Educaţia poate fi văzută ca una dintre zonele care ilustrează cel mai bine rolurile de gen dintr-o societate la un moment dat, ca şi diversele strategii şi demersuri sociale şi politice de transformare a acestora şi de schimbare a oportunităţilor şi a vieţilor indivizilor, nu numai din perspectivă de gen, ci şi de clasă, etnie, rasă. Educaţia se află în mod necesar în corelaţie cu resursele (materiale şi simbolice) şi, deci, cu puterea (economică, politică, socială) şi constituie un teren pe care se desfăşoară atât forţe conservatoare, cât şi forţe de schimbare socială3. Prin intermediul educaţiei, grupurile dominante îşi pot impune o anumită viziune şi un anumit aranjament de gen, dar, în acelaşi timp, tot prin intermediul educaţiei, grupurile dominate pot dobândi instrumente şi pot crea strategii de schimbare socială. Aceste forţe, doar aparent contradictorii, nu pot fi însă clar distinse şi delimitate, ele aflându-se într-o continuă negociere şi reajustare.

Accesul femeilor la educaţie a constituit unul dintre primele deziderate ale mişcărilor femeilor, chiar înainte de constituirea acestora într-o formă organizată. Generalizând, se poate afirma că în majoritatea societăţilor bărbaţii au fost cei privilegiaţi în domeniul educaţiei, iar femeile au fost, într-o măsură mai mică sau mai mare, în funcţie de zonă şi timp, excluse din demersurile educaţionale şi de instrucţie. Înainte de introducerea învăţământului public de masă, cei mai mulţi bărbaţi şi cele mai multe femei nu aveau acces la educaţie, aceasta fiind rezervată „elitelor“. Totuşi, în cadrul grupurilor care aveau acces la educaţie, bărbaţii au beneficiat în număr mult mai mare şi pe o perioadă mai îndelungată de timp de educaţie. De exemplu, în China şi Grecia antice, ca şi în zonele musulmane, şcolile, academiile şi instituţiile de învăţământ erau adresate doar bărbaţilor. Desigur, genul nu a fost (şi nu este) singura axă a diferenţelor şi inegalităţilor în educaţie, ci a funcţionat la intersecţia altor categorii, precum rasă, etnie, clasă.

Acest articol funcţionează ca un context general din punctul de vedere al categoriei genului pentru participarea, munca şi contribuţiile unor femei la unele dintre cercetările sociologice şi intervenţiile sociale din anii ’20 şi ’30 ai secolului trecut. Studentele şi studenţii care au luat parte la Seminarul de sociologie din cadrul Facultăţii de Filozofie şi Litere de la Universitatea din Bucureşti, tinerii şi tinerele cercetătoare care au petrecut câteva săptămâni pe an în sate pentru a face cercetări monografice nu beneficiau de aceleaşi prevederi civile, nu aveau aceleaşi drepturi politice, nu se încadrau în aceleaşi roluri sociale, nu puteau profita de aceleaşi modele şi oportunităţi profesionale şi personale. În această lucrare mă voi opri în mod special asupra educaţiei şi voi oferi câteva repere ale condiţiilor sociale, economice şi politice ale vieţilor şi activităţilor femeilor în ultima parte a secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului trecut. Voi oferi, pe scurt, posibile răspunsuri la întrebări precum: Care erau rolurile de gen dominante înainte şi după primul război mondial în România? Care erau oportunităţile educaţionale? Ce demersuri de schimbare socială şi chiar de contestare a ordinii patriarhale au iniţiat şi desfăşurat diversele organizaţii de femei în zona educaţiei? Ce argumente şi strategii au mobilizat mişcările femeilor pentru a-şi promova obiectivele de emancipare a femeilor, în mod special în aria educaţiei, însă atingând, fie direct, fie tangenţial, şi rolurile de gen, munca, drepturile poltice?

Citiți continuarea articolului pe situl Cooperativa G.

Articol de Theodora-Eliza Văcărescu.