Chestiunea legată de clasificarea memoriei și de căutarea unei memorii adecvate pentru a calibra util și moral trecutul recent (în conștiinţa tinerilor) este adesea discutată și de analiștii Gulagului românesc, în special de istorici. Care ar fi modalitatea cea mai adecvată pentru a avea un fel de recuperare, chiar și terapeutică, a istoriei recente românești? Majoritatea istoricilor mizează pe explicitarea unei memorii a suferinţei. Și eu mizez tot pe o astfel de memorie (a se vedea volumul Gulagul în conștiinţa românească. Memorialistica și literatura închisorilor și lagărelor comuniste, Polirom, 2005). Există, însă, și alte perspective sau opţiuni. Mă refer, de pildă, la cei patru autori (este vorba despre Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir) ai volumelor Explorări în comunismul românesc, dar mai ales ai cărţii O lume dispărută. Dacă în Explorări..., aceștia mizează pe o memorie ironică dar informaţională (deconstruind comunismul prin intermediul miturilor și submiturilor sale), în volumul experimental O lume dispărută ei mizează pe o memorie îmblânzită. Și, trebuie să recunosc, că ei, cei patru autori, au succes la tineri cu această soluţie a lor, a memoriei îmblânzite legate de comunism. Ștefan Borbély, cel despre care am vorbit la începutul acestui text și care a propus spre dezbatere în cadrul Centrului de Cercetare a Imaginarului (de la Cluj) un text despre Generaţii fără memorie (cu referire strictă la cei foarte tineri din România) este sceptic și spune că avem, poate, de-a face cu generaţii care nu mai vor să își recupereze trecutul recent. Generaţii care nu mai doresc să li se inculce ori să li se impună o memorie a suferinţei. Generaţii care, în general, nu mai vor să știe ce a fost acela comunism și care au fost ororile create de respectivul ism. Eu cred, însă, că noi, analiștii fenomenului cu pricina, trebuie să căutăm o soluţie amiabilă și să concretizăm o memorie funcţionabilă, astfel încât aceasta să fie acceptată (și nu respinsă ca fiind tendenţioasă, tezistă, etc.) de cei tineri. Este singura soluţie validă ca ei să fie dispuși să recupereze și să își asume trecutul recent al ţării în care trăiesc (sau mai exact în care s-a nimerit să se nască și să trăiască).