[1] Ctitorie ortodoxă românească, inaugurată în 1853 ca sediu al emigraţiei paşoptiste (vezi Anexa 7). Pentru alte detalii, vezi şi Veniamin Pocitan Ploeşteanu, Biserica ortodoxă română din Paris cu o introducere asupra relaţiunilor franco-române, Bucureşti, 1941; N.A. Gheorghiu, La Fundation de l’Eglise ortodoxe roumaine de Paris, Paris, 1953; Jean Miloe, La Riposte aux attaques du Gouvernement Roumain contre l’Eglise Roumaine de Paris, Paris, 1976; Dinu Sikitiu-Cartior, Altare româneşti la Paris, Bucureşti, 1994; Jean-Paul Besse, L'Eglise orthodoxe roumaine de Paris, Paris, 1994; Mircea Păcurariu, Geschichte der Rumänsch-Orthodoxen Kirche, Oikonomia 33, Erlangen, 1994, p. 587-590; Idem, Diaspora românească în trecut şi astăzi, în „Deisis”, nr. 1, p. 29-34; Mircea Basarab, Istoricul Parohiei Ortodoxe Române Naşterea Domnului München, Oradea, 1997; Ovidiu Bozgan, Biserica Ortodoxă Română din Paris în primii ani postbelici, în Studii de Istoria Bisericii, Editura Universităţii din Bucureşti, 2000, p. 43-66; Ioan Barbu, Franţa Ortodoxă, Editura Antim Ivireanu, Râmnicu Vâlcea, Editura Langues et Culturea Europeennes, Paris, 2001; Dumitru Stavarache, Mitropolitul Visarion Puiu. Documente din pribegie, vol. I, Paşcani, Editura Moldopress, 2002; Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc. 1945-1989, [Bucureşti], Editura Compania, 2003, p. 93-97; Gh. Vasilescu, „Episcopia Ortodoxă Română pentru Europa Centrală. Scurt istoric”, manuscris. 

[2] Într-o primă formă, lista acestora a apărut în ,,Dosarele istoriei”, an VII, nr. 4 (68), 2002, p. 39-40. O republicăm, cu completările ulterioare: „Acţiunea românească”, New York, 1971-1975, 1977-1979, 1981-1983; „Adevărul”, Detroit, Michigan, 1978-1980; „Amicale des Francaise Originaires de Roumanie – Infos”, Strasbourg, 1992-1995, 1998; „America”, Cleveland, 1962-1963, 1968, 1970, 1975-1976, 1978-1984; „Azi spre mâine”, Freiburg, 1981-1983; „B.I.R.E.” (Buletinul de Informaţii al Românilor din Exil), Paris, 1970-1978, 1990; „Boian News Service”, New York, 1972-1976, 1978-1987; „Buletin de informaţii”, Sydney, 1981-1983; „Buletin Informativ”, Asociaţia Românilor din Germania de Sud, Freiburg, 1958; „Buletin Informativ al Asociaţiei Ligii Românilor Liberi – Sectorul European”, Munchen, 1960-1961; „Buletin Informativ”, Asociaţia Românilor Liberi din Germania”, Munchen, 1963-1967; „Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris”, 1961-1962, ulterior „Biserica Ortodoxă Română din Paris”, 1963, respectiv „Sfinţii Arhangheli”, 1963-1966; „Buletinul Comitetului Naţional Român-American”, Michigan, 1967, 1969-1970, 1972; „Brucke zum Western”, Munchen, 1952–1953; „Carpaţii”, Madrid, 1954-1960, 1962, 1972-1974, 1979-1989; „Catacombes”, Paris, 1971, 1975, 1976, 1978-1992; „Căminul românesc”, Geneva, 1986, 1995; „Comuniunea românească”, Detroit, 1979, 1982; „Credinţa”, Detroit; 1968, 1981-1983; „Curentul”, Munchen, 1978-1983, 1986-1990; „Curierul”, Santa Clara, California, 1984-1985; „Curierul român”, Paris, 1948; „Curier liberal”, Paris, 1990-1991; „Cuvântul în exil”, Munchen, 1962-1967; „Cuvântul românesc”, Canada, 1976-1995; „Cuvântul studenţimii”, Munchen, 1951-1952; „Dacia”, Rio de Janeiro, 1952-1955; „Deşteaptă-te române”, Paris, 1987-1989; „Dialog”, Koln, 1981-1992; „Dreptatea”, New York, 1979, 1981, 1983-1985; „Drum”, Michigan, 1969-1974; „Ecouri româneşti”, Ontario, 1981-1983; „El Rumano”, Caracas, Venezuela, 1961-1963; „Europa şi neamul românesc”, Roma, 1972-1973, 1986,1988; „Exil et liberte”, Paris, 1963, 1965-1966, 1969-1974; „Exilul solidar”, New York, 1975-1978; „Fapta”, Freiburg, 1956-1964; „Fiii Daciei”, New York, 1974-1976, 1978-1987; „Free Romanian Press”, Londra, 1956-1958, 1984-1985, 1985-1991, 1993-1994; „Glasul Patriei”, Berlin, 1955-1960, 1965-1966; „Holocaust Christian–Patriot News”, New York, 1984-1987; „L’Action Roumaine”, Detroit, 1947-1948; „La Nation Roumaine”, Paris, 1948-1952, 1954-1956, 1959, 1961-1966, 1968, 1970-1973; „Le Courrier Roumain”, Paris, 1959, 1961-1969, 1971; „Libertatea”, Madrid, 1951-1958; „Libertatea”, New York, 1982; „Luceafărul românesc”, Montreal, 1992-1994; „Lumea creştină”, New York, 1980; „L’union Roumaine”, Paris, 1948-1949; „Lupta”, Paris, 1983-1999; „Lupta românească”, Paris, 1981-1987; „New York Spectator”, New York, 1984, 1986-1988; „Ogorul”, 1987; „Opinii”, Paris, 1983, 1986; „Orientări pentru legionari”, Bavaria, 1957-1962, 1965-1974; „Osteuropaische Rundschau”, Free Europe, Munchen, 1967, 1969-1971; „Perspective”, Munchen, 1980-1983, 1985-1988; „Present”, Paris, 1988; „Porunca vremii”, New York, 1972, 1974-1976, 1978-1987; „Prodrom”, Freiburg, 1964; „Pro Azione Cattolica Romena”, Roma, 1960-1962; „Rembarre”, Franţa, 1988-1989; „Romanian Digest”, 1993-1994; „Românul”, Washington, 1960-1963; „România”, New York, 1956-1958, 1959-1960, 1962-1971; „România muncitoare”, Paris, 1959; „România viitoare”, Paris, 1951-1953; „Românul Liber”, Londra, 1985-1995; „Săptămâna muncheneză”, Munchen, 1986, 1988; „Semne”, Paris, 1961-1963; „Scrisori Legionare”, Buenos Aires, 1980-1982; „Solia”, Detroit, 1967-1968, 1971-1976, 1981-1983; „Stindardul”, Munchen, 1959-1985; „Stindardul românilor”, Munchen, 1985-1988; „Tribuna noastră”, New York, 1978-1979, 1981-1987; „Troiţa”, Toronto, Ontario, Canada, 1982; „Ţara şi exilul”, Madrid, 1964-1990; „Unirea”, Cleveland, 1969, 1972; „Unirea”, Paris, 1984; „Uniunea”, Freiburg, 1961-1962; „Vatra”, Freiburg, 1954, 1957-1983, 1986-1990; „Vestitorul”, Paris, 1982, 1985; „Viaţa noastră”, Tel Aviv, 1964.

[3] „Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris” (1960), ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris” (1960-1962), „Biserica Ortodoxă Română din Paris” (1963) şi „Sfinţii Arhangheli” (1963-1966). Într-un „succint index alfabetic al ziarelor şi revistelor legionare apărute în Exil şi în Tară de-a lungul timpului”, întocmit de Nicolae Niţă şi difuzat pe Internet, se aminteşte doar ultimul titlu, extins şi asupra celorlalte: „«SFINTII ARHANGHELI» (revistă de spiritualitate ortodoxă), Director: Pr. Vasile Boldeanu. Secretar de redacţie: Titus Barbulescu. Anul I, 1960, Paris. Au colaborat la ea printre alţii: Ionuţ Jivan, Ion Ţolescu, Ion Miloaie, Dumitru Bacu, Ieromonahul Dometrie Trihenea şi alţii”.

[4] Vezi Anexa 7.

[5] Vezi colecţia ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”.

