Mărturii
În dreapta puteți selecta categoria care vă intersează. Când căutați un nume specific, folosiți funcția de căutare.
DIN SECȚIUNEA "EVOCARE (ORAȘE)"
Evocari: De la targul de vechituri la Institutul de istorie literara
G. Calinescu om cu noroc si patron de curte. Rolul nedorit de exeget al lui A. Toma. Comori ingropate in ziduri si un milionar facut din presa. Coincidente.
Citește mai multEvocari: De la targul de vechituri la Institutul de istorie literara
A fost in vara anului 1944, cand eram disperat la Campulung- Muscel, cu alti angajati ai Ministerului Propagandei. Intr-o duminica, prietenul meu Ion Visoianu, campulungean de bastina, ma invitase la o vie a lui din localitatea Valeni. Spun acest lucru pentru ca atunci si acolo am cunoscut pe o distinsa doamna in varsta, mama poetului si diplomatului Stefan Nenitescu. Era vecina de vie a prietenului meu, iar fiul ei ramasese in apus pe tot timpul razboiului. Strabatand atunci acel spatiu, intre orasul lui Negru Voda si Pitesti, cineva ne-a aratat locul funest unde nu demult se petrecuse un fapt inspaimantator, despre care au scris si ziarele. Era pe un drum de tara, pornit de la sosea, la imbunatatirea caruia o echipa muncise o saptamana intreaga, apoi suspendand lucrul pentru ziua de duminica, legase de-a latul carosabilului o sarma intre doi stempti, pentru a proteja santierul. Acea sarma decapitase doua vieti, din masina deschisa ce intrase in viteza pe locul oprit, pentru ca omul de la volan nu vazuse sarma care bara drumul. Cele doua victime au fost un cuplu de tineri, casatoriti chiar in acea zi, care dupa masa de nunta, in timp ce invitatii petreceau mai departe, plecase sa-si inaugureze prima noapte de dupa eveniment la o vie sau la un conac din pitoreasca regiune subcarpatica. Povestitorul sinistrei intamplari nu uitase sa ne spuna ca perechea marcata de un asemenea destin fusese mai mult decat una ideala, frumusetea fizica a celor doi, starea sociala a lor si a familiilor din care proveneau, toate concurau in a le incorona tragedia cu o aura de legenda. Nu as putea jura, ca in comentarea de atunci a acelui fapt de groaza, n-am auzit pomenita si sintagma pastrata din vechime in memoria comuna, care vorbeste de pedepsirea copiilor pentru pacatele parintilor... Nu-mi mai amintesc daca mirele era un titrat al stiintelor juridice sau un valoros tanar arhitect, nici daca si-a aflat sfarsitul in acel accident, sau a fost salvat cu o invaliditate nerecuperabila, dar nefericita mireasa a murit pe loc si despre marea ei frumusete s-a tot vorbit, fiindu-i cainati si parintii, care aveau in ea unica odrasla. Rostit, numele lor, Stefanescu, a trezit omonimul din cutele memoriei si legata de el calitatea de administrator al ziarului mai inainte pomenit. Un parinte fara noroc era, prin urmare, cel care dadea adapost Institutului de istorie si teorie literara al lui G. Calinescu. Ctitoria marelui critic si-a inceput de indata activitatea si patronul ei nu mai putea prididi cu multele ocupatii care-l solicitau: Academia, ziarul "Actiunea" pe care-l conducea, pregatirea centenarului Eminescu, colaborarea la revista "Contemporanul", toate pe langa catedra de la Universitate al carei titular inca mai era. Dar, cu un plan subtire, a fost convis sa renunte la catedra, de unde puteau fi usor lansate ziceri si aluzii neconvenabile mai marilor partidului. Ziarul "Actiunea" si-a incetat apoi aparitia dar au intrat in actualitate cele doua noi romane Bietul Ioanide si Scrinul Negru, care urmau cartii de calatorie in U.R.S.S. Bunul gust pentru covoare si tablouri nu l-a inselat decat o singura data si intr-o atmosfera incalzita de prezenta lor, marele om lucra si isi primea la domiciliu colaboratorii si cunoscutii, vorbindu-le foarte liber. El isi facuse chiar o curte, dupa modelul capetelor incoronate, si, in ajunul Craciunului organiza un spectacol la el acasa, cu Cei trei Crai de la rasarit si cu Irod, pe un text fabricat ad-hoc, interpretii fiind angajati ai institutului, cercetatori si doctori, invitati in final la o masa copioasa cu vinuri alese. Patronul se simtea in rolul lui Ludovic al XIV-lea sau in cel al marelui Frederic, prietenul lui Voltaire. In acei ani de elan si rasfat au fost si vreo doua idile, cu o eroina din cercetare si cu alta din lumea aristocrata, ambele achiesate si protejate de inteleapta doamna Vera. Invidios pe mobilitatea de goanga polisportiva a lui I.D. Suchianu, pe care-l detesta din aceasta cauza, luminatul patron