În 2005, în cadrul Centrului de Cercetare a Imaginarului (de la Cluj) am avut o dezbatere amplă, pornind de la un text propus de Ștefan Borbély și intitulat Generaţii fără memorie (cu câţiva ani înainte, alte trei dezbateri din cadrul Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, abordaseă chestiunea generaţiilor tinere și a memoriei legate de istoria recentă: eu, de pildă, am propus, în 2003, spre dezbatere conceptul de deprogramare a creierului, aplicat, simbolic, pentru românii trăitori în comunism; Sanda Cordoș a propus, în 2004, spre dezbatere ideea de rezistenţa prin cultură, pusă pe tapet din 1990 încoace; iar Marius Jucan a propus, tot în 2004, spre dezbatere mecanismele reconstrucţiei societăţii civile în România după 1990). Textul interogativ Generaţii fără memorie era legat de o încercare de cuantificare fie și doar simbolică a procentului în care generaţiile tinere sunt sau nu sunt neapărat interesate astăzi de recuperarea istoriei recente, de recuperarea trecutului României. Pornind de la acea dezbatere am început să discutăm despre chestiunea memoriei și am aproximat o clasificare a acesteia: ce tip de memorie ar fi fezabilă, ar fi strategică, pentru a-i sensibiliza pe tineri întru recuperarea istoriei recente a ţării lor? Voi relua, parţial, argumentele mele din cadrul acelei dezbateri, aducând alte nuanţe în plus. Punctul de plecare a fost următorul: este evident că o memorie strictă a suferinţei, o memorie emoţională nu mai interesează neapărat astăzi generaţiile tinere și nu mai poate fi un fel de cârlig care să constituie o captatio benevolentiae, pentru ca tinerii să fie interesaţi de recuperarea istoriei României. Cea care ar putea interesa (dar și pentru aceasta sunt necesare diverse strategii de atragere și adaptare la mentalul tinerilor) ar putea fi eventual o memorie istorică, informativă. Întrebarea pe care o puneam eu atunci și o pun și acum este următoarea: de ce nu am putea avea, totuși, o memorie care să îmbine emoţionalitatea cu informaţia, o memorie etică, o memorie morală, care n-ar trebui să fie justiţiară, revanșardă ? pentru că nu despre asta este vorba aici; nu încercăm să facem vreun linșaj prin astfel de propuneri de memorie! Această memorie etică ar putea să fie, de fapt, o memorie tămăduitoare, care să conţină elemente de terapeutică socială, umană și politică; și mă gândesc aici mai ales la reacţiile studenţilor cu care am avut contact de-a lungul celor șase ani de când ţin un curs opţional despre Gulagul românesc; mă refer apoi și la excursiile documentare pe care le fac în fiecare primăvară la închisoarea Gherla și la Memorialul de la Sighet.