[6] ,,Bulletin Paroissial - L’eglise Ortodoxe Roumaine - Saint Archanges – Paris”.

[7] ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 2-3-4, februarie, martie, aprilie 1961.

[8] Ibidem, nr. 5-9, mai – septembrie 1961 şi an II, nr. 10, ianuarie 1962.

[9] Ibidem, nr. 2-3-4, februarie, martie, aprilie 1961.

[10] Ibidem, nr. 5-9, mai – septembrie 1961şi an II, nr. 10, ianuarie 1962.

[11],,BULETINUL PAROHIAL, cu declaraţia la parchetul de pe lângă Tribunalul Senei, Nr. 26125, 14 Martie, 1961, apare cu osteneala unui comitet de redacţie întocmit din sânul Consiliului parohial. Secretar de redacţie: Prof. Titus Bărbulescu; responzabil Pr. Boldeanu. Corespondenţă, informaţii: 9 bis rue Jean de Beauvais, Paris Ve.”, în Ibidem, nr. 2-3-4, februarie, martie, aprilie 1961, p. 26.

[12] Ibidem, nr. 5-9, mai – septembrie 1961.

[13] Ibidem, an II, nr. 10, ianuarie 1962.

[14] Episcopul dr. Teofil Ionescu, Pierre Donat, diaconul Mircea Domitriu, Dumitru Bacu, Ion Ţolescu, Ionuţ Jivan, Titus Bărbulescu.

[15][15] I. Ţolescu despre Omenia şi Frumuseţea cea dintâi, autor George Racoveanu, Editura Cuvântul, Freiburg, 1962.

[16] „Deposito legal: num 6623-1962”, respectiv „Grafic Benzal, Virtudes 7, Madrid”, în “Biserica Ortodoxă Română din Paris”, anul III, nr. 13, ianuarie 1963.

[17] Vezi colecţia „Sfinţii arhangheli”, nr. 14-18.

[18] Vezi anexa 3.

[19] „Împărate Ceresc…”.

[20] Despre debutul acestui subiect aflăm detalii de la preotul Ştefan Palaghiţă (vezi Garda de Fier spre reînvierea României, însoţită de o Cronologie privind istoria Mişcării Legionare şi de Nae Ionescu: Fenomenul legionar, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1993, p. 262-264), în contextul conflictului dintre Horia Sima şi unii dintre liderii Legiunii aflaţi la Viena: Ilie Gârneaţă, Constantin Papanace, Mile Lefter. Aceştia doreau constituirea unui guvern sub preşedinţia Mitropolitului Visarion Puiu, idee neagreată de Sima, care a reacţionat astfel: „Sima încearcă să mă opună Mitropolitului Visarion [sublinierile autorului – n.n.]. În după-amiaza zilei de 8 Noiembrie, a avut loc la Lobkovitzplace o şedinţă festivă a grupului simist. (...) La această şedinţă au asistat şi reprezentanţi ai guvernului german (...), maior Knigge, însărcinat cu problemele bisericii din Sud-Estul Europei (...). A vorbit Sima, fără miez şi fără viaţă. S-au cântat cântece legionare şi Deutschland, Deutschland ueber alles. Cu acest prilej a venit la mine teologul Preda şi preotul Potecaşu, ca să mă prezinte maiorului Knigge drept reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române. M-am opus, explicându-le şi motivul: o Biserică nu poate fi reprezentată decât de un Sinod sau de un Vlădică delegat. Un preot nu are acest drept, el fiind doar delegatul episcopului ca să oficieze Sfânta Liturghie. Singura soluţie este să fie solicitat Mitropolitul Visarion. Mi-am luat haina şi am dispărut imediat. Sunt chemat de Sima la Imperial. Sâmbătă 10 Noiembrie, la orele 11 am fost chemat de Sima la Hotel Imperial [sediul guvernului în exil – n.n.].  După ce am trecut prin garda brigadirilor [adepţii lui Sima – n.n.], (...) am fost introdus la Sima, care mi-a pus trei probleme: 1. Cum s-ar putea face o propagandă contra bolşevismului pe calea Bisericii? I-am dat soluţia următoare: Sima să sugereze germanilor, ca pentru toate Statele Balcanice, ale căror guverne naţionale sunt refugiate în Germania, împreună cu mulţi enoriaşi, să înfiinţeze câte o eparhie ortodoxă canonică. Reprezentanţii acestor eparhii să se întrunească într-un Sinod Ortodox, al ortodocşilor din afara graniţelor, şi aceasta să ia în discuţie actul de naştere al bisericii staliniste, care este o contrafacere a Ortodoxismului şi în acelaşi timp cea mai periculoasă prigoană, întrucât atacă însăşi esenţa Bisericii Ortodoxe, şi apoi să lămurească şi poziţia total anticanonică a bisericilor care au aderat la contrafacerea stalinistă, văzută sub toate raporturile: dogmatic, canonic, naţional, social, spiritual etc. Hotărârea Sinodului să fie difuzată prin radio şi presă şi pe baza acestei hotărâri să lucrăm şi noi preoţii. În concluzie, trebuie înfiinţată Eparhia Ortodoxă Română. 2. Sima a obiectat că Mitropolitul Visarion nu ar accepta să fie conducătorul acestei eparhii şi că n-ar vrea înfiinţarea ei. Această minciună m-a revoltat, eu ştiind că lucrurile stăteau tocmai dimpotrivă. Mi-am stăpânit însă orice gest de nemulţumire. El m-a rugat atunci să stăruiesc pe lângă Mitropolit. 3. Sima mi-a făcut cunoscut că vrea să înfiinţeze o comisie pentru combaterea comunismului (...) M-a rugat să iau eu preşedinţia acestei comisiuni şi să-mi aleg colaboratorii. Am acceptat să lucrez, cu două condiţii: a) Preşedinte să fie Mitropolitul, după ce se va fi înfiinţat eparhia; comisia să lucreze cu acoperire canonică şi b) Eu fiind convins că brigadirismul este cea mai mare primejdie pentru Mişcare, să nu fiu pus într-o mare încurcătură, dându-mi-se colaboratori dintre ei” (Din lipsă de spaţiu, în acest caz şi mai jos, am anulat alineatele).      

[21] Născut la 14 octombrie 1894, în Boboc, judeţul Buzău, mort la 9 mai 1975, la Paris. A studiat la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Buzău, Seminarul „Nifon Mitropolitul” şi Facultatea de Teologie, ambele din Bucureşti. Mai târziu a obţinut doctoratul în teologie la Paris, cu o teză privind „Viaţa şi activitatea mitropolitului Petru Movilă al Kievului”. A intrat în monahism la mănăstirea Tismana, unde a fost hirotonit ierodiacon (1915), apoi ieromonah (1921). Ulterior, a trecut la catedrala patriarhală din Bucureşti (1918-1928), apoi la Şcoala de cântăreţi din Bucureşti, ca director; a fost preot la catedrala patriarhală (1928-1939), întemeietorul Asociaţiei creştine ortodoxe „Patriarhul Miron”, arhimandrit şi superior al bisericii ortodoxe române din Paris (1939-1945), preot la diferite parohii ortodoxe române din Statele Unite şi Canada (1946-1954), episcop titular de Sèvres (hirotonit în Biserica „Sf. Nicolae” din Versailles, la 26 decembrie 1954). A fost primit în rândul membrilor Sf. Sinod al BOR la 26 aprilie 1972, pentru ca ulterior să fie ridicat la treapta de arhiepiscop (13 decembrie 1974). A publicat diverse articole în revistele bisericeşti din perioada interbelică, predici (în două volume, format mic, Bucureşti, 1938). De asemenea, un timp a condus revista „Cuvânt bun” (Bucureşti) şi a reluat apariţia revistei „Vestitorul” de la Paris (Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, ediţia a II-a revăzută şi întregită, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002, p. 228-229).

[22] „Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris”, an I, nr. 1, ianuarie 1961, p. 3.

[23] 1965: speranţă, în „Sfinţii Arhangheli”, an V, nr. 17, ianuarie-februarie 1965, p. 1.

[24] Bucuria cea fără de sfârşit!, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 2-3-4, februarie, martie, aprilie 1961, p. 3.

[25] Scrisoare pastorală, în „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 14, aprilie 1963, p. 1.

