Invocarea, de la bun început, a Dumnezeirii bulverseaza toate convenientele ateiste. Plonjam, astfel, într-un timp si spatiu mitice, populate cu imagini de sacrificati si calai, de entuziasm si oroare, de început si sfârsit de lume.

Reprezentarile revolutiei se construiesc în opozitie cu reprezentarile perioadei contestate a ceausismului, dezvoltate, în stratul lor latent de semnificatie, în jurul unor cupluri de simboluri polare: lumina/ întuneric; ascendent/ descendent; veghe/ somn.

?Sunt momente în care Dumnezeu si-a întors fata catre români"[52]; ?Avem nevoie sus de doi sociologi, doi economisti, doi avocati, din toate paturile sociale câte doi?[53]. Invocarea aceasta pare versiunea moderna a biblicei arce a lui Noe, a începutului de lume noua de dupa Potop. Referirile la aceasta lume sunt ca ?Renastere spirituala, posibilitati imense?; ?ani de lumina"[54]. În contrast cu acestea, referirile la lumea veche, disparuta, suna astfel: ?Întunericul a disparut"[55]; ?Sa iesim din groapa"[56]; ?Vremurile lui s-au terminat"[57]; ?Desteapta-te române din somnul cel de moarte".[58]O data stârnita sensibilitatea mitologica, ea se va revarsa în subteranul tuturor reprezentarilor despre revolutie, hranindu-se din elementele de tensiune dramatica, din mesajele abundente în continut emotional ridicat.

Premergatoare primei intrari în scena a lui Ion Iliescu sunt câteva referiri discrete, valorizate pozitiv, la adresa sa: ?Rog pe tovarasii care sunt patrioti desavârsiti, ajutati poporul acesta, rog pe tovarasul Ion Iliescu??[59]Prezentat cu deferenta de crainicii televiziunii, aparitia lui Ion Iliescu în Studioul 4 provoaca reactii vii de simpatie (aplauze, un cetatean îl saruta), înfatisându-l ca pe un personaj care polarizeaza admiratie si nevoia de afectivitate.

Prima sa interventie pe post se constituie într-un discurs lung, complex si coerent, care, supus analizei, releva o articulare logica în trei parti:
De la început, imaginea lui Ceausescu este supusa unui proces de simbolizare negativa, printr-o tonalitate patetica ascendenta, al carei punct de extrem este atins prin culpabilizarea maxima a fostului presedinte si prezentarea lui ca personificare a raului: ?Vinovatul principal este Ceausescu! (...) Acest om fara inima, fara creier?...(voce din off care completeaza: ?fara ratiune?![60];este o contaminare a afectului de dispret al lui Iliescu fata de conducatorul renegat, ce se raspândeste în întreg Studioul 4 si, fireste, si dincolo de ecrane).

În partea a doua a discursului sau, Iliescu revine de la vehementa, la tonul degajat, cordial, care raspândeste încredere: ?Am vorbit acum 20 de minute cu generalul Stanculescu?[61](Generalul invocat atât de insistent prin televiziune, dar care ramâne mereu în umbra). Iliescu este singura persoana care a putut intra în legatura cu el, fara dificultate. Prin puterea cuvântului sau (?S-au retras trupele în dispozitie de tragere?; ?S-a întors înapoi o coloana de blindate?[62]), fortele ostile se lasa îmblânzite. El este purtatorul cuvântului de ordine ca înfruntare ?a haosului si a dezordinii în care ne-a împins clica bezmetica?[63]

În ultima partea a discursului, liderul politic impus pe scena mediatica a revolutiei, le da întâlnire peste doua ore ?tuturor celor responsabili, care se pot angaja în aceasta opera constructiva?, la ora 17.00, la sediul CC al PCR. Astfel el consacra timpul si spatiul de instituire a noii ordini. Imaginea sa se construieste permanent în opozitie cu imaginea lui Ceausescu si cu a vechii lumi care este retoric repudiata.