de curte a vrut sa faca o demonstratie de inot marin, de fata fiind si una din acele june favorite. Faptul s-a petrecut intr-o zi de vara in fata vilei pe care Academia o stapanea pe un tarm al Eforiei-Sud si finalul a oferit spectatorilor o penibila si grotesca scena de salvare de la inec, cu aplicarea unor figuri de gimnastica brutala si expurgari de apa, ca bietul trup al savantului sa-si poata veni in fire. Nu la mult timp dupa acest accident s-a produs boala si prematurul sfarsit. Este stiut ca el angajase la Institut specialisti cu origini din pricina carora nimeni nu se incumeta sa le dea de lucru in acel timp si sub umbrela acestei initiative s-au adapostit, dupa ani de somaj sau de puscarie, oameni ca Serban Cioculescu si Vladimir Streinu. Trecusera mai mult de cincisprezece ani de la moartea ctitorului de institut si atentia impuscatului se fixase pe Calea Mosilor, portiunea dintre Bulevardul Carol si Obor, care trebuia rasa si rezidita. Actiunea a inceput pe loc, cu daramarile masive, si biserica Olari, care prin noul plan de largire a arterei ar fi iesit in fata, a fost translata in spatele blocurilor, ca sa nu se mai vada. Sub tarnacop au cazut atunci destule case fara cusur, multe din ele ilustrand momente din varsta orasului. Imi amintesc ca prin anii saizeci, facand o plimbare cu Ion Vinea pe Calea Mosilor, ajunsesem prin dreptul restaurantului Odobesti, cand poetul mi-a spus:
- Vino sa-ti arat una din cele mai frumoase case ale Bucurestilor. Am traversat si, pe o intrare umbrita cu tufe de liliac si de iasomie, am intrat in spatele sirului de cladiri de la strada. Acolo, la o distanta apreciabila, se afla, parca uitata de lume, o cocheta cladire cu etaj, avand pe fatada o usa mare in centru jos si patru balcoane plasate simetric ca si ferestrele. Albul de var al zidului vechi facea un efect pe tabla de iarba si buruienis a ograzii din fata. Casa era intr-adevar o frumusete, evocand un Bucuresti din lumea Crailor de Curtea- Veche. Aceasta artera, care purtase numele de Podul Targului de afara, va mai fi avut si alte asemenea zidiri, dar acum buldozerele anilor '82 si '83 n-au mai crutat nimic din ce a fost. Se lucra zi si noapte fara incetare si s-a auzit ca din peretii unei cocioabe demolatorii au recoltat o comoara adevarata, monezi vechi de aur si podoabe scumpe. Neintelegerile legate de impartirea acestora au dus la deconspirarea faptului cu un dosar penal dar si la un sporit control politienesc al santierului. Institutul infiintat de Calinescu a avut norocul sa supravietuiasca, nu prin harul celor care i-au urmat la conducere, ci prin evidenta rostului sau, aplicat cercetarii si efortului de a aduna o pretioasa banca de date. Dar iata ca sediul lui din Bulevardul Republicii (fost Carol) intra acum sub incidenta planurilor care largeau Calea Mosilor si toate interventiile facute sus n-au folosit la nimic. Buldozerele au inceput sa muste din zidurile citove ale solidei case, in timp ce salahorii inca mai carau la camion mobila, carti si dosare.
Iar demolarea unui perete, in dreptul caruia zacuse zeci de ani o biblioteca, a scos la lumina un adevarat tezaur in majoritate monede de aur, de la cele grecesti si romane pana la dublonii medievali si la cocoseii scosi de Banca Nationala dupa 1944. O cantitate de bijuterii, cat sa umpli doua tilindre, mi s-a spus, le tineau de urat capetelor incoronate gravate pe multimea de "galbeni venetici" cum le zicea Eminescu, prin gura lui Dabija Voda, acestor nobile monede. Este de la sine inteles, ca respectiva comoara il cauta postum pe inegalabilul ctitor al Institutului, pe G. Calinescu. Era norocul lui!
- STUMBLEUPON
Despre acest articol
Autor: Vlaicu Barna
Editura: România Literar?, nr. 28 din 15 iulie
Anul publicării: 1998
Categorii: Evocare (orașe)
Cărți. Ultimele apariții
Blog-uri: articolul săptămânii
Orlando Figes: „REVOLUŢIA RUSĂ 1891-1924. TRAGEDIA UNUI POPOR”
Constantin Vasilescu
constantinvasilescu.wordpress.com
Colectibile
Împărtășește-ți experiența
Cei care doresc să își publice memoriile sau să își împărtașească experiența o pot face trimțându-ne memoriile în formă electronică la editor@memoria.ro sau folosind mesajele, cu condiția de a respecta regulile adoptate de editorii sit-ului.
De asemenea, puteți folosi adresele de mai sus pentru a ne semnala articole/site-uri web din domeniul istoriei orale pe care ați dori să le includem in site-ul memoria.ro, evident odată obținut acordul autorilor/publiciștilor originali.