Să iau pe rînd cele patru tipuri de Salvator pentru a le aplica pe mentalul românesc în secolul XX. La îndemînă se află destule figuri, de la regi precum Ferdinand Întregitorul și Mihai I la mareșalul Antonescu și Corneliu Zelea Codreanu, de la Nicolae Ceaușescu la Ion Iliescu și Emil Constantinescu. În mitopolitica românească din secolul XX, figura Salvatorului nu este monocromă, ci extrem de hibridată. În cadrul tipului Cincinnatus intră, de pildă, atît regele Ferdinand (regele unirii depline a românilor din toate provinciile), cît și figura lui Corneliu Coposu, președintele PNȚCD, după decembrie 1989, respectat pentru înţelepciunea sa, dar și pentru radicalismul său anticomunist. Dar tot aici intră și un președinte postcomunist precum Ion Iliescu (care prin sechelele sale comuniste s-a dovedit a fi, de fapt, un fals Cincinnatus). În cadrul tipului Alexandru cel Mare ar putea intra atît Corneliu Zelea Codreanu, cît și regele Mihai I (amîndoi veneraţi pentru tinereţea lor "inspirată"). În cadrul tipului Solon ar putea intra atît Ion Antonescu (consacrat ca Mareșalul ordonator, comandantul de oști și eradicatorul legionarilor), cît și Ion Iliescu (primul președinte postcomunist după căderea comunismului și sîngeroasa revoluţie din decembrie 1989), Emil Constantinescu (al doilea președinte postcomunist care, se presupunea, va instaura adevărata democraţie în România, înlocuind falsa democraţie din timpul regimului Iliescu) ori chiar Nicolae Ceaușescu (urmașul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej), aparent președinte reformator, după anii duri de represiune stalinistă. În sfîrșit, în cadrul tipului Moise, ar putea intra din nou figura lui Corneliu Zelea Codreanu (care anunţase și o înnoire religioasă a României), dar și cea a lui Ceaușescu, cel care, în faza megalomană și narcisiacă, voia să încarneze voinţa poporului, să fie delegatul acestuia, adevărat nu în faţa lui Dumnezeu, ci a lumii întregi. Mai cu seamă comunismul românesc, sub Ceaușescu, a încercat să creeze o adevărată moștenire a figurii Salvatorului (în care intrau diverse nuanţe de la Biruitor, Pedepsitor, Cuceritor, Revoluţionar, Înţelept), dictatorul revendicînd ca antecesori figuri precum Decebal, Mircea cel Bătrîn, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul, Nicolae Bălcescu ori Alexandru Ioan Cuza. Ceaușescu îi depășește pe toţi în construcţia asupra propriului mit: în anii '80, el încearcă să confecţioneze, inclusiv arheologic, un strămoș al românilor (poreclit, în jargonul ironic al intelighenţiei, "homo scornicensis", tocmai fiindcă locul de baștină al dictatorului român, satul Scornicești, trimitea la a scorni, a născoci, a inventa grobian, a minţi cu asupra de măsură).

            În figura Conducătorului intervine, uneori, nevoia poporului de a ucenici la cel așteptat și ales, nevoia de iniţiere, de a fi călăuzit, subordonat unei instanţe. Este ceea ce reușește să facă Corneliu Zelea Codreanu, ca "mesager al Destinului" și lider charismatic, în cadrul Mișcării Legionare, care a fascinat, în chip spectaculos, tinerimea interbelică și chiar intelectualitatea de elită. Conducătorul este un îndrăzneţ, un sfidător, el poate poza chiar în iluminat, este o autoritate militantă, mobilizatoare, activă, este, mai ales, o călăuză profetică. Hitler a dorit să fie așa ceva (spre deosebire de Stalin, răspopitul, care a evitat coloratura religioasă în construcţia mitului său); Hitler unește, consideră Girardet, tipologia tatălui protector și pe aceea a profetului fanatic. În ce privește tipologia călăuzei profetice, în cazul românesc, emblematic rămîne același Corneliu Zelea Codreanu ale cărui fotografii mediatizate în presa interbelică de dreapta sînt strategic gîndite în sens profetic inclusiv la nivel fizic, corporal. Mai întîi, că este vorba despre un bărbat înalt, frumos, bine legat, care își înscenează intrarea electorală, în satele românești, călare pe un cal alb (adaptare a figurii lui Făt Frumos din basme). O altă fotografie îl reprezintă la groapa unor martiri, cu un craniu în mînă (aici pozează ca iniţiat al vieţii și al morţii, asemeni lui Hristos; sau ca Hamlet!?). O alta, la mare, cu creștetul acoperit de razele soarelui, ca de o tiară. Multe fotografii îl înfăţișează în marșuri, alături de prozeliţii săi, ca un tînăr zeu. Mereu cu o privire mîndră și de nestrăpuns. Și iată-l astfel creat pe cel pe care ucenicii săi îl considerau noul Mesia. Asasinarea sa brutală (ordonată de regele Carol al II-lea) a sporit mitul profetului, dar și pe acela al martirului (deși Zelea Codreanu fusese autorul concret a cel puţin unui asasinat).