Cu sprijinul generos al domnului inginer Luis Vega, dr. in informatica, al doamnei dr. Cornelia Dragodan si al d-lui ing. Ion Mugioiu, romani stabiliti de decenii in Franta si Germania, am pornit la realizarea documentarii si la imprimarea pe pelicula a catorva dintre obiectivele memoriale care vorbesc despre prezenta romaneasca in provinciile Alsacia si Lorena, spatiu geografic supranumit ?cetatea de aparare a Frantei? datorita razboaielor care s-au derulat aici in 1870-1871, 1914-1918, 1939-1945, areal care este astazi centrul politic al Uniunii Europene. In aceste provincii, invadate in timpul primului r?zboi mondial de trupele germane, au trait zeci de mii de prizonieri romani, o parte dintre ei s-au inrolat voluntar si au luptat alaturi de francezi, englezi, americani si italieni cazand cu vitejie in lupta, mai multe mii decedând în lag?re din cauza tratamentului si eforturilor la care au fost supusi. Dupa razboi, mormintele lor au fost grupate de statul francez in mai multe cimitire militare romanesti.
Ce stiu romanii despre aceasta pagin? a istoriei nationale?
Stiu prea putin, daca nu chiar deloc.
Motivele sunt numeroase. Lipsa de interes pentru cercetarea temei, refuzul statelor pe al caror teritoriu au functionat lagare de prizonieri de a furniza informatiile solicitate, uitarea extins? dup? ?89 la nivel întregii t?ri cultul eroilor disp?rând complet din mentalul românului, dezinteresul autorit?tilor fat? de obligatia de a îngriji cimitirele de onaore, monumentele, pl?cile comemorative închinate celor c?zuti la datorie, transformarea cultului eroilor în exercitii de imagine ale politicienilor postdecembristi, fiecare în parte si toate la un loc au înlocuit spiritul ancestral al pioseniei si recunostintei cu uitarea, indiferenta si contestarea propriei istorii.
În urma unei cercet?rii care este departe de a fi finalizat?, Oficiul National Pentru Cultul Eroilor apreciaz? c? dincolo de frontierele României se afl? 1450 locuri de înhumare cuprinzând mormintele a peste 96000 de soldati români care au c?zut la datorie. Sunt p?rintii si str?bunii care s-au jertfit pentru tar? convinsi fiind, cum scria unul dintre ei familiei, c?: ?Moartea pentru tar? este o mare cinste fiindc? pecetluim imn în veci României cu moartea noastr??.
Dupa primul razboi mondial guvernele Romaniei au marcat prezenta romaneasca pe teritoriul Frantei prin ridicare a unor monumente comemorative, veritabile opere de arta create de sculptorii Oscar Han, Milita Petrascu, placi memoriale si actiuni omagiale, slujbe comemorative onorate de prezenta suveranilor si a unor inalti demnitari si personalitati reprezentative ale vietii politice, militare si stiintifice, manifestari care au fost dedicate jertfelor pe care poporul roman le-a dat in lupta pentru independenta si unitate nationala in anii 1916-1918.
Dupa 1945, cu deosebire dupa decembrie 1989, actiunile consacrate cinstirii memoriei prizonierilor romani inmormantati pe pamant francez au fost sporadice si au fost mediatizate in tara pe spatii mai mici decat cele care se acorda unor stiri banale, trecând neobservate. În vreme ce Franta, Italia, Germania, Rusia, Ungaria, S.U.A. si alte t?ri care înteleg s? trecutul este cel care creaz? identitatea national? au luat m?suri ca osemintele tuturor ostasilor c?zuti peste hotare s? fie strânse si reînhumate în cimitire speciale, si-au recuperat cultural eroii din cele dou? r?zboaie mondiale prin pelerinaje de mas?, românii nu-si aduc aminte de ostasii îngropati în glii str?ine decât prin momente festive, formale, politizate, iar locurile de veci, uitate si p?r?site, zac n?p?dite de b?l?rii. Acuzatia f?cut? de pres?, televiziune, radiou, organizatii neguvernamentale, presonalit?ti ale vietii stiintifice si culturale c? România si-a uitat complet martirii ar trebui s? pun? pe gânduri autorit?tile, scoala, biserica, pe toti pentru a g?si mijloacele si modalit?tile prin care am putea s? ne recuper?m cultural patrimoniul istoric pe care îl reprezint? zecile de mii de morminte ale soldatilor români morti peste frontiere în cele dou? r?zboaie mondiale.
Voi trata doar aspecte legate de prizonierii români care au decedat în timpul primului r?zboi mondial si sunt înmormântati pe p?mânt francez. Caracterul special al temei, prizonierii de r?zboi, impune o serie de precizari in legatura cu acest segment mai putin cunoscut ale istoriei conflagratiilor mondiale. Necunoscut? nu pentru ca ar fi o tema minora, numarul total al prizonierilor din primul razboi fiind estimat la 6.600.000: 500.000 francezi, 160.000 britanici si 95.000 germani, numai in Franta, ci pentru c? istoriografia românesc? a situat-o totdeauna în plan secundar.
Referitor la numarul prizonierilor români din primul razboi mondial, cifrele variaza functie de sursele documentare. Dupa statisticile franceze, Romania înregistra, la 1 februarie 1918, 80.000 de prizonieri, in timp ce lucrarea ?Romania sub ocupatie dusmana?, semnata de N. Jac Constantinescu, da, numai pentru teritoriul ocupat de inamic, Oltenia, Muntenia si Dobrogea, intre iunie - decembrie 1917, cifra de 48.719 prizonieri. Nu ne îndoim c? numarul prizonierilor este mult mai mare, din moment ce lucrarea ?Cimitirul prizonierilor romani?, tiparita in 1919, avanseaza cifra de 70.000 numai pentru militarii romani care au decedat in lagarele din Germania.
Prizonierilor din lagarele din Germania li se adauga cei inchisi in 7 lagare principale si 33 secundare in Oltenia, Muntenia si Dobrogea, miile de ofiteri, ostasi si civili deportati in Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, Dalmatia, Belgia, supusi unui regim incredibil de decimare prin tortura, infometare si exterminare fizica.