?Pe mine, ca minoritate slovaca, m-au pus sa recit poezia Sunt român"

- Ma numesc Jancik Stefan, sunt unicul copil, fiu al parintilor mei, Stefan si Susana, nascuta Juhas. M-am nascut la 9 octombrie 1922. Ce copilarie am avut pâna la vârsta de trei ani nu tin minte. Dar, în ziua de 3 octombrie, mama mea m-a îmbracat frumos, m-a luat de mâna si m-a dus la gradinita. Sincer sa fiu, si nu condamn pe nimeni, nu multi copii au fost atunci la gradinita. Din diferite motive. Ce au fost, au fost copii ai intelectualitatii de atunci, din Nadlac, al unor meseriasi, printre care am fost si eu. Am fost un copil viu, zburdalnic si, asa cum se spune, cazut pe picioarele mele. Acest timp a durat trei ani de zile, pâna la vârsta de sase ani, când a fost sarbatorirea terminarii anului gradinitar. Pe mine, ca minoritate slovaca, m-au pus sa recit poezia ?Sunt român". Daca nu va supar, o recit: ?Sunt român, român voi fi,/ Pâna lumea lume-o fi./ Pentru tara, pentru neam,/ Bucuros dau tot ce am./ Dau si sânge, dau si viata,/ Dau si-avere cu placere/ Caci nimic nu-i mai frumos,/ Mai placut si de folos..." Puncte, puncte, mai departe nu mai tin minte. Si cu aceasta, perioada mea de gradinita s-a terminat, fiindca am fost cam neastâmparat, s-au cam saturat la gradinita cu mine.

Neavând ce face, parintii mei, cu mine, m-au dat la clasa întâia, dar, dar..., dar nu mi s-a înscris anul. Si la scoala am fost tot asa ca la gradinita. Neastâmparat. Un fost domn învatator, Gheorghe Bencík, la sectia slovaca, foarte bun învatator, facut din taran. Tot aceasi situatie o fost dupa primul razboi mondial ca si acuma, dupa al doilea razboi, ca a fost nevoie de cadre. Si s-au facut, din fel si fel de persoane, dascali foarte buni. Si n-a vrut sa ma pedepseasca cu facaletu, cu batu?. Si în clasa a fost un dulap numai cu trei picioare. Din cauza ca al patrulea a putrezit. M-a asezat sus pe dulap si trebuia sa stau foarte cuminte. Fiindca daca ma miscam cumva, se clatina si puteam sa ma rastorn cu dulap cu tot. Si, la un moment dat, saturat, asa, pe acest dulap am strigat: ?Sar!" Si atunci m-a luat domnu? profesor. Si am stat eu vreo zece minute linistit, dar dupa aceea..., no...

Azi asa, mâine asa, a trecut anul, am terminat, a trecut si vacanta si a venit vremea normala pentru a ma înscrie în clasa întaia. Eu eram deja aproape un fel de sef între copii, ca eu am stiut deja materialul din clasa întâia. A trecut clasa întâia, a venit clasa a doua, la domnul învatator Oscar Rohác, tot slovac, unde nu pot sa ma laud ca am învatat nu stiu ce minune. Am terminat clasa a doua, am trecut în clasa a treia, tot la un învatator slovac, a fost ciclu de trei clase, la Samuel Kubica, un învatator mai perseverent. Acesti ultimii doi învatatori, fiind si cantori la parohia evanghelica din Nadlac, când le era saptamâna lor de serviciu în diminetile si duminicile, ne-au obligat sa mergem la biserica, fara comentarii. Foarte bine a fost asa cum a fost. Si dupa aceea au urmat orele normale în clasa. Dupa terminarea acestor trei ani de scoala, cu limba de predare slovaca, am trecut la scoala cu limba româna. Nu mi-a fost tot aia. Aci a început greul. Primul învatator, în clasa a patra, mi-a fost domnul învatator Iulian Faur. Il porecleau Lulus. Treaca, mearga si el s-a ocupat mai bucuros de acei elevi, care au mers mai bine decât noi, care am trecut de la sectia slovaca. Dar am trecut, urmând clasa a cincea. Tot la limba româna m-am dus la domnul învatator alt Faur, mai în vârsta, care, spre nefericirea lui si a noastra tuturor, i-a murit sotia, a ramas vaduv si cam nu prea l-a interesat scoala. A trecut anul, eu cu foarte putine lucruri m-am pricopsit.

Vazând tatal meu..., vazând tatal meu ca pe undeva nu e bine, s-a iscat o domnisoara, care a pregatit copii pentru gimnaziu, dar în mod particular. M-a dat tata si pe mine. Cam pe la 25 ianuarie am dat examenele, pe mine m-au înscris la Sânnicolau Mare, în gimnaziu. Un gimnaziu - eu nu am decât cuvinte de lauda asupra lui, dar acest prim an de particular nu mi-a adus multe foloase, chiar am facut corigenta la limba româna, ce mi-a fost asa, un fel de pedeapsa. Toata vacanta de vara am irosit-o învatând limba româna. Dar, spre binele meu. Tot o domnisoara care, cu un an, doi înaintea mea a terminat acest gimnaziu din Sânnicolau Mare, a fost prima premianta la ?Tinerimea româna" din Bucuresti la limba româna, desi fiind slovaca, ea s-a ocupat de mine toata vara cu limba româna. Dar, într-adevar, mi-a pus bazele necesare pentru tot restul vietii. Si gramatical, si lectura. Ducându-ma toamna la examen, am luat zece în scris, zece în oral. Chiar mi-a reprosat doamna profesoara Rusovan Smaranda, din Valenii de Munte, care m-a întrebat: ?Da? ce-ai facut de n-ai stiut?" ?Pai, dupa cum vedeti, nu din vina mea, din vina doamnei, care s-a ocupat de noi." Fara sa stiu eu, tatal meu, fiind un tata... într-adevar tata, si as reveni putin, i-a dat si bani de cheltuiala, si bani de înscriere, si tot, ca daca termin bine examenele, sa facem turul Timisoara, Arad, Nadlac. Mi-a tradat secretul asta când am fost gata cu examenele. M-am înscris la gimnaziu, ne-am dus apoi la Timisoara, Arad. Ma rog, bucuros si tata, si eu. Asta a fost pe la sfârsitul lui august, începutul lui septembrie, ca la 15 septembrie a început anul scolar.