Strainatatea era de fapt Brasovul, un mic orasel de dincolo de Carpati, din Transilvania, pe atunci Ungaria, aproape de frontiera noastra, la patru ore de Bucuresti pe calea ferata. La vremea aceea, Brasovul era renumit pentru scolile sale. De fapt, el era strainatate nu numai din punct de vedere geografic si politic, dar mai ales moral si spiritual. Dincoace era România, înca semiorientala, dar îmbibata profund de cultura franceza, în timp ce dincolo de munti era Austro-Ungaria, unde de secole domneau spiritul si obiceiurile germane. Pe la 1900, Brasovul era un oras mic si cochet cu 25.000-30.000 locuitori, construit la poalele unui munte împadurit într-o vale dreapta, înconjurata de coline înverzite pe care se aflau vechi turnuri fortificate.

Tata m-a înscris la liceul românesc, dar m-a plasat în gazda la o familie de sasi, asa cum dorea mama mea vitrega. In Capitala, pe noi, elevii, ne preocupau sportul, teatrul, cursele, jocurile si, din pacate, politica, în timp ce la Brasov colegii mei erau pasionati de literatura, filosofie, muzica si foloseau un cod al onoarei foarte rigid. La Bucuresti se admirau smecherii, la Brasov ei erau detestati. In gazda, viata noastra se desfasura într-o disciplina nemteasca, în care fiecare ora a zilei era folosita dupa un program amanuntit ca la o cazarma. Eram doi copii care locuiam într-o camera cu mobila veche stil Maria Teresa, varianta austriaca a stilului Louis XV, cu gravuri colorate din epoca romantica germana, un divan cu dungi verzi si galbene si o enorma teracota vieneza cu faianta alba, lucioasa. Mesele în comun cu familia erau excelente, iar zilele se scurgeau într-o monotonie putin plictisitoare. Ca si la scoala, si acasa ni se repeta continuu ca lucrul cel mai important în viata este sa ne facem datoria, sa fim loiali, sa avem tinuta si sa devenim nu numai oameni cultivati, dar si cu simtul onoarei, o aparenta aleasa si cu maniere.

Ungurii si românii îi imitau pe sasi, însa nu-i iubeau, pentru ca diferentele de nationalitate erau foarte marcante si strict mentinute. Ceea ce ma soca pe mine la nemti era lipsa lor de spirit critic, lentoarea si pretentia lor de superioritate, iar la colegii mei sasi brutalitatea lor. Cu ungurii, în schimb, nu aveam nici un contact.

In general, profesorii indicau elevilor lectiile pe care trebuia sa le învete, dupa care le vorbeau îndelung, ca la universitate, despre subiectele destinate sa le stârneasca curiozitatea si sa le dezvolte imaginatia. De exemplu, la istorie nu-i obligau sa stie toate bataliile, toate tratatele, toate datele, ci mai degraba sa deprinda starea de civilizatie, de mentalitate si situatia social-economica a popoarelor si a epocilor. In acest fel am devenit pasionati de Antichitate, am înteles frumusetea civilizatiei grecesti, tragedia si decaderea imperiilor roman si bizantin, înalta spiritualitate a Evului Mediu, sensul profund al razboaielor religioase, partea nobila si generoasa a Revolutiei franceze, evolutia statelor moderne. De asemenea, la lectiile de greaca si latina nu ne faceau sa pierdem timpul cu inutilele analize gramaticale, ci cautau sa ne faca sensibili la stilul concis si la gândirea latina, dar si la nuantele si subtilitatile limbii grecesti. Si la limbile moderne nu eram obligati sa învatam tirade pe dinafara, ci ne cultivau gustul pentru autorii seriosi, iar lectiile noastre deveneau ore întregi de discutii si de emulatie intelectuala. Ne placea scoala, pentru ca ea nu era un loc de coercitie, ci un mijloc de a frecventa oameni mai instruiti, amabili si întelegatori. De fapt, nu încercau sa modeleze în noi niste genii, ci oameni simpli, capabili sa studieze si sa-si pastreze gustul si interesul pentru problemele intelectuale.

In liceu eram români cumplit de nationalisti si idealul nostru era de a vedea Transilvania din nou reunita cu România. Nimeni nu-si poate imagina cât de mult ne pasiona acest lucru. Ma simteam teribil de român si România libera de dincolo de Carpati, acolo unde ma nascusem, ne parea tuturor o tara unde totul era perfect si ne parea ca nimic nu era mai frumos si mai nobil în lume decât împlinirea acestui ideal national. Am vazut acest ideal înfaptuindu-se. Ca si în alte parti însa, republica este mai frumoasa sub imperiu.