[26] Folclor românesc: Brumărelul şi Cântece din Basarabia, din Poezii populare ale Românilor, culese de V. Alecsandri, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an II, nr. 10, ianuarie 1962,  p. 3; poeziile  Arbor de Crăciun în Ibidem, p. 4 şi Făclii, din volumul manuscris ,,Mântuitorul” în ,,Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris”, an I, nr. 1, ianuarie 1961, p. 10-11; articolul Învierea, pârghia creştinismului, în Ibidem, p. 4-6.

[27] Sfintele Paşti şi «Tinereţe fără Bătrâneţe», în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 2-3-4, februarie, martie, aprilie 1961, p. 7-8; Paşte de totdeauna, Paşte 1963, în  „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 14, aprilie 1963, p. 1.

[28] Gând pribeag, în Ibidem, p. 2: autorul abordează problema comunicării cu Dumnezeu prin rugăciune.

[29] Chemare la preoţie, în „Biserica Ortodoxă Română din Paris”, anul III, nr. 13, ianuarie 1963, p. 1.

[30] Pentru alte detalii vezi art. În continuă lucrare – din care cităm câteva pasaje: ,,Din mila şi voia lui Dumnezeu, episcop ortodox român în Diaspora, cu scaun episcopal în Windson – Canada şi la Paris, pentru Europa Occidentală (...) Cu ajutorul lui Dumnezeu Tatăl, cu voinţa lui Dumnezeu Fiul şi cu puterea lui Dumnezeu Sfântul Duh, săvârşit-am în ziua de 28 Oct. a.c. hirotesirea întru Ipodiacon, iar Duminică, 4 noiembrie, a.c. hirotonisirea întru Diacon, a ipodiaconului Mircea Domitriu, pe seama Bisericii cu Hramul Sfinţii Arhangheli, Biserică Cathedrală Episcopală, din 9 bis, rue Jean de Beauvais, Paris Ve.” – în Ibidem, p. 8. Vezi şi Anexa 7.

[31] „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 15, octombrie 1963, p. 2-8.

[32] Pentru detalii despre personalitatea acestuia (succesele literare, bibligrafia şi controversele pe care le-a lansat în cadrul emigraţiei), vezi Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc. 1945-1989, [Bucureşti], Editura Compania, 2003, p. 336-345.

[33] Revista „B.I.R.E.” a descris acest moment astfel: „Solemnitatea a avut loc ca la un spectacol, în ziua de 23 Mai, în faţa unei biserici arhipline de curioşi venind să vadă pe „vedeta” de care ziarele au vorbit atât. Şi într’adevăr a fost un spectacol în toată regula. Au fost lansate în acest scop invitaţii. Fotografii şi cineaştii au năvălit în biserică, la altar. Tragicul se împletea cu comicul pentru a se transforma în batjocura celor sfinte. Inevitabilul s’a întâmplat când Teofil Ionescu (…) a pronunţat ritualele cuvinte: «Eşti vrednic», din Biserică s’au ridicat voci strigând «Nu este vrednic», «e un impostor». Poliţia care se găsea la faţa locului, a intervenit scoţând afară pe protestatari.” (apud, Fl. Manolescu, op. cit., p. 338). Cu aceeaşi ocazie, mai mulţi membri ai Consiliului Parohial al bisericii şi-au dat demisia, iar „Asociaţia foştilor combatanţi români refugiaţi în Franţa” a redactat un protest (Ibidem).  

[34] „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 15, octombrie 1963, p. 2-3, 8: între titlurile prezentate se numără cele cu subiect religios (Sfântul Ioan Gură de Aur, Vieaţa şi opera lui Mahomed şi Martin Luther), satire (Înainte de 1945 şi După 1945), pamflete (La Cravache) şi reportaje de război (Ard malurile Nistrului).  

[35] „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 15, octombrie 1963, p. 4-6: din acestea, spre exemplu, cităm începutul primului document, datat 14 aprilie 1963, pentru a mai aduce încă o afirmaţie a autorului în sprijinul elucidării controversei pe care a lansat-o în privinţa datei naşterii: „Prea Sfinţitului Episcop Teofil Ionescu, Prea Sfinţia Voastră, Numele meu este Virgil Gheorghiu. Sunt născut în satul Războieni din judeţul Neamţ, în ziua de 15 Septembrie 1916, fiul preotului Constantin Gheorghiu şi al Presviterii Maria. Sunt domiciliat în Paris (16), Avenue Ferdinand Buisson. Exercit profesiunea de scriitor şi cărţile mele sunt traduse în treizeci de limbi, dialecte şi ţări. Am plecat din România în 1943, ca secretar cultural principal al legaţiei Române din Zagreb, şi de atunci nu m-am mai întors în Patrie pentru că ea a fost ocupată. În Franţa am sosit în anul 1948, luna August, ca refugiat român şi posed Cartea de Sejour de Resident Ordinaire Nr. CA 69534, dată de Poliţia din Paris la 12 Mai 1958. Prea Sfinţia Voastră, Vă scriu această petiţie în ziua Sfintelor Paşte ale anului 1963, de la Paris, cu o teribilă umilinţă şi cu spaimă. Căci ceia ce vă cer eu nu este pentru durata vieţii ci pentru eternitate. Vă cer să mă hirotonisiţi preot”.

[36] Episcopul Meletios de Reggio, Biserica Ortodoxă Greacă din Paris; Antony, Episcop ortodox de Geneva; R. de Provencheres, Vicar general; C. J. Dumont, Centrul de Studii Istina, Paris; I. Gillet, Abate de Paris; Ducloué, Superior al Abaţiei Mont St. Michel; Pastor Charles Westphal, Preşedintele Federaţiei Protestante din Franţa; Ignatus, Arhiepiscop şi Primat, O.H.C.C., Londra; Louis Canivet, dr. în filozofie, teologie şi litere, Vicar general al Bisericii Vechi Catolice din Marea Britanie; Arhiepiscop Elie Mélia, Biserica Ortodoxă Georgiană din Paris; Arhiepiscop Trubnikof, Biserica Ortodoxă Rusă din afara ţării, Paris; Arhiepiscop Wladimir Garici, Biserica Ortodoxă Iugoslavă din Paris; André Van Den Bosch, Colegiul Sf. Francisc din Dijon; Abatele Henri Vieu, General J.O.C., Secretariatul general, Jeunesse Ouvriere Chretienne; Daniel Rops, Academia  Franceză; Georges Izard, fost deputat, avocat la Tribunalul din Paris; Dr. R. Vandierendonck, Bruge (Belgia); Alain Guillermou, profesor asociat la Universităţii, responsabil de cursuri la Sorbona; A. Massard, consilier municipal, Paris; Paul Evdokimov; Leon Zander; Gh. Racoveanu; Victor Buescu, Universitatea din Lisabona; Ciril Popovici, Radio Madrid; Preotul Bărbat, Institutul Oriental Pontifical, Roma; Horia Tănăsescu din Mexic şi preotul Dumitru Mihăescu din Brazilia, în Spicuiri din câteva scrisori: mărturie de dragoste şi preţuire creştină în legătură cu hirotonisirea preotului Virgil Gheorghiu, Ibidem, p. 6-8.

[37] Poet, născut la 26 decembrie 1916 în satul Izvoarele, judeţul Olt, mort în 1988, în Franţa. Absolvent al Liceului Militar din Chişinău, ofiţer activ. După rebeliunea legionară din ianuarie 1941 s-a refugiat în străinătate. Licenţiat în filologie romanică, filologie franceză şi filozofie. A obţinut doctoratul la Facultatea de Filozofie şi Litere a Universităţii din Madrid, cu o teză intitulată „Daco-romanismo. Destino nacional ecumenico de un pueblo” (1966). S-a stabilit la Paris, unde a lucrat ca profesor de limba spaniolă (pentru alte detalii, vezi Fl. Manolescu, op. cit., p. 687-688).  

[38] Lângă chipul lui Christos, în „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 15, octombrie 1963, p. 8. Altă poezie închinată unuia dintre semnatarii articolelor, T. Bărbulescu, a fost publicată de Gheorghe Bumbeşti: Poemul cătunului alb, în Ibidem, an IV, nr. 16, iulie-august 1964, p. 8.

[39] A fost istoric literar, folclorist, poet (1900-1978). Avea studii de filologie romanică la Universităţile din Bucureşti (1920-1924), Rostok (1942) şi Hamburg (1947), unde a şi obţinut doctoratul. Devine profesor de limba română la Cernavodă, Giurgiu, Bucureşti, Hamburg şi Rio de Janeiro. În exil este fondator şi director al revistei literare „Înşir’te Mărgărite” (pentru alte detalii, vezi Fl. Manolescu, op. cit., p. 247-248).

