrat numai noaptea?

- Să te găsești pe teritoriul fabricii nu înseamnă același lucru? Pe de altă parte, la Arad eram angajatul unui conducător de filatură hitlerist, fiind subordonat acestuia?

- Lui von Neumann?

- Baronul Neumann nu era conducătorul filaturii? Îl chema Walter Neumann. Iar aici conducătorul tehnic eram eu.

- Înțeleg.

- Așa că raportul de forțe era complet diferit, iar fabrica asta am ridicat-o într-adevăr eu. Adică planurile i-au fost elaborate la Viena, dar mi le-au dat mie să le vizez, eu am tratat cu furnizorii mașinilor, cu cei care au livrat instalațiile - și am fost de față când s-a pus prima cărămidă la temelia fabricii.