Ca noi, dupa ce am facut acolo casa, ne-am mutat, totusi, in casa bunicului, aicea, ca bunicul a murit si ne-am mutat in casa lui. Si acolo a ramas bunica, dupa mama, ca sa aiba grija de casa. Si, de frica rusilor, noi am venit aicea. Nu mai era nimic aici, bunicul a murit, copiii au imprastiat totul, dar a ramas casa. Si am ramas aici, nu ne-am mai intors acolo. Pe urma au venit rusii si au inchis granita si am ramas aici. Toate rudele mamei au plecat in Polonia. N-a mai ramas nimeni. Le-a pus rusii la dispozitie vagoane si puteau sa-si ia tot, si animale, si tot.

- Ca n-ati plecat la scoala nu va pare rau?

- Nu, nu-mi pare rau. Poate pentru ca eram si mica. Aveam aici o scoala inceputa, acolo nu stiam ce ma asteapta. Atunci nu stiam eu multe. Important era ca stateam langa mama. Unde era mama, acolo era raiul nostru. Problema materiala nu s-a pus niciodata la noi. Am trait simplu, cu cat aveam eram multumiti si am avut o copilarie, desi lipsita de lucruri extravagante sau luxuri, sau..., n-am avut de-astea, dar, in schimb, eram foarte fericiti. Probabil nu stiam ca trebuie masina, ca trebuie bijuterii, ca trebuie... Mama m-a crescut simplu si, probabil, asta este si fericirea adevarata: n-ai pretentii la lucruri care nu poti face sau nu-ti sunt chiar asa necesare.