[40] Ştefan Vodă cel Sfânt, în „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 15, octombrie 1963, p. 8.

[41] Vezi Anexa 7.

[42] T. Bărbulescu, Vrednici sunt!; Episcop Teofil, Hirotonisiri întru preot. Iubiţi fii duhovniceştei; M. Domitriu, Cuvânt de mulţumire, în „Sfinţii Arhangheli”, an VI, nr. 18, ianuarie – februarie 1966, p. 6-8.

[43] M. Domitriu, Pour vivre heureux il nous suffirait de peu de choses; R. Apostolescu, Le francais langue liturgique, în Ibidem, p. 8-9.

[44] Într-unul din numerele revistei s-a păstrat un apel nepublicat în paginile acesteia  (vezi Anexa 2).

[45] ,,Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris”, an I, nr. 1, ianuarie 1961, p. 10-12: Lista donatorilor cuprinde numele domnilor Altain Tudor, Atanasie Constantin, Anastase Dumitru, Anghel Constant, Apostolescu Vespasian,  Apostolescu Radu, Borş Beziers, Boeru Traian, Beldiceanu N., Boscoff Mihail, Buşcă Constantin, Culică Gh., Cristescu N., Christea Jean,  Ciubucciu,  Cuşa I., Dimitriu Serge, Domitriu Mircea, Desandrea Ionescu, Dodoloi Mihail, Dalea Paul, Epuran I., Franasovici Richard, Grigorescu Horia, Ghiocel Dumitru, Gheorghiu N., Ghinea Marcel, Gornea I., Garnier Claude, Ienciu Doru, Istrati Alex., Ionescu Dimitrie, Ionescu Mihail, Ionescu, Negulescu Dimitrie, Nacu Demostene, Nastu Christu, Nicolae N., Miron Gh., Manolescu Max, Munteanu Basile, Munteanu Jean, Miloae Jean, Maftei Constantin, Malcasian Grigorie, Mihăilescu Virgil, Meta N., Obrad Gheorghe, Aurel, Ierunca Virgil, Liţu Teodor, Liveanu V., Leafu Gh., Legaux Marcel, Popovici Traian, Popovici Constantin, Perifan Iancu, Pertuc, Papanastasiu, Plessia Radu, Prundaru Mihail, Rădulescu Virgil, Anton Ştefănescu, Rizescu N., Rada Ilie, Ştefănescu Aristide, Sandu Georges-Orleans, Staia Eugen, Stanovici I., Ştefănică Constantin, Turdeanu Emil, Tissot André dr., Virgil Vasiliu, Vlasto Mircea, Ştefan Georgescu Olenin, Ilie Gheorghe, doamnelor Alexandrini, Andrews Maria, Bădulescu, Bayonne, Beraha, Bezançon, Ballendreau, Bucşan, Burghelle, Barzuca Ecaterina, Brissot, Barbul Maura, Călmar, Cervoni, Ciuceanu, Cochet, Constantinescu Eugenia, Marinescu-Callandreau, Cantacuzino Despina, Corbin Solange, Driaut Elena, Eminovici Xenia, Flamand Maria, Fontaine Alexandrina, Gobert, Ghiorghiu Virginica, Giacomatos, Guillaume, Hauptman, Iliescu Stela, Iliescu Nicole, Ienciu Doina, Juliette d’Herbs de la Tour, Kouznetzoff, Nedelcu Margareta, Mangin-Dabija, Prezente Zoe, Precup Margareta, Popescu Elena, Picard Ortansa, Penescu, Popovici Elena, Reiynhard Lucia, Schmid Maria-Bruxelles, Siegfried, Vaissiere şi preoţilor Boldeanu V., Lucaciu Ştefan şi Vincent.

[46] Preot V. Boldeanu, Apel pentru zidirea sufletească a copiilor, în ,,Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris”, an I, nr. 1, ianuarie 1961, p. 12-13. Vezi şi Anexa 4.

[47] Vezi Anexa 7.

[48],,Cu acest prilej s-a văzut lupta enorm de grea a copiilor de a se menţine şi a vorbi româneşte. De aceia repetăm stăruitor apelul nostru: nu lăsaţi copii să devină streini de Neamul şi Credinţa strămoşească. Vorbiţi româneşte cu ei în casă şi trimiteţi-i Joia la şcoala românească”, în Răspunsul Comunităţii la apelul de mai sus, ,,Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris”, an I, nr. 1, ianuarie 1961, p. 13.

[49] Distracţie sau datorie. Câteva gânduri în legătură cu rolul folclorului românesc în exil, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 5-9, mai-septembrie 1961, p. 25-26.

[50] Vezi Anexa 6.

[51] Noi umblăm şi colindăm, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an II, nr. 10, ianuarie 1962, p. 21-23.

[52] Am cucerit definitiv pe cuceritorii noştri vremelnici (citat din Limba română, vol. I, 1940), în Ibidem, p. 20.

[53] Ţară, poezie din volumul cu titlul omonim, publicat în 1937, în Ibidem, p. 24.

[54] „Ajutând Biserica, nu ajutăm clerul în treburile lui religioase, ci ne ajutăm pe noi înşine, deoarece noi suntem Biserica lui Dumnezeu; cler şi popor construim Biserica lui Dumnezeu; iar răspunsul nostru la susţinerea Bisericii, nu este numai nevoia întreţinerii şi împodobirii sfântului lăcaş în care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, ci participarea efectivă la chemarea pe care o are Biserica lui Christos în lume”, în Rolul laicilor în Biserică, „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 14, aprilie 1963, p. 9, 12).

[55] Notări despre apostolatul laic în Biserica creştină, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 5-9, mai-septembrie 1961, p. 24.

[56] Gânduri conforme cu originalul, în „Sfinţii Arhangheli”, an V, nr. 17, ianuarie-februarie 1963, p. 2.

[57] Vezi Anexa 4.

[58] Prozator şi poet, născut la 14 februarie 1923 în comuna Gramaticova, regiunea Vodena, Macedonia (Grecia), într-o familie de aromâni. Arestat pentru trecerea frauduloasă a graniţei în 1947, în intenţia de a intra în ţară şi reţinut trei luni la Ministerul de Interne. După eliberare s-a stabilit în Dobrogea, unde a aderat la grupul de rezistenţă anticomunistă „Babadag”. Arestat din nou în 1949 şi anchetat la Constanţa şi Bucureşti, a cunoscut infernul concentraţionar de la Aiud, Piteşti, Gherla, Jilava şi Canal. În 1959 s-a refugiat în Occident, stabilindu-se în Franţa. În 1963 a publicat Piteşti. Centru de reeducare studenţească, cea dintâi mărturie indirectă, precum şi versuri culese din detenţie sau creaţii proprii (pentru alte detalii, vezi Fl. Manolescu, op. cit., p. 69-71).     

[59] Vezi Anexa 2.

[60] Ansamblul «Carmen» a păşit în viaţă, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 2-3-4, februarie, martie, aprilie 1961, p. 24-26.

[61] Pe scena Chopin – Pleyel, în Ibidem, p. 22-24.

[62],,Ansamblul Muzical Român «Carmen» din Paris ce s-a prezentat acum pentru prima oară opiniei publice, continuă deci tradiţia Societăţii Corale cu acelaşi nume din ţară şi se consideră dator să rămână credincios acesteia. Ansamblul numără în momentul de faţă aproximativ 50 de persoane (...). Baza ansamblului o constituie un cor mixt de aproape 40 de persoane la care se adaugă o formaţie de jocuri populare de 7 perechi şi un taraf (...). Programul concertului inaugural a cuprins piese din repertoriul coral românesc devenit clasic, cum au fost spre exemplu «Hai! Hai murgule, hai!» de Dimitrie Chiriac (întemeietorul şi conducătorul corului până la moartea sa, în 1927 - n.n.)”, în Ibidem, p. 23.

[63],,APEL. Rugăm călduros pe toţi compatrioţii noştri din Franţa să vină cu sprijinul lor pe toate planurile de realizări: participare la cor, dansuri, muzică instrumentală, contribuţie bănească, donaţii de material artistic, artezanie şi folklor”, în Ibidem, p. 26.

[64] Informaţii, în „Biserica Ortodoxă Română din Paris”, anul III, nr. 13, ianuarie 1963, p. 8.

