În noua secțiune ”Patrimoniu arhitectural” din versiunea a treia a sitului Memoria.ro includem începând din februarie 2013 și o rubrică despre monumente și plăci comemorative. Vom da cuvântul aici istoricilor de artă și altor specialiști, dar, în așteptarea articolelor lor, vă prezentăm ca introducere situl Cimitirului Bellu din București.
 
Potrivit directorului Administrației Cimitirelor, Bogdan Tănase, Bellu conține ”20% din monumentele istorice din București” (citat de Știrile ProTV si Hotnews). Din anul 2010, cimitirul face parte din Asociația Cimitirelor Semnificative din Europa, iar în luna mai 2011 a fost inclus pe harta culturală a Europei, devenind parte a unui proiect multinațional al Uniunii Europene, derulat cu fonduri comunitare. În demersul de promovare a cimitirului sunt atrași ca voluntari și studenți de la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu".
 
Pe prima pagina a sitului Internet creat în 2010, o linie a timpului marchează ca început anul 1850. Preluăm aici fragmente din cartea lui Paul Filip , "Panteonul Naţional", Editura Afir, Bucureşti, 2001, citată și pe situl Cimitirului:
 
”Până la jumătatea sec. XIX, bucureştenii îşi îngropau morţii în jurul bisericilor, existând însă şi 7-8 cimitire în afara oraşului, pentru populaţie şi pentru săraci.



Cum Bucureştiul a ţinut întotdeauna pasul cu noul, legiuitorii de atunci hotărăsc desfiinţarea vechilor cimitire de pe lângă bisericile centrale şi hotărăsc “Legiuirea pentru înmormântări afară din oraş” care apare în 1831. Abia în 1850 o comisie a Sfatului Orăşenesc discută concret crearea altor cimitire în afara oraşului, unul dintre ele fiind de pe uliţa Şerban-Vodă, unde era o mare grădină a baronului Barbu Bellu (1825-1900), ministru al Cultelor şi Justiţiei, învecinată cu o moşie a Mănăstirii Văcăreşti, ce avea acolo trei mori de vânt. Acest teren este donat de baronul Bellu, Sfatului Orăşenesc, călugării de la Văcăreşti urmându-i exemplul.



La 26 noiembrie 1852, Sfatul Orăşenesc hotărăşte începerea lucrărilor pentru amenajarea cimitirului, iar în ianuarie 1853, arhitectul Alexandru Orescu întocmeşte planurile pentru construcţia unei capele pe locul vechii biserici a lui Bellu cel Bătrân (1799-1853), cel care fusese căsătorit cu Irina, fata marelui Ban Văcărescu şi strănepoata lui Ienache Văcărescu, cel omorât de turci împreună cu domnul Constantin Brâncoveanu.



Pictorul Lecca zugrăveşte interiorul capelei, care a fost înzestrată cu obiecte de cult şi cele de trebuinţă. În toamna lui 1855 au început lucrările de amenajare a terenului, lucrări terminate în septembrie 1858, când cimitirul începe să funcţioneze legal. În 1859 guvernul trece hotărât la aplicarea legii, prin mutarea cimitirelor din oraş şi din jurul bisericilor afară din oraş, comunicând parohiilor “porunca” de interzicere a înmormântărilor în Capitală.



C.A. Rosetti (1816-1885), iniţiatorul organizării Cimitirului Bellu şi cel ce pusese mult suflet în această lucrare importantă pentru Capitală, este şi primul concesionar consemnat în Arhiva Cimitirelor, care în noiembrie 1859 cumpără un loc pentru înmormântarea fiicei sale, Elena (…)

În Monitorul Ţării Româneşti, din aprilie 1860, se anunţă amenajarea şi altor cimitire în afara barierelor, pentru comunităţile israelite, catolice, evanghelice, protestante, calvine, armene, musulmane, un cimitir pentru deţinuţi, şi unul al săracilor. (…) Cimitirul Bellu de la 17 ha câte avea în 1859, la 20 ha în 1960, are în prezent cca 28 ha.”

Arta funerară inclusă pe Lista monumentelor istorice este prezentată pe pagina http://www.bellu.ro/monumente.html . Nu știm dacă s-a procedat la o inventariere și documentare a monumentelor importante din cimitir în vederea creerii unei arhive digitale. Nu am găsit o asemenea arhivă pe situl www.cimec.ro (E-Patrimoniu). Fără îndoială că protecția și restaurarea monumentelor fizice are prioritate, dar ca instrument de cercetare și educativ, o baza de date accesibilă publicului, care să conțină principalele monumente și nume de personalități din Bellu ni se pare de mare necesitate.