Mărturii
În dreapta puteți selecta categoria care vă intersează. Când căutați un nume specific, folosiți funcția de căutare.
DIN SECȚIUNEA "EVOCARE (ORAȘE)"
Evocari: Bucurestiul pitoresc
Dintre foarte putinele distractii pe care ni le ingaduiam ca studenti, in primii ani de dupa razboi, erau, fireste, balurile de pe la marile camine studentesti (ca acelea de pe Barbu Delavrancea al politehnicienilor si mai ales cele de la vestitul camin Matei Voevod), precum si rarele escapade serale pe la cite-o gradinita de vara, unde nu ne putea...
Citește mai multEvocari : Braseria Corso
- Voi nu stiti, dar Nae Ionescu o stie, ca presa fara ovrei nu se poate face. Cine a zis-o intai a spus vorba mare si asa este!
Istoria literara retinuse o intamplare cu Ion Calugaru mai demult, pe la inceputul carierei lui de redactor la Cuvantul. Aparuse atunci cunoscuta carte a lui Al.O. Teodoreanu: Hronicul mascariciului Valatuc, si fusese foarte bine primita de critici si de recenzenti. O singura referinta negativa despre carte, aparuta in Cuvantul, purta semnatura lui Ion Calugaru. Desi baiat civilizat si natura pasnica, spiritualul autor moldovean a inghitit greu observatiile si rezervele din marele cotidian. Redactia ziarului era in pasajul Imobiliara, vis-a-vis de Telefoane, la etajul intai. Intr-una din zile autorul Hronicului a suit treptele care duceau la sediul ziarului, a batut la o usa si a intrat. Odaia in care a pasit avea mai multe birouri, dar numai la unul din ele parea a fi cineva si adresandu-i-se acelei umbre de om, vizitatorul a intrebat:
- Va rog, unde-l pot gasi pe domnul Ion Calugaru? De la respectivul birou s-a ridicat atunci faptura putina a celui care-l ocupa, raspunzand prompt cu o voce mica si ea:
- Eu sunt!
Pastorel - asa-i spuneau intimii autorului care scrisese hronicul lui Valatuc - s-a apropiat de ipochimen si i-a sters doua palme prudente peste obraz. A coborat apoi si s-a intors la bodega Tripcovici de unde plecase, rezumandu-le prietenilor nefericita sa aventura in doua versuri:
Calugarul din vechiul schit
A fost magar si l-am plesnit.
De la aceasta penibila scena, trecusera cativa ani buni. Acum autorul Cailor lui Cibicioc era scriitor lansat si avea in librarii o carte proaspat aparuta care se chema Don Juan Cocosatul, roman masiv de moravuri care s-a bucurat de mult succes. Aflasem ceva mai tarziu ca subiectul acestui roman, sau mai precis tema lui, ii fusese oferita autorului de Zaharia Stancu, tot la suetele de la braseria Corso. Modelul luat din viata al romanului fusese un mosier din Teleorman, cap inteligent pe o statura mica impovarata de cocoasa, si a carui viata Stancu o cunoscuse bine din tinerete. Acesta avea faima de mare cuceritor in lumea avuta careia ii apartinea si era chiar insurat cu o bruneta frumoasa, care in afara de frumusete ii adusese si zestre...
Uneori la Masa ardelenilor poposea intempestiv tandemul Tutea- Cioran si atunci rasul homeric al celui dintai se auzea in tot localul. Aron Cotrus radia de bucurie ascultand discutiile care se purtau intre acestia doi, de obicei pe teme spinoase, si langa el parca vad si acum figura sfioasa si speriata a unui pictor miniaturist, Diodor Dure, banatean de origine, care se oplosise la aceasta masa. Si actorul Ion Iancovescu trecea pe la divanurile noastre si ceva mai rar colegul sau Bulfinschi, numit Bulfu, care cu ani inainte facuse o creatie in rolul lui Falstaff din Nevestele vesele.
Prin preajma artistilor si scriitorilor de la Corso putea fi vazut uneori un tanar intotdeauna elegant imbracat, etalandu-si cravatele pure soie de la vestitul magazin Brummell. Despre acesta se spunea ca e partenerul de alcov al unui diplomat cu nume, din cele mai bune familii ale Bucurestilor. Asta o aflase Victor Eftimiu care circula pe la receptii si prin casele boieresti si tot el a compus si ne-a citit un catren in care-l vestejea pe individ. Catrenul incepea astfel, interogand:
Tu, spilcuitule tapet,
Dispretuit de coconet
Ce cati printre vulturi si ulii?