[65] Dintre acestea erau amintite: concertul din 2 decembrie 1962, desfăşurat în sala de festivităţi a Misiunii Bretone la Paris, cu peste o mie de spectatori; serbarea din 24 decembrie 1962, realizată în colaborare cu Asociaţia Femeilor Române din Franţa, în sala de festivităţi a Bisericii catolice St. Severin din Paris Ve şi participarea la Festivalul Internaţional de Folk, în 17 martie 1963, găzduit de Marele Amfiteatru al Sorbonei, cele trei mii de locuri fiind neîncăpătoare pentru circa patru sute de persoane (vezi Ansamblul muzical român «Carmen», în “Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 14, aprilie 1963, p. 5-8).

[66] Vezi Anexa 7.

[67] Puiu Victor, s-a născut la 27 februarie 1879 în Paşcani, judeţul Iaşi şi a murit la 10 august 1964 în Viels-Maison, lângă Château - Thierry, departamentul Aisne în Franţa (înhumat ulterior în cimitirul Montparnasse din Paris). A studiat la Seminariile din Roman (1893-1896) şi „Veniamin” din Iaşi (1896-1900), la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1900-1904), apoi la Academia duhovnicească din Kiev (ianuarie 1907-iulie 1908). A intrat în monahism la Roman cu numele de Visarion (22 decembrie 1905) şi a fost hirotonit ierodiacon la 25 decembrie 1905, apoi a ajuns diacon la catedralele episcopale din Roman (1905-1908) şi Galaţi (1908). A fost hirotonit ieromonah şi hirotesit protosinghel la Galaţi (6 decembrie 1908), apoi arhimandrit (1 ianuarie 1909). Tot atunci a fost numit vicar al eparhiei Dunării de Jos, director al Seminarului „Sf. Andrei” din Galaţi (1 aprilie 1909 - 1 septembrie 1918), apoi director al Seminarului din Chişinău (1 septembrie 1918) şi exarh al mănăstirilor din Basarabia (1 noiembrie 1918). Ajunge episcop la Argeş (ales 17 martie 1921, hirotonit în 25 şi înscăunat în 27 martie), episcop al Hotinului, cu sediul la Bălţi (ales 29 martie 1923, instalat 13 mai 1923); la 17 octombrie 1935 a fost ales mitropolit al Bucovinei (instalat 10 noiembrie 1935), retras în mai 1940; mai târziu mitropolit „al Transnistriei”, cu reşedinţa în Odessa (1942-1943). În august 1944 este trimis de patriarhul Nicodim în Croaţia la hirotonia unui episcop ortodox, de unde rămâne în apusul Europei, surprins fiind de 23 august. Peregrinează pe la Viena, abaţiile din Maguzzano şi Pontida în Italia, într-o localitate de lângă Lugano, în Elveţia, iar în septembrie 1949 ajunge la Paris. În ţară, la 21 februarie 1946 este condamnat la moarte de „Tribunalul Poporului” din Bucureşti. Sub presiunea autorităţilor comuniste, Sf. Sinod al BOR declară „caterisirea” sa la 28 februarie 1950, pentru ca la 25 septembrie 1990 să fie reabilitat. Din 1949 până în 1958 a condus o eparhie românească pentru Europa Occidentală, având drept catedrală biserica românească din Paris (cf. M. Păcurariu, op. cit., p. 403; Adrian Nicolae Petcu, Un caz puţin cunoscut, o discuţie abia începută, în „Dosarele Istoriei”, an VIII (2003), nr. 4 (80), p. 13-18). În plus, este de remarcat şi sprijinul pe care mitropolitul l-a avut din partea legionarilor. Astfel, în urma asaltului pe care aceştia l-au dat la 4 septembrie 1949, mitropolitul s-a instalat în localurile bisericii din Paris. Autorităţile franceze au replicat închizând biserica până în 1952, ulterior intrându-se în legalitate prin alegerea sa ca superior al bisericii (cf.  O. Bozgan, op. cit., p. 48-49). 

[68] Vezi Anexa 8.  

[69] O mare speranţă, în ,,Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris”, an I, nr. 1, ianuarie 1961, p. 4 -7.

[70] „Solia” din 25 septembrie 1960.

[71] Trifa Victor, s-a născut la 28 iunie 1914, în Câmpeni - Dealul Capşei, judeţul Alba şi a murit la 28 ianuarie 1987, în Estoril - Portugalia. Studii la Gimnaziul „Horia” din Câmpeni (1924-1927), Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu (1927-1931) şi Facultatea de Teologie din Chişinău (1931-1935). Apoi administrator al editurii, tipografiei şi librăriei „Oastea Domnului” din Sibiu (1935-1936), redactor al ziarelor „Lumina Satelor” şi „Oastea Domnului” din Sibiu (1936). Doctorand la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi student la Facultatea de Litere şi Filozofie (1936-1939); studii de istorie şi ziaristică la Universitatea din Berlin (1939-1940), preşedinte al Centrului studenţesc Bucureşti şi apoi preşedinte al Uniunii Studenţilor Creştini din România (1940). Din cauza activităţii sale politice, a fost internat într-un lagăr de concentrare de lângă Berlin, apoi la Buchenwald şi Dachau (1941-1944). Din 1945 până în 1950 a fost profesor de istorie şi limba franceză la un colegiu pentru misionarii catolici la San Giuseppe, Italia. În iulie 1950 s-a stabilit la Cleveland, ca redactor al ziarului „Solia” al Episcopiei ortodoxe române din America. La 3-5 iulie 1951 Congresul acestei Episcopii, întrunit la Chicago, l-a ales episcop-vicar (titularul, Policarp Moruşca, fiind reţinut în ţară); hirotonit la Philadelphia de mitropolitul ucrainean Ioan, instalat al conducerea Episcopei în catedrala „Sf. Gheorghe” din Detroit, cu ocazia Congresului anual, la 4-6 iulie 1952; după moartea episcopului Policarp (1958), a fost considerat titular al Episcopiei; mai târziu, ridicat la treapta de arhiepiscop. Întrucât eparhia a rupt legăturile cu Biserica-mamă în 1950, în 1960 ea a fost pusă sub jurisdicţia Mitropoliei ortodoxe ruse din America, recunoscută ca autocefală de către Patriarhia Moscovei în 1970 (eparhia românească îşi păstrează, însă, autonomia administrativă, limba liturgică şi tradiţiile româneşti). Ca episcop, s-a stabilit la „Vatra Românească” (lângă oraşul Jackson - Michigan), ale cărei clădiri le-a restaurat, creând acolo un adevărat centru cultural şi spiritual românesc; a hirotonit numeroşi preoţi pentru cele 50 de parohii ale eparhiei, a sfinţit bisericile ridicate atunci, toate într-un stil modern, a făcut vizite canonice, a întreţinut legături cu alte Biserici de pe continentul american. De asemenea, şi-au continuat apariţia „Solia” şi alte publicaţii, fie în româneşte, fie în engleză. A scris el însuşi diverse articole în publicaţiile româneşti din America. Autorităţile comuniste au încercat să-l compromită, prin diverse persoane din ţară sau prin agenţii lor din SUA, acuzându-l de „crime împotriva evreilor” în anii 1940-1941, fapt care l-a determinat să renunţe la cetăţenia americană. În această situaţie, la 28 iunie 1984 s-a retras din scaun, stabilindu-se în Portugalia unde a şi murit (cf. M. Păcurariu, op. cit., p. 500).

[72] La 23 iunie acelaşi an, mitropolitul Visarion Puiu a fost revocat din funcţia de superior al bisericii deoarece începuse să pledea pentru reintrarea sub jurisdicţia Patriarhiei Române. Înlocuitor a fost desemnat preotul Vasile Boldeanu, care a hotărât subordonarea faţă de Biserica rusă din afara graniţelor – fondată în 1920, cu sediul la Chicago – condusă de mitropolitul Atanasie (cf. O. Bozgan, op. cit., p. 50).

[73],,Noi trăim fiorii unei mari speranţe. Şi-n aşteptarea împlinirii ei sau a primelor semne în acest sens, ne îndreptăm rugile noastre fierbinţi către Tatăl nostru din ceruri şi către Mântuitorul nostru Iisus Christos să plinească lipsurile sforţărilor noastre omeneşti”, în O mare speranţă, ,,Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris”, an I, nr. 1, ianuarie 1961, p. 4-7.

[74] Ştiri şi însemnări, în „Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 2-3-4, februarie, martie, aprilie 1961, p. 11-12. 

