Jertfa a fost mare, fiindcă au fost trădaţi şi grănicerii îi aşteptau pregătiţi pentru masacru, cu mitraliere şi câini. Aşa cum au povestit ulterior câţiva oameni din Lunca, morţii au fost aruncaţi în trei mari gropi comune, nu departe de Prut.
Cei care se mai zbăteau în spasmele morţii au fost omorâţi cu lopeţile.

La reîntoarcerea românilor în 1941 s-au făcut cercetări în zona masacrului, dar nu s-a mai putut găsi decât o singură groapă din cele trei, cu 107 persoane. Unii dintre morţi zăceau îmbrăţişaţi.
Din cauza ploilor mari, Prutul s-a revărsat şi a înămolit terenul cu celelalte două gropi comune, peste care au crescut bălării şi nu au mai putut fi găsite.
Cei 107 tineri dezgropaţi în iarna anului 1941/42 au fost aduşi acasă de către mahaleni cu săniile şi depuşi în curtea bisericii, unde s-a făcut slujba religioasă, apoi au fost aşezaţi creştineşte în cimitir.

De la aceste evenimente a trecut peste o jumătate de secol. Ele au rămas însă în memoria colectivă a satului.

O troiţă a fost ridicată pe locul masacrului, spre neuitarea celor jertfiţi.
Acum vor avea o cruce şi morţii rămaşi pe marginea Prutului în gropile pierdute.
 
Crucile albe de pe mormintele celor omorâţi la Lunca, din cimitirul Mahala,
rămân martori pentru istorie a comucidului sovietic din comuna Mahala (1942)

După 50 de ani - 1991
Aniţa Nandriş-Cudla descrie calvarul siberian al celor deportaţi
într-o carte publicată în 4 limbi, premiată de Academia Română
 
După 60 de ani de ziua morţilor - 2001
Am surprins cu emoţie printre crucile celor ucişi o bunicuţă cu povara desagilor pe spate, care s-a ostenit să urce dealul cimitirului, cu câte un colăcel de sufletul morţilor.
Îţi mulţumim bunicuţă dragă, în numele lor. Să fie primit.
 
După 70 de ani…
Un moment de reculegere pe ”Aleea eroilor” (2010)
 
Anul 2012
În memoria victimelor comucidului din comuna Mahala, Aniţei Nandriş Cudla i se ridică un monument (30 septembrie 2012)
 
Martorii comucidului sovietic din 6/7 februarie 1941
din cimitirul com. Mahala, pregătiți festiv, în ziua dezvelirii monumentului Aniţei Nandriş-Cudla (30 septembrie 2010)

[1]Preluată din Enciclopedia Wikipedia.
[2] Familia Imperială a fost executată la ordinul lui Lenin în 17 iulie 1918. (Vezi Raportul Iacov Iurovski, cu privire la executarea familiei imperiale)
[3] Ion Nandriş, Satul nostru Mahala, Ed Tipotrib, Sibiu, 2001, p 231.
[4] Vasile Ilinca, Martiri şi mărturii din nordul Bucovinei – Fântâna Albă, Suceveni, Lunca, Crasna, Ijeşti- Oradea, 2003.
[5] Oficial numărul celor morţi la zidul Berlinului este de 136. Neoficial ar putea fi mai mulţi.
[6] Deportările s-au făcut în trei valuri : 20 iulie 1940 (oficialităţile), 22 mai 1940 şi 12/13 iunie 1941. Vezi listele originale cu deportaţii.
[7] Tabelele originale, cu numele celor 602 deportaţi din Mahala, certificate pentru exactitate de primarul şi secretarul Primăriei Mahala, se găsesc în arhiva dr. Gh. Nandriş.
[8] Ordinul de execuţie a fost semnat de NKVD, în 5 martie 1940, iar executiile s-au desfăşurat între 3 aprilie şi 9 mai 1940 (sursa: Enciclopedia Wikipendia)
[9] Peste 70 de ani, exact în 10 aprilie 2010, de un copac al aerodromului din Smolensk s-a agăţat aripa avionului prezidenţial polonez, omorând astfel preşedintele Poloniei, şi alţi 94 demnitari, veniţi să comemoreze asasinatul de la Katyn. Să fi fost copacul sădit de I.V. Stalin?! …
[10] Alte surse afirmă că numărul celor trecuţi în România a fost mai mare. „Aceasta a dat încredere şi altor oameni, de aceea în noaptea de 6 februarie 1941 un grup de 500 persoane din satele Mahala, Cotul O striţei, Buda, Şiră uţi, Horecea-Urbana şi Ostriţa a încercat să treacă în România“ (citat din Enciclopedia Wikipedia).
[11] Un participant direct la acest eveniment – Ilie Horoşinschi –apreciază că numărul celor care au reuşit să treacă graniţa în România este de aproximativ 30-40 (apropiat de numărul de 57 persoane citat în Enciclopedia Wikipedia).
[12] ”Autorităţile sovietice au reacţionat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea graniţelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude în România şi declarându-le trădători de ţară şi deportându-le la muncă forţată”. (citat din Enciclopedia Wikipedia, din Masacrul de la Fântâna Albă).
13 Supravieţuitor al masacrului de la Lunca, din 6-7 februarie 1941. Manuscrisul original al lui Ilie Horoşinschi  este în arhiva dr. Gh.Nandriş.
[14] Numărul exact al persoanelor din acest convoi, este greu de precizat cu certitudine. În Enciclopedia Wikipedia,  participanţilor din acest convoi este estimat la 500 persoane.
[15] Călăuză.
[16] ”Conform datelor oficiale sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri sovietici, 471 de persoane au trecut graniţa ilegal din zonele Hliboca, Herţa, Putila şi Storojineţ. Zona acestei unităţi era pe o distanţă de 7.5 km la sud de Cernăuţi.(…) Listele unităţii  97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane”. (citat din Enciclopedia Wikipedia, articolul Masacrul de la Fântâna Albă).
[17] Modul de producere a masacrului, este aproape identic cu cel de la Fantana Albă, descris în Enciclopedia Wikipedia din care citez: ” După ce coloana a ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin[4] cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia. După masacru răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi, până toţi şi-au dat duhul”.