Dupa aceste trei versuri urma al patrulea, in care cel intrebat raspundea, dar intr-un limbaj atat de buruienos ca nu poate fi reprodus si astfel acest vers ramane pierdut pentru cronica timpului. Tot pierduta a ramas, din aceleasi cauze, diatriba in cinci versuri pe care Cincinat Pavelescu i-o facuse lui Claymoor, cronicarul monden al ziarului bucurestean de limba franceza L?Independance Roumaine, pe la inceputul veacului. Acel Claymoor era pseudonimul lui Misu Vacarescu, din istorica familie de poeti si ctitori de asezaminte iar rubrica lui din citatul ziar se intitula Carnet High-Life. Si acest Vacarescu ar fi avut aceleasi gusturi speciale ce i se imputau lui Socrate si din cauza carora atenienii nu-si lasau odraslele in apropierea filozofului. (Daca marele intelept al Antichitatii ar fi avut sansa sa traiasca in timpul nostru, Uniunea Europeana l-ar fi aparat desigur, scotandu-l basma curata, fara proces si fara paharul de cucuta). Dar apropo de boierii Vacaresti si de faima numelui lor, ei sunt legati de toate varstele istoriei Bucurestilor. O manastire zidita de ei cu mai mult de doua sute de ani in urma, la marginea orasului, fusese transformata cu timpul in inchisoare si dupa primul razboi mondial doi mari scriitori, Ion Slavici si Tudor Arghezi, fusesera inchisi acolo pentru vina de a fi colaborat cu ocupantul neamt. Tot acolo si pentru aceeasi vina il avusesera cu ei pe ziaristul si scriitorul Dem. Theodorescu, zis Sacalul. Acesta, cu chipul lui turtit si emaciat, marcat de o cautatura rece, mai putea fi vazut la mesele de la Corso unde venea sprijinit intr- un baston, aruncandu-si picioarele spasmodic la fiecare pas, in dreapta si in stanga, ca toti bolnavii de tabes. Era acum redactor la Cuvantul si de asemenea redactor la jurnalul vorbit Radio, condei ascutit si astucios de altfel, dar un caracter pestrit si imprevizibil, dat exemplu de om rau.
Nu credeam ca voi apuca sfarsitul acelei ctitorii a Vacarestilor transformata din altar de inchinare in loc de ispasire a osandelor. Dar cu doi ani inainte de sfarsitul sub gloante al maleficului cuplu de demolatori, am fost martorul trist al unui tablou de neuitat. La parterul Bibliotecii Academiei Romane, in salita unde se fac de obicei expozitiile de comemorare, am vazut zacand pe jos, abia descarcate din camion, o seama de bucati de zid, fragmente de catapeteasma si alte obiecte ce fusesera incastrate in pereti, aduse toate de la echipele care lucrau la daramarea secularei manastiri. Un critic de arta prieten, aflat acolo in serviciu comandat, insotind aceste detritusuri, m-a privit cu inteles schitand un gest de neputinta. Am inteles usor ce era in sufletul lui...
In lista de nume proprii a unor opere de fictiune pot fi descoperite de multe ori persoane din lumea si viata reala, pe care autorul le-a trucat sau le-a incifrat anume, lasandu-ne totusi sansa unei decodari. Exemplul cel mai tipic mi se pare a fi intregul dramatis personae al operei lui Proust, recunoscut in lumea buna a societatii franceze de la inceputul veacului. Numele Vacarestilor mi se pare de asemenea a putea fi identificat in paginile Crailor de Curtea-Veche a lui Mateiu Caragiale, in asa-numitii boieri Arnoteni si "adevarati Arnoteni", urmasii decazuti ai unei stirpe boieresti in casa carora functiona un tripou si loc de petreceri deocheate.
- STUMBLEUPON
Despre acest articol
Autor: Vlaicu Barna
Editura: România Literar?, nr. 30, 30 iulie
Anul publicării: 1997
Categorii: Evocare (orașe)
Cărți. Ultimele apariții
Blog-uri: articolul săptămânii
Orlando Figes: „REVOLUŢIA RUSĂ 1891-1924. TRAGEDIA UNUI POPOR”
Constantin Vasilescu
constantinvasilescu.wordpress.com
Colectibile
Împărtășește-ți experiența
Cei care doresc să își publice memoriile sau să își împărtașească experiența o pot face trimțându-ne memoriile în formă electronică la editor@memoria.ro sau folosind mesajele, cu condiția de a respecta regulile adoptate de editorii sit-ului.
De asemenea, puteți folosi adresele de mai sus pentru a ne semnala articole/site-uri web din domeniul istoriei orale pe care ați dori să le includem in site-ul memoria.ro, evident odată obținut acordul autorilor/publiciștilor originali.