[75] „VIZITĂ DE MARE CINSTE! Sâmbătă, 22 Aprilie, a.c. Prea Sfinţia Sa Episcopul ortodox român,VALERIAN TRIFA a vizitat Biserica şi Casa Românească din 9 bis rue Jean de Beauvais, Paris Ve. Mai, apoi, stând la cuvânt cu noi, P. S. Sa încheind, ne-a spus, să împărtăşim Comunităţii Ortodoxe Române din Franţa, alături de binecuvântările episcopului nostru eparhiot, şi pe ale P. S. Sale, îndemnându-ne în acelaşi timp, cu părintească căldură şi stăruinţă, să plinim cu osârdie poruncile Bisericii, să ascultăm şi să răspundem fără zăbavă la chemările Bisericii şi ale Neamului Românesc subjugat de către bolşevici. Pr. V. Boldeanu”, în Ibidem, p. 13.

[76] Constituită la 12 noiembrie 1948 şi înregistrată după zece zile la un tribunal parizian de către gruparea „moderată”, asociaţia avea drept scop contracararea intenţiilor guvernului de la Bucureşti de a relua sub control biserica din Paris. Conform statutelor sale, asociaţia trebuia să ajute biserica în organizarea serviciului religios şi îndeplinirea misiunii ei faţă de credincioşi. Membri puteau fi românii ortodocşi stabiliţi în Franţa de cel puţin şase luni, pentru primirea mai rapidă fiind necesare recomandările a doi membri. Organele de conducere erau epitropia (cinci membri) şi consiliul parohial (12 membri), alese pe o perioadă de trei ani de către adunarea parohială. De drept, preşedintele asociaţiei era superiorul bisericii. Adunarea parohială se întrunea cel puţin o dată pe an pentru analizarea raportului de activitate. Adunarea parohială extraordinară putea decide dizolvarea asociaţiei sau modificarea statutelor ei. După 1952, asociaţia şi-a reluat activitatea sub controlul judiciar francez, superiorii bisericii urmând a fi aleşi de comunitatea românească, care prelua susţinerea financiară (cf. O. Bozgan, op. cit., p. 48-49, 53).

[77] V. Boldeanu, Convocare, ,,Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris”, an I, nr. 1, ianuarie 1961, p. 16.

[78] Vezi Anexa 4.  

[79]  Vezi Anexa 5.

[80] „Spectator”, În vizită la fraţii din Germania, în „Sfinţii Arhangheli”, an VI, nr. 18, ianuarie – februarie 1966, p. 4-5, 9.

[81] Episcop Teofil, Hirotonisiri întru preot. Iubiţi fii duhovniceştei, în Ibidem, p. 6. Pentru alte detalii, vezi Anexa 4.

[82] Sfinţii părinţi români cari trăesc în pustiu, în „Sfinţii Arhangheli”, an V, nr. 17, ianuarie-februarie 1965, p. 1.

[83] Pe drumul crucii poporului român, „de ieromonahul Ion Iacob, pustnic român mort în locurile sfinte în august 1960”, în Ibidem, p. 1, 6.

[84] „Unirea creştină (...) nu constă nici într-o integrare a tuturor într-una dintre marile Confesiuni Creştine şi nici într-o poziţie de margine sau de mijloc pe care o au grupurile de creştini rupţi din trupul Bisericii Ortodoxe cu respectarea ritului bizantin. Şi nici nu e vorba doar de o simplă stingere de certuri bisericeşti, fiindcă nu se urmăreşte o Unire bisericească printr-o centralizare de direcţie administrativă ci este vorba de Unitate întru Cristos”, în Cuvânt bun pentru reântregirea Bisericii Creştine, ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 5-9, mai – septembrie 1961, p. 3-5.

[85] Biserica creştină la răscrucea Istoriei, în Ibidem, nr. 2-3-4, februarie, martie, aprilie 1961, p. 2.

[86] Prima sesiune a Conciliului Vatican II a fost deschisă la 11 octombrie 1962. S-a discutat despre liturghie şi celebrarea ei în limbile naţionale, despre izvoarele Revelaţiei şi despre mijloacele de comunicare socială. (Cf. N. Bocşan, Valeriu Leu (coord.), Cronologia Europei Centrale (1848-1989), [Iaşi], Polirom, 2001, p. 292).  

[87] ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 2-3-4, februarie, martie, aprilie 1961, p. 2 (informaţii preluate din „Le Messager Othodoxe”, nr. 13-I-1961).

[88] Deoarece era preot legionar, la 20 august 1946 a refuzat succesiunea lui Teofil Ionescu în funcţia de superior al bisericii, aşa cum hotărâse patriarhul Nicodim. În acelaşi spirit, a avut intervenţii în 1953-1954, când regimul de la Bucureşti a încercat destabilizarea situaţiei şi, mai ales, în 1972 când episcopul Teofil Ionescu a trecut de partea Patriarhiei Române (cf. O. Bozgan, op. cit., p. 45-50).

[89],,Restaurarea Unităţii Creştine trebue să se facă pe sângele martirilor, pe suferinţa şi linia de luptă a Bisericii Tăcerii şi nu pe compromis coexistenţial cu ficţiunea reprezentată de către delegaţiile oficialităţilor bisericeşti de sub direcţia Moscovei comuniste”, Biserica Tăcerii, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 5-9, mai – septembrie 1961, p. 7-10.

[90] Biserica suferinţii, în Ibidem, an II, nr. 10, ianuarie 1962, p. 13-16: Cititorul declara că susţinuse părerea conform căreia „«ar fi vorba după D.voastră, că tot creştinul care se află sub stăpânirea comuniştilor face parte din Biserica Tăcerii, şi că în sânul acestei biserici nu se fac deosebiri confesionale»”, pe când interlocutorul său îi spusese că era vorba despre „«nimic altceva decât Biserica Catolică»”, deoarece „«Biserica Ortodoxă, dimpotrivă s-ar bucura de un tratament de favoare din partea Moscovei comuniste»”.

[91] La New Delhi şi nu la Conferinţa Panortodoxă de la Rodos, în Ibidem, p. 23.

[92] Dogma: revelaţie – tradiţie,  în „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 14, aprilie 1963, p. 3-4.

[93] Cuvântul preoţilor ortodocşi în problema unirii Bisericii, „Cuvântul”, Freiburg, 1963, în Ibidem, p. 4.

[94] Să ne iubim unii pre alţii, în Ibidem, an IV, nr. 16, iulie-august 1964, p. 2.

[95] La Roma, în „Biserica Ortodoxă Română din Paris”, anul III, nr. 13, ianuarie 1963, p. 7.

[96] „Nous sommes la bouche des martyrs”, în Ibidem, p. 1-2.

[97] Notă, în „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 14, aprilie 1963, p. 12: citate din „Irenicon”, nr. 4/1962, Chevetogne-Belgique, p. 507.

[98] Panegyrique, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an II, nr. 10, ianuarie 1962, p. 5, 9.

[99] Pelerinaj la „Mont Saint Michel”, în „Biserica Ortodoxă Română din Paris”, anul III, nr. 13, ianuarie 1963, p. 3. Vezi şi Anexa 7.

[100] M. Domitriu, Scrisoare de pelerin unui frate de departe..., în „Biserica Ortodoxă Română din Paris”, anul III, nr. 13, ianuarie 1963, p. 3, 7.

[101] Viersuri de pelerin, de D. Bacu şi Gânduri de pelerin, de I. Jivan, în Ibidem, p. 4-5.

[102] La parole de S.S. Mgr. Teofil au Mont Saint Michel Sous le pied de l’archenge, articol preluat din presa locală şi Importance et sens d’un pelerinaje au Mont St. Michel, de T. Bărbulescu, în Ibidem, p. 4-6.

[103] Ibidem, p. 6.

[104] Vezi Anexa 7.

[105] „Biserica Ortodoxă Română din Paris”, anul III, nr. 13, ianuarie 1963, p. 8.

[106] De atunci şi până astăzi; Cuvântarea P.S. Episcop Teofil, Mes chers freres dans Jesus Christ; I. Jivan, Virtuţi ecumenice, în  „Sfinţii Arhangheli”, an VI, nr. 18, ianuarie – februarie 1966, p. 1-3, 9. 

[107] P.S.S. Episcop Teofil, I. Jivan, T. Bărbulescu şi preoţii M.E. Domitriu şi Radu Apostolescu.

[108] Spre meditare, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 2-3-4, februarie, martie, aprilie 1961, p. 8-10.

[109] Din viaţa religioasă sub comunişti, în Ibidem, an I, nr. 5-9, mai – septembrie 1961, p. 19-21.

[110] Amin!, în „Sfinţii Arhangheli”, an IV, nr. 16, iulie-august 1964, p. 2, respectiv Anina, Ibidem, p. 4. Cele cinci strofe de câte şapte versuri ale acesteia din urmă au ca personaj principal fiica unui deţinut politic. Poezia poartă menţiunea: „Transcrisă din memorie. Se cânta pe o arie jalnică la Aiud, la Piteşti, la Jilava, Bicaz, etc.”                     

[111] Înmănunchere, în Ibidem.

[112] Scrisoare unui prieten, în Ibidem, an V, nr. 17, ianuarie – februarie 1965, p. 3.

[113] Dar de Crăciun, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an II, nr. 10, ianuarie 1962, p. 1-3.

[114] Sensul suferinţei. Despre originea Răului, în Ibidem, p. 5-8. Trimiteri bibliografice: ,,Autorii consultaţi: Sf. Toma de Aquino, Sf. Augustin, Serillanges, Claudel, Abbagnano, Brehier, C. Du Bos, R.P. Carre, R.P. Fr. Petit”.

[115] „În această mare luptă fiecare a venit cu păcate. Răscumpărarea nu se putea face decât prin suferinţă. Şi cei chemaţi sunt cei mai încercaţi. Suferinţa este singura care luminează. Ea este deschizătoare de drum, de înălţare asupra vremelnicului. Numai suferinţa poate arăta care este adevărata faţă a celor care pentru o clipă au cucerit puterea omenească şi au crezut că o pot opune puterii lui Dumnezeu, că pot supune veşnicia unei searbede şi demult depăşite teorii materialiste. Imperfecţi noi înşine dar convinşi de strădania noastră în această luptă, că este pornită pe drumul curăţeniei, cei care am trecut şi vor mai trece pe sub valul de schingiuiri si umilinţe, nu vor face niciodată din ea o armă de laudă şi nici de plânset. Convinşi că chinuitorii sunt în afară de drumul către Dumnezeu, ca şi în afară de drumul Neamului, cei care suferă în închisori, ca şi în afară, nu vor face din suferinţa lor un argument în numele căruia să se ceară aplicarea legii talionului, celor care i-au schingiuit, fiindcă Dumnezeu şi Neamul primind suferinţa noastră preia confruntarea cu cei fărădelege şi fără Dumnezeu. Şi să nu ne fie socotită această convingere un gând de abdicare, nici de laşitate, nici de oboseală şi nici împăciuire coexistenţialistă. Între noi şi prigonitorii noştri s-au pus prea multe trupuri, s-a săpat o groapă prea adâncă pentru a putea uita. În conflictul dintre noi şi comunişti nu există poziţie de întâlnire. Drumurile noastre nu se pot întâlni niciodată. Prăpastia care desparte aceste drumuri este prăpastia dintre cer şi iad. Pentru că ei apărătorii iadului s-au vrut iar noi ai luminii lui Dumnezeu. De aceea nu noi vom încheia socotelile cu cei fără de Dumnezeu, cu vânzătorii Neamului, ci Dumnezeu şi Neamul Românesc. Altfel, ar fi un schimb de oameni în scaun de conducere şi în beciurile poliţiei şi ale închisorilor. Suferinţa creştină însă nu trebuie întinată; mai cu seamă că prăbuşirea tiranilor şi a slugilor lor venită de la Dumnezeu şi de la Neamul subjugat e cutremurător de radicală. Istoria ne stă martoră cum au sfârşit şi cum s-au scufundat toţi tiranii şi slugile lor în ruşine şi întunerec”, în Până când Doamne!, Ibidem, p. 9-11.

[116] Vezi Dumitru Bejan, Bucuriile suferinţei. Viaţa unui preot martir, Hârlău – Iaşi, 2002. Cartea prezintă detalii din experienţa unui preot ortodox, care a trecut prin infernul liniei întâi a frontului de est şi Gulag (ca prizonier de război), închisorile din ţară şi domiciliul obligatoriu.

[117] ÎNDÂRJIREA PERSECUŢIILOR RELIGIOASE în imperiul U.R.S.S., în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an II, nr. 10, ianuarie 1962, p. 12. Preluarea s-a făcut din  “MESSAGE DU VICARIAT ORTHODOX DE SUISSE. Nr. 1, Oct. 1961, Geneve, 3 rue Toepffer, Suisse”.

[118] Biserica tăcerii, Biserica morţilor! , în „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 14, aprilie 1963, p. 10-11.

[119] Ibidem, an IV, nr. 16, iulie-august 1964: Episcopul Dr. Teofil Ionescu, I.G. Dimitriu, D. Bacu, I. Jivan, preotul V. Gheorghiu, Dr. I. Miloae, T. Bărbulescu şi Gh. Bumbeşti.

[120] Les chretiens sous le joug communist, Ibidem, p. 1.

[121] Episcop rus de Geneva şi Europa Occidentală, observator al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara graniţelor la Conciliul Vatican II (cf. Ibidem,  p. 3).

[122] Ibidem.

[123] Ibidem,  coperta III.

[124] Vezi Anexa 4.

[125] Document, în „Sfinţii Arhangheli”, an V, nr. 17, ianuarie – februarie 1965, p. 5.

[126] Le sens d’ une deportation, în Ibidem, an VI, nr. 18, ianuarie – februarie 1966, p. 8.

[127] „Născut în Basarabia”, în Ibidem, an V, nr. 17, ianuarie-februarie 1965, p. 3, 7.

[128] Mihail Eminescu, simbol de aspiraţiune românească, în Ibidem, p. 4: primele patru versuri din Doina şi Rugăciunea.

[129] A murit Lucian Blaga! şi Poezii de Lucian Blaga, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 5-9, mai – septembrie 1961, p. 1-2. 

[130] În amintirea poetului neamului: Gheorghe Coşbuc, în „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 14, aprilie 1963,p. 12.

[131] Generalul Băgulescu, în Ibidem, an IV, nr. 16, iulie-august 1964, p. 6.

[132] Îndemnuri la sfinţenie. Întrebuinţarea cu folos a darurilor, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 5-9, mai – septembrie 1961, p. 1, 5: citate din Epistolele Sf. Apostol Pavel către Romani, 12, 1-21 şi prima către Corinteni 3, 16; 4, 1; Dezbinările-s un rău. Hristos este temelia bisericii.

[133] Un discurs al Sfântului Ioan Gură de Aur, ţinut în anul 387 şi care se potriveşte cu situaţia actuală din scumpa noastră ţară (extras din P.S. Episcop Teofil Ionescu), în Ibidem, p. 6.

[134] Ziua judecăţii de apoi, semnat de T. Bărbulescu, în ,,Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris”, an I, nr. 1, ianuarie 1961, p. 7-9.

[135] Discours et Panegyriques, P. Lithiellieux, 10 rue Cassete, Paris, 1905, p. 137.

[136] Epistola Sf. Apostol Pavel către Efeseni 6, 10.

[137] Socoteala cea din urmă, din volumul manuscris „Umbre şi lumini”, în „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 14, aprilie 1963,p. 12.    

[138] Pentru noul album macedo-român, în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 5-9, mai – septembrie 1961, p. 27-28: album editat de Institutul Român de Cercetări şi Biblioteca Română din Freiburg, Germania, cu ocazia celei de-a 75 aniversări a întemeierii Societăţii de Cultură Macedo-Română; I. Ţolescu despre Omenia şi frumuseţea cea dintâi: George Racoveanu, Editura Cuvântul, Freiburg, 1962, în „Biserica Ortodoxă Română din Paris”, anul III, nr. 13, ianuarie 1963, coperta III; T. Bărbulescu despre D. Bacu (Piteşti. Centru de reeducare studenţească şi Ofrandă, Colecţia Dacoromania, Madrid, 1963 (care cuprinde „un buchet nepreţuit de poezii din închisorile RPR-ului, rostite din gură în gură, învăţate pe dinafară şi date vântului să le ducă celor care mai au urechi de auzit şi ochi să plângă”. Sunt citate versuri din Convoi, Voi n-aţi fost cu noi în celule, Noi n-am avut tinereţe, Rugă, Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!), Ştefan Baciu (Poemele poetului pribeag, cu un portret de Beatrix Briceno şi ilustraţii de Nicolae Petra, Editura Drum, Mexico, 1963) şi Dorina Ienciu (Aripi de lumină. Rime şi poeme în proză, Colecţia Dacoromania, Madrid, 1963), în „Sfinţii Arhangheli”, an IV, nr. 16, iulie-august 1964, p. 7-8; Preotul Virgil Gheorghiu, cu noua sa carte, sub semnul criticilor literari, în “Sfinţii Arhangheli”, an V, nr. 17, ianuarie-februarie 1965, p. 7-8: citate din „Le Figaro” şi „Le Monde”,  ambele din 3 februarie 1965.

[139] Din ,,Courrier d’information”, în Ibidem, p. 28-29: preluare comentată după nr. 8/15 avril 1961.

[140] Ibidem, p. 29-30: citate din Spaţiul Mioritic, de L. Blaga.

[141] C. Dumitrescu, În pragul unei iniţiative (despre construirea unui cămin de bătrâni) şi D. Bacu, Seara românească de la „Cite” (al doilea spectacol al Ansamblului „Carmen”, 1 iulie 1961), în Ibidem, p. 30-32.

[142] I. Ţolescu, Jean Constantinescu: concert simfonic, în Ibidem, an II, nr. 10, ianuarie 1962, p. 25-26: concertul cu orchestra Societăţii de Concerte din Le Mans, la 10 decembrie 1961.

[143] T. Bărbulescu, Ecumenicitate ortodoxă în exil, în Ibidem, p. 26-27: despre Sfânta Liturghie şi parastasul oficiat la Paris, duminică, 17 decembrie 1961, „pentru pomenirea tuturor Creştinilor care au murit martirizaţi în răstimpul a 44 de ani de persecuţie a Bisericii Creştine de către stăpânirea Moscovei comuniste. În fruntea soborului de slujitori a oficiat, cu binecuvântarea P.S. Sale episcopul nostru Teofil Ionescu, P.S. Sa episcopul Antonie de la Geneva, membru al Sinodului episcopilor ortodocşi ruşi, cu sediul la New York, U.S.A.”; Prezenţa ecumenică, în “Sfinţii Arhangheli”, an V, nr. 17, ianuarie-februarie 1965, p. 7: preluare din ziarul „Stard Montreal”, din 26 ianuarie 1965, referitoare la participarea episcopului Teofil Ionescu şi a preotului iconom stavrofor dr. Petre Popescu la săptămâna de rugăciune pentru întregirea Bisericii Creştine, manifestare găzduită de Biserica Notre Dame din Montreal.

[144] V. Boldeanu, De Crăciun, în Ibidem, p. 27-28: despre concertul datinilor româneşti de Crăciun, susţinut de Ansamblul Muzical „Carmen”, în seara zilei de 30 decembrie 1961.

[145] Redacţia, George Racoveanu, în Ibidem, p. 26: despre studiul Die Orthodoxen Kirchen des Oeten und das angekundigte Okumenische Konzil pe care l-a publicat în „Ostkirchliche Studien”, Bd. 10/1961, Heft 2/3, pp. 97-108.

[146] „ÎN ANUL 1961 au trecut în lumea celor drepţi cinci figuri reprezentative ale culturii româneşti: Lucian BLAGA, mort în ţara cotropită, Aron COTRUŞ, N.I. HERESCU, Alexandru BUSUIOCEANU şi Sever POP, morţi în exil. La căpătâiul lor venim cu sufletele noastre şi în rugăciune ne unim cu ei, speranţele noastre româneşti să fie călăuzite la Dumnezeu, noi cei rămaşi să ducem în plângere pe pământ mai departe gândul şi strădania lor înaripate ieri de suferinţa neamului românesc. Să le fie ţărâna uşoară!”, publicat de redacţie în Ibidem, p. 28.

[147] Asociaţia femeilor ortodoxe, în Ibidem, p. 27: în zilele de 26-28 noiembrie 1961, sala „Legiunii Americane”, programul „Vent de Charite”, cu scopul realizării unui fond de ajutorare a şcolii româneşti, a studenţilor, bolnavilor, bătrânilor şi săracilor neajutoraţi.

[148] De Budapest a Odesse, în Ibidem, p. 28: „Este o broşură preţioasă întocmită de d. Ernest Napoli în urma unei călătorii cu peripeţii făcută în România în vara anului 1961. Autorul este un inginer francez cere în timpul liber se ocupă cu entuziasm şi cu dragoste de un «clan» de cercetaşi (...) Cartea este un document întocmit ca un «jurnal de călătorie» în cursul zilelor petrecute în România, inclusiv Basarabia, aflată azi sub administraţie rusească dar în care sufletul românesc nu a dispărut”.

[149] Primim la redacţie, în „Sfinţii Arhangheli”, an V, nr. 17, ianuarie-februarie 1965, p. 7: Fost deportat în Siberia încă din 1940. După ce-a ajuns în SUA n-a uitat faptul că marea majoritate a celor deportaţi au murit şi au fost îngropaţi fără ritualul creştin. De aceea, a iniţiat strângerea de fonduri pentru ridicarea unei troiţe la „Vatra Românească” a Episcopiei Ortodoxe Române din America, unde dorea să se facă anual slujbe religioase pentru pomenirea tuturor morţilor. Eventualele contribuţii puteau fi trimise pe adresa redacţiei ziarului „Solia”, la Michigan.

[150] Cum se explică?, în Ibidem, p. 8: articolul incriminat a fost publicat în „Nova Svoboda”, gazeta partidului din regiunea Ostrava.

[151] L’heure de la verite?, în Ibidem, p. 8: preluări din „Information Catholiques Internationales”, februarie 1965, Paris.

[152] O. Bozgan, op. cit., p. 51-52, 55.

[153] Text adăugat cu pixul deasupra celui dactilografiat.

[154] Textul este autentificat cu ştampila: “BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN PARIS * PAROHIA SF. ARHANGHELI *”, în mijloc o cruce şi inscripţia „1853”.

[155] Publicat în ,,Buletin parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Paris”, an I, nr. 1, ianuarie 1961, p. 14-15.
 

[156] Publicat în Ibidem, p. 1-2.
 

[157]  Publicat în ,,Buletinul parohial. Biserica Ortodoxă Română – Sfinţii Arhangheli – Paris”, an I, nr. 2-3-4, februarie, martie, aprilie 1961, p. 13-18.

[158] Publicat în Ibidem, an I, nr. 2-3-4, februarie, martie, aprilie 1961, p. 18-22.

[159] Publicat în Ibidem, an II, nr. 10, ianuarie 1962, p. 17-19.

[160] Publicat în „Sfinţii Arhangheli”, an III, nr. 15, octombrie 1963, p. 1, 9 (coperta trei, numerotată ca pagina 9).

[161] Documentul a fost publicat în Ibidem, an V, nr. 17, ianuarie – februarie 1965, p. 6.

[162] Într-o scrisoare din 9 decembrie 1955 către arhim. Victorin Ursache de la Ierusalim, mitropolitul Visarion Puiu scria: „Dar, de drojdia exilului românesc, amestecată şi profund descreştinată de la Paris, fugi!… Îndeosebi, câtă vreme acolo vor mai fi cei trei «popi» de acum. Trei specimene singulare în istoria clerului român de pretutindeni (foşti legionari!…). Amănunte neplăcute vei afla mai târziu. Eu de la 1 decembrie curent, i-am lepădat pe toţi definitiv. Şi reţine, în Paris, exilul românesc este în completă putreziciune, din toate punctele de vedere. O răbdare şi o aşteptare a mea, spre mai bine, a fost zadarnică, iar o îndreptare nu se va face decât, cum am arătat autorităţilor franceze. Din nenorocire, cei de la Bucureşti, azi, nu pot interveni” (apud, Dumitru Stavarache, op. cit., doc. 73, p. 211-212).  Probabil, cei trei „popi” erau Vasile Boldeanu, Graţian Radu şi Virgil Pârvănescu (cf. Ibidem, doc. 118, p. 279).

[163] Anterior, într-o scrisoare din 12 iulie 1957 - trimisă preotului Graţian Radu, slujitor la biserica din Paris - mitropolitul preciza: „Biserica parohiei ortodoxe române din Paris este de drept sub oblăduirea canonică a Patriarhiei din Bucureşti. Scurta noastră oblăduire a fost vremelnică şi a încetat când s-a văzut situaţia dezastruoasă în care a adus-o, canonic şi gospodăreşte, fostul ei preot Virgil Pârvănescu, şi a dezinteresării comunităţii româneşti locale de această biserică şi de clerul ei, ce trebuie să fie, îndeosebi în acest oraş, pururea de alese condiţii bune” (apud, Ibidem, doc. 112